Oglinda, hieroglifa a adevarului

„Hieroglifă a adevărului”¹, purtătoare de virtuţi magice, oglinda a sedus şi a contrariat de-a lungul timpului, dublând realitatea vizibilă cu o realitate potenţială, invizibilă. „În oglindă e un altul care pândeşte” afirma Borges. Scriitorul argentinian era fascinat de mitul lui Narcis, asupra căruia a revenit de mai multe ori, atras de tema alterităţii, de pericolul şi seducţia dublului: acel altul care poate este aidoma ţie într-o altă lume, în altă dimensiune, acea clonă paralelă ce poate fi imaginea ta în oglindă sau caricatura ta într-un univers inversat, aşa cum chipul oglindit al lui Narcis poate fi tulburat de volutele apei.

Oglinda este o temă fascinantă şi fertilă. Din toate timpurile ea a însoţit viaţa omului ca un adevărat ochi vrăjit al lumii de dincolo. În tabloul lui Van Eyck înfăţişându-i pe Soţii Arnolfini, oglinda convexă din fundal a fost asemuită simbolic cu ochiul lui Dumnezeu care le protejează casa, în ea se vede însă şi reflecţia artistului ca un demiurg ce dă girul său legăturilor maritale şi spirituale. Totodată exista obiceiul căsătoriei sub o oglindă, pentru a asigura fertilitatea cuplului. Unii critici cred însă ca tabloul reprezintă cuplul după moartea soției, si atunci oglinda poate avea acea semnificație magică întâlnită in toată istoria artei, de intrare în lumea de dincolo.

Pentru islamici universul este oglinda lui Allah şi omul este oglinda universului. Dumnezeu este oglinda unde te vezi ca şi cum tu ai fi oglinda lui.

Cu ajutorul dimensiunii mitice a gândirii se poate pătrunde înăuntru şi dincolo de lucruri, ca printr-o oglindă într-un spaţiu-timp unde paralelele sfârşesc prin a se întâlni. Pentru a redescoperi miturile trebuie să te uimeşti şi din uimire vine înţelepciunea, spunea Aristotel.² Este ceea ce face Alice condusă cu măiestrie prin Oglindă de Lewis Carroll în păienjenişul misterios al unei lumi virtuale, unde basmul însufleţeşte deopotrivă obiectele şi ideile, ceea ce este concret şi abstract în lumea ludică a visului.

În mitologia chineză, Tien Mu, „mama fulgerului”, era o divinitate somptuos îmbrăcată în albastru, verde, roşu şi alb. Avea o oglindă în fiecare mână, iar când reflexele acestor oglinzi se întâlneau se producea fulgerul. În China există credinţa despre o lume inferioară care dublează ca într-o oglindă lumea superioară. O oglindă pătrată este pământul şi una rotundă este cerul. În Japonia divinitatea se poate arăta prin intermediul unei oglinzi. Pentru budişti oglinda simbolizează puritatea sufletului, iar taoiştii o consideră semnul minţii înţeleptului. Hinduşii în schimb cred că oglinda le aminteşte oamenilor că imaginile şi formele lumii sunt doar aparenţe, reflecţiile karmei, produse ale minţii. La creştini o oglindă fără pată simbolizează puritatea Sfintei Fecioare, este atributul Prudenţei  şi încarnează Înţelepciunea.

Pe suprafaţa oglinzii omul vede ceea ce poate cunoaşte despre sine, dar zilnic ea îi arată o faţă cu trăsăturile schimbate implacabil de trecerea timpului. Portretul lui Dorian Gray reprezintă aspiraţia spre nemurire a oricărui muritor. Tema dublului se combină cu cea a oglinzii şi totodată cu dualitatea intrinsecă făpturii umane, compusă deopotrivă din carne şi spirit, din forţe ale binelui şi ale răului ce se luptă împreună precum lumina cu întunericul la auroră sau crepuscul. Alegând ca portretul să îmbătrânească în locul lui, celebrul personaj al lui Oscar Wilde lasă liberi demonii oglinzilor. Oglinda este solară şi lunară deopotrivă, este compatibilă cu inteligenţa divină a cărei strălucire este reflectată de soare, lună şi stele, de măreţia zilei şi de abisul nopţii.

O oglindă aşezată cu faţa în jos într-un templu sau într-un mormânt arată direcţia în care sufletul urcă la cer.

Legăturile oglinzii cu lumea de după moarte sunt foarte strânse. La Cocteau, Orfeu pătrunde pe tărâmul lui Hades trecând printr-o oglindă. Atunci când moare cineva, oglinzile se acoperă cu o pânză, pentru a nu lăsa să iasă făpturile întunericului. Nu trebuie să te priveşti noaptea în oglindă pentru a nu-ţi pierde dublul, probabil acel Ka de care vorbeau şi vechii egipteni. În unele limbi oglinda înseamnă şi “recipient al umbrei”. Pliniu cel Bătrân şi Quintilian atribuie originea picturii liniei desenate în jurul unei umbre proiectate pe un zid. Leonardo spunea că „Spiritul pictorului trebuie să fie asemănător oglinzii care se transformă în culoarea obiectelor, umplându-se de toate asemănările lor”. În arta Renaşterii şi Barocă se folosesc umbrele umbrelor, reflecţii multiple menite a sugera taine adânci. În funcţie de unghiurile de reflecţie, oglinzile pot crea iluzia unor lumi fabuloase, procedeu folosit de scenografia barocă pentru a sublinia ideea de miraj înşelător al vieţii ca vis al morţii eterne.

Să-ţi pierzi umbra este să-ţi pierzi sufletul iar să te întâlneşti cu umbra ta este sinonim cu moartea. Este ceea ce vrea să sugereze Max Beckmann în Autoportret cu Oglindă şi lumânare.

Proprietăţile magice ale oglinzii o ajută să transmită mistere religioase, lecţii alegorice şi pilde supra-reale. Masa euharistică a fost explicată prin analogie cu oglinda: ruperea trupului lui Iisus Christos îl lasă întreg în fiecare anafură oferită congregaţiei, aşa cum fiecare fragment al unei oglinzi sparte reflectă întregul. Însuşirile paranormale ale oglinzilor au fost folosite de artiştii din toate timpurile.

Arta poate fi înţeleasă ca o oglindă a realităţii văzute sau închipuite. Atunci când din cauza fotografiei nu a mai fost necesară reflectarea ad literam a naturii artiştii au pătruns pe teritoriul dinăuntrul oglinzilor. Dacă în literatură oglinda magică vorbeşte, precum în Albă ca zăpada, în artă ea revelă invizibilul. În tabloul lui Picasso Fată în faţa oglinzii(1932) tânăra îşi dezvăluie în reflecţie cele mai ascunse gânduri şi trăiri. În Oglinda falsă (1928) Magritte pictează un ochi pe pupila căruia se reflectă cerul şi norii arătând că  realitatea şi iluzia sunt ambigue. Suprarealişti recurg de altfel des la motivul versatil al oglinzii.

Oglinda magică răspunde la cererile celor ce se uită în ea. Faust o vede pe Margareta şi fete tinere urmând un ritual precis pot să-şi  vadă în oglindă viitorul soţ (Tolstoi, Război şi pace).

Oglinda reacţionează la cel ce se uită în ea, se întunecă dacă acesta este fizic sau moral impur, sau dacă are gânduri necurate³. Bust de femeie, un tablou al lui Picasso din 1929, mărturiseşte interesul artistului pentru folclor şi superstiţie ca surse de inspiraţie. Fiinţa ca o Gorgonă cu gura rânjită şi o limbă triangulară cu care împunge o oglindă neagră cu rama albă a fost în mod simbolic identificată cu Olga, prima soţie de care artistul se despărţise. În Galicia o femeie care vrea să-l lege pe un bărbat de ea cu ajutorul farmecelor îşi oferă sufletul diavolului în faţa unei oglinzi.

Oglinzile au fost folosite împotriva deochiului în ţări din Orientul Apropiat, sub forma de amulete sau ca reliefuri pe pereţii caselor. Este echivalentul ochiului magic care fereşte de spirite malefice în Grecia, şi alte ţări mediteraneene. De altfel ochiul acţionează ca o oglindă ce înregistrează tot ceea ce îi trece pe-dinainte. Se spune că dacă s-ar putea citi pe retina unui mort, s-ar descoperi ultimile evenimente din viaţa acestuia. La fel cum oglinzile, aidoma unui aparat de fotografiat, înmagazinează tot ceea ce au văzut vreodată cu ochiul lor magic. 

Inepuizabile, ele sunt martorii fideli ai existenţei terestre a omului, însoţindu-i trecerea cu cortegiul lor de umbre şi amăgiri.

---

1. „Pentru unii, oglinzile au fost o hieroglifă a adevărului întrucât dezvăluie orice lucru care li se înfăţişează aşa încât adevărul iese la iveală, pentru alţii dimpotrivă ele au fost simboluri ale amăgirii pentru că deseori arată lucrurile altfel decât sunt” Raphael Mirami, 1582
2. .„Selon les mathématiques basées sur la théorie einsteinienne, il existe une 4-ème dimension dans laquelle l’espace-temps forme des courbes continues, ou les parallèles finissent par se rejoindre. Il existe aussi la dimension mythique de la pensée qui nous ramène au-dedans des choses. Pour redécouvrir les mythes il faut s’étonner de l’étonnement vient la sagesse; disait Aristote”.
3. Paracelsus spune că o femeie la menstruaţie nu are voie să se uite în oglindă pentru că aceasta se va tulbura.