Philadelphia (SUA) 27 august 1890 – Paris (Franța) 18 noiembrie 1976
Fotograf de geniu, Emmanuel Rudnitsky (Michael Radnitzky) cunoscut ca Man Ray este un vârf de lance al suprarealismului, care a transformat fotografia dintr-un mijloc de reproducere banalǎ și fidelǎ a realului, în instrument de introspecție poetică a lumii și a misterelor ei.
Man Ray s-a născut pe 27 august 1890 într-o familie de imigranți ruso-evrei din Philadelphia. Părinții erau croitori si meseria lor il va influența subliminal. Cu toții s-au mutat în cartierul Williamsburg din Brooklyn, New York, unde Ray și-a petrecut cea mai mare parte a copilăriei. Familia sa și-a schimbat numele de familie în Ray din cauza fricii de antisemitism. Numele său a evoluat în Man Ray după ce și-a scurtat porecla, Manny, în Man. În liceu, Ray a învățat desenul liber si tehnic si era foarte apreciat de profesorul său. In plus frecventa muzeele de artă și a studiat singur lucrările vechilor maeștri.
În 1907, Man Ray a renunțat la studiile sale de arhitectură, mecanică și desen industrial pentru a se dedica picturii, mijloc de expresie cu care a cochetat toată viața, în paralel cu fotografia.
În 1912, s-a înscris la Școala Ferrer și a început să picteze intr-un atelier improvizat in casa parintilor sai, in vreme ce avea diverse slujbe comerciale. Ulterior s-a mutat intr-o colonie de artisti in New Jersey. În timp ce studia la această școală, i-a cunoscut pe Robert Henri, Samuel Halpert, Max Weber și Adolf Wolff și alti artisti, unii cu idei anarhiste, care au contribuit la modelarea propriei sale ideologii. Totodată Ray a dezvoltat o relație personală strânsă cu proprietarul “Galeriei 291” pe care o frecventeaza, fotograful Alfred Stieglitz, care l-a introdus pe Ray în arta si tehnica fotografica. Totodata expoziția “Armory Show” pe care acesta o organizeaza la New York în 1913 ii dezvaluie lui Ray arta modernă cu valențe abstracte.
În 1914 se căsătorește cu poeta belgiana, Adon Lacroix (alias Donna Lecoeur).
Tendința lui spre caricaturizare îl reorientează către mişcarea Dada, mai ales atunci când îl cunoaște în 1915 pe Marcel Duchamps, inventatorul aşa-numitelor “ready-made”, obiecte din viața de fiecare zi ridicate la rang de artă, doar prin eliminarea sau adăugarea unui detaliu, ori prin situare în context “arta de a transforma lucrul cel mai material, într-un lucru mintal”. Împreună cu acesta și cu Picabia, aflat în trecere prin New York, Man Ray lansează mișcarea dadaistă new yorkeză, iar în 1920 fondează în colaborare cu Duchamp şi Katherine Dreier “Societatea Anonimă” , ce avea drept scop familiarizarea publicului american cu cele mai noi curente artistice, și educarea gustului artistic destul de reticent față de nou în acea vreme. Cât despre legătura lui Man Ray cu “ready-made”-ul, un bun exemplu este Darul, din 1921, un “obiect gata facut” dintr-un fier de călcat prevăzut cu cuie pe suprafața plană.
În 1921, Man Ray pleacă la Paris, unde îi cunoaște pe André Breton, Aragon și Eluard care îl atrag în aventura suprarealistă ce-și contura principiile artistice în acei ani și va răbufni în 1924 odată cu publicarea Manifestului acestei mișcări ce decreta libertatea deplină a imaginației și rațiunea iraționalului și vroia să descopere noi raporturi între obiecte, pe calea inconștientului, a întâmplării, spontaneității, automatismului.
Galeria Suprarealistă a fost inaugurată pe 26 martie 1926 cu o expoziţie de pictură semnată Man Ray, dar acesta, văzând că tablourile sale nu se vindeau, s-a orientat spre fotografie, tot în acord cu ideile suprarealiste, pe care le-a aplicat în zona experimentelor tehnice și a motivației poetice a imaginilor obținute cu ajutorul acestui modern mijloc de expresie.
Ray a locuit 18 ani în Montparnasse, unde a întâlnit gânditori și artiști importanți, printre care James Joyce, Gertrude Stein, Jean Cocteau și Antonin Artaud. De asemenea, a întâlnit-o pe starleta clubului Jockey-Club, faimoasa demimondena, Kiki din Montparnasse, care a devenit iubita lui și model timp de șase ani, condimentati cu pasiune vulcanica, despartiri, arta. Lucrările sale cele mai influente, cum ar “Obiectul de distrus” , “Negru si Alb” , “Lacrimile de sticlă” și majoritatea rayogramelor sale, precum și fotografiile de modă pentru Vogue și Vanity Fair au fost produse în acest timp.
În timp ce experimenta în camera obscură, Ray a descoperit din greșeală o tehnică numită „shadowgraph” sau „fotogramă”, un proces cunoscut și sub numele de fotografie fără camera, folosind hârtie sensibilă la lumină. El a numit acest stil „Rayogram” sau „Rayograph” si s-a “jucat”cu el peste 40 de ani. Acestea imagini erau menite “a crea cea mai mare confuzie între pictură și fotografie”, manipulând obiectele și lumina în laborator, pentru a obține forme revelate ca niște umbre albe, un fel de fantome ale obiectelor.
In laborator “am evitat în mod voit toate regulile. Am amestecat cele mai ciudate produse, am folosit filmul cu mult peste întrebuințările lui la acea dată, am comis crime atroce împotriva chimiei și fotografiei.”
Potrivit spuselor lui Man Ray: “Tehnica raiogramelor, eronat numite uneori fotograme, este următoarea: mai multe obiecte, oricâte se doresc, sunt așezate în întuneric pe o hârtie fotosensibilă. Se luminează usor ansamblul. Obiectele plasate pe hârtie și umbrele lor protejează suprafața sensibilă a acesteia, într-o măsurã ce depinde de densitatea lor și de intensitatea luminii. Atunci când se developează hârtia astfel expusa, raiograma apare ca o suită de siluete albe și umbre delicat gradate. Efectul obținut prin această tehnică este absolut unic”.
Albumul său de rayograme, “Champs délicieux” , a fost prefațat de Tristan Tzara. Man Ray consideră însă că opera lui nu are nimic experimental, ea rezultând din căutarea plăcerii și nu din necesitate. De aceea atât în pictură cât și în fotografie el insită că nu dorește să-și elaboreze un stil personal, un program. Prefera să lucreze intr-o cameră de hotel, cu mijloace rudimentare. Chiar atunci când modifică timpii de expunere și datele reale ale obiectelor, el caută să scoate la iveală “legile hazardului”.
“Man Ray vrea să fotografieze idei mai mult decât lucruri, și vise mai mult decât idei” (Sarane Alexandrian).
Altadată, tot în spirit suprarealist el va face “obiecte fantomă”, cum ar fi Obiectul (de) distrus din 1932, unde sunt fotografiate toate fazele distrugerii prin ardere a unui obiect, în cazul respectiv un metronom, prevăzut cu un ochi desenat în ceasul-balanță.
Idea “obiectelor fantomă era descrisă de Breton în Vasele Comunicante ca “plicuri ale tăcerii”, adică lucruri ce există doar în amintire sau verbal, dar absența lor este resimțită ca un fel de prezență psihologică melancolică.
Prin 1925 a început o serie de nuduri expresive, folosind solarizări şi tehnici “comportându-se cu trupul femeii ca Duchmaps cu obiectul “gata făcut”, și mai ales dând unicitate fiecărei lucrări prin detaliu expresiv, prin situare neașteptată și caracteristică a personalității sau ideei întruchipate. El căuta să “evite pe cât posibil stilul altora, şi mai ales repetarea propriului stil”, ca toate lucrările să fie diferite unele de celelalte.
Dupa un decediu petrecut în America (1940-1950, în 1954 s-a reîntors la Paris și a expus la Galeria Furstemberg o serie de picturi inspirate de obiecte matematice și numite “Ecuații Shakespeariene”.
Dacă mai întâi a fotografiat lucrări ale prietenilor săi și portrete la comandă sau idei suprarealiste, Man Ray s-a lansat treptat în fotografia de modă, pentru Paul Poiret. El redă imaginea întotdeauna din unghiuri neobișnuite. Folosea în pionerat close-up-ul. Spiritul suprarealismului îl guvernează și în cele câteva filme pe care le face mai ales în anii ’20: Emu Bakia (1927), Etoile de Mer (1928), Le Mystère du Château de Dé (1929).
Peste tot vrea să exploreze misterele eului, fața nevăzută a obiectelor, limitele realului. Marchiza Casati privindu-şi un portret făcut de Man Ray a spus că acesta i-a fotografiat sufletul.
Sarane Alexandrian nota că pentru Man Ray fotografia era “un sărut dat de Timp Luminii”, cum reiese simbolic din tabloul său Observatorul Timpului, Îndrăgostiții, de la începutul anilor 1930, unde o gură uriașă plutește în înserare pe cer deasupra Grădinii Luxemburg.
În pictură, el a avut de la început ochiul de fotograf, tabloul său din 1916 “Dansatoare pe sârmă, acompaniindu-se cu umbrele ei” fiind o prefigurare a viitoarelor rayograme, în culori vii agresive, plasate în planuri juxtapuse, abstracte. În general, pictura lui tinde spre simplitate și abstracție. Odată a făcut un tablou “vorbitor”, Talking painting, prin atașarea pânzei la un gramofon.
Poezia, juxtapunerile neobișnuite de obiecte ce evocă o realitate vizibilă și invizibilă, uneori cu conotații sexuale sau mistice, criteriile visului și legile hazardului temperate de simțul proporției şi al compoziției, toate căutările suprarealiste se regăsesc în opera lui Man Ray.
Artistul a murit la Paris pe 18 noiembrie 1976.
