Casanova, aventurierul neliniștit și neliniștitor

Aventurier, seducător notoriu, venețian cu o mie de chipuri, filosof, om al iluminismului, cărturar, alchimist, Gian Giacomo Girolamo Casanova continuă să intrige și să fascineze.

Literatura, cinematografia au împrumutat adeseori imaginea acestui libertin, i-au exploatat în vână comică sau dramatică autobiografia suculentă în amor carnal, aluzii antireligioase și practici oculte, fără să reușească vreodată pe deplin să evoce personalitatea multilaterală a venețianului.

,,Demnă sau nedemnă, viața mea este materia mea de studiu și viceversa”, spunea Casanova. Mărturisea că singurul său sistem dacă putea fī numit astfel a fost să se lase cu nonșalanță purtat de curentul vieții, dus de vântul evenimentelor. El este însă un artist al dragostei, care modelează situații, nu se lasă întotdeauna, după cum spune, purtat de hazard către vreun liman erotic sau mercantil ci participă sufletește și mai ales spiritual la alambicul seducției, el experimentează în amor ca în fizică, chimie sau matematică, scrierile lui arătând o minte iscoditoare, dinamică, oarecum perversă, dar foarte deschisă către nou și neobişnuit.

• 

• 

În 1772, un informator al Inchiziției din Republica Venețiană îl descria pe Casanova ca pe ,,un bărbat bine, cu aspect viguros, pielea închisă la culoare și ochii vioi, un caracter nerușinat și zeflemist, dar cu darul vorbirii, ingenios și instruit”. La vremea acea Giacomo, în vârstă de 47 de ani se afla la Trieste unde scria Istoria turbulentă a Poloniei. Și despre Don Juan, personajul literar, s-a spus că le cucerește pe femei cu vorbele sale dulci.

Casanova s-a folosit de farmecul personal și mai ales de o remarcabilă putere de persuasiune pentru a trăi o viață plină, pentru a pune uneori la cale înșelătorii notorii, pentru a fi primit la curți nobiliare și a avea cum se spune 122 de amante din toate straturile societăţii.

El este deopotrivă paradigma spiritului neliniștit, căutând dincolo de eternul feminin individualitatea unor trăiri senzuale, avid de spirit și carne, însetat de absolut, un fel de mag care folosea instrumentul seducției pentru a ajunge la sine, pentru a se descoperi. Tot o astfel de descoperire de sine este autobiografia sa redactată în franceză, pe care o publică în 1794, la 69 de ani.

Bătrân, cu dinții stricați, Casanova își trăiește ultimii ani ca bibliotecar la curtea Contelui Joseph Karl von Waldstein, șambelanul împăratului, în castelul Dux din Bohemia, unde moare în 1798 de o infecție urinară. Era totodată crepusculul unui veac ce a tulburat din adâncuri societatea ierarhică europeană, un veac ce preamărea mai presus de orice echilibrul și rațiunea, împotrivindu-se patimilor care de altfel fremătau în oala sub presiune a nedreptăților sociale, a exceselor religioase, a omului modern care germina.

Moștenirea lui Casanova nu este doar faima Seducatorului prin excelență ci și o producție literară cu peste 24 de opere, între care figurează o traducerce a Iliadei, Monologul unui gânditor－ ca atac virulent la adresa vieții aventuroase, și chiar recenzii critice la scrierile lui Voltaire pe care îl considera prea idealist într-ale politicii.

Cine își putea imagina în 1734, că băiatul de nouă ani, fiul analfabet al actriței Giovanna Farussi şi al nobilului Michele Grimani va deveni un însetat de cunoaștere, un personaj fascinant al istoriei care a călătorit mult și a cunoscut personalitățile politice și culturale ale epocii sale: Caterina cea Mare, Frederic cel Mare, Madame de Pompadour, enciclopediștii D’Alembert și Diderot, Jean Jacques Rousseau, dramatrugul italian Metastasio, romancierul francez Prosper de Crebillon, profesorul său de franceză, fizicianul elvețian Albrecht von Haller și economistul olandez Thomas Hope, pecum si pe Benjamin Franklin. Se spune că ar fi colaborat chiar cu Lorenzo da Ponte la scrierea libretului operei Don Giovanni de Mozart, fiind prezent la premiera de la Praga.

A practicat medicina și magia. Când dorea putea sa fie avocat, alchimist, șarlatan, putea să vorbească ore în șir despre sexul îngerilor. Cameleonic, a fost spion și a servit ca informator în Olanda, Prusia sau Austria pentru guverne cărora le datora supunere pentru înșelăciuni sau datorii.

Adevărat cetățean al lumii, patria sa era el însuși și putea să cucerească pe oricine cu ascuțimea minții sale și personalitatea magnetică.

Casanova spunea că cineva care se hotărăște să facă un lucru fără să se mai gândească la nimic altceva depășește toate piedicile. A fost om de afaceri, diplomat, politician, magician, scriitor. L-a anticipat pe Jules Verne imaginând o călătorie în centrul Pământului, sau conturând în cărțile sale invenții ca televizorul, telegraful și automobilului. Era prieten cu castratul Farinelli, cu arhitectul Sabatini, cu pictorul neoclasic Mengs si cu Johann Joachim Wincklmann, cu care a colaborat ilustrând cu desene, publicații de arheologie ale cercetǎtorului.

Nu o dată și-a folosit însă farmecul în înșelătorii, profitând de faima de mag și rosicrucian pe care o avea. Pe un negustor grec, de exemplu, l-a amăgit că poate să-l ajute să sporească vinul din butoaie cu ajutorul plumbului, iar pe marchiza d’Urfé, protectoarea sa, a văduvit-o de o mare sumă de bani și bijuterii, promițăndu-i că o va ajuta să renască sub fomă de bărbat.

În 1762 i-a comunicat marchizei că dorința ei se va îndeplini, transformarea urmând a se produce în Aix la Chapelle. Altădată i-a spus marchizei că a lăsat-o însărcinată și că atunci când fiul se va naște ea va muri pentru a renaște ca bărbat în mintea pruncului. Când marchiza şi-a dat seama că nimic nu e adevărat l-a gonit pe aventurierul care a pierdut astfel o importantă sursă de venituri.

În capitala Franței a trebuit să gestioneze prima loterie de stat, ceea ce l-a ajutat să adune o mare avere. În 1758 a primit dreptul să vândă obligațiuni de stat la Amsterdam. În anul următor a fondat o manufactură de mătase. Aventuri galante şi matrapazlâcuri l-au ruinat și până la umă, pierzând încrederea marchizei, a fugit la Stuttgart, apoi în Elveția, unde inițial a vrut să se călugărească, apoi s-a mulțumit să-l viziteze pe Voltaire cu care a vorbit despre problema divinului și a umanului.

Fugit la Londra s-a îndrăgostit de o prostituată care i-a golit buzunarele.

În cartea sa Veneția lui Casanova, scriitorul spaniol Felix de Azua spunea: “bărbatul simplu și nihilist ca Don Juan se dăruiește sexului în căutarea decepției, bărbatul complex și nihilist, ca Dostoievski, se dăruiește jocului cu acelaşi scop. Casanova, bǎrbat complex s-a dedicat ambelor activități cu egală ardoare”.

Ultimele sale cuvinte au fost: “Am trăit ca un filosof și mor ca un creștin”.

Casanova s-a născut pe 2 aprilie 1725 la Veneția, pe strada Comediei, primul din șase copii ai unor actori ce lucrau pentru teatrul San Samuele al familiei Grimani. Patronul Michele fiind, se spune, tatăl său biologic. Acesta se va îngriji să-l trimită pe Giacomo la Universitatea din Padova unde adolescentul își cucerește profesorii cu istețimea și apetitul său pentru cunoaștere. Studiază filosofia, morala, chimia, matematicile şi dreptul. Cânta excelent la chitară și este un spadasin îndemânatec. Interesat de medicină. va regreta mai târziu că nu a urmat cariera de doctor.

Are prima aventură amoroasă la 11 ani cu sora mai mică a profesorului său. La 18 ani își obține licența în drept canonic și este hirotonisit abate, iar la vârsta de 19 ani intră in serviciul episcopului de Calabria, Bernardo da Bernardis, apoi a cardinalului Acquavia, ambasadorul Spaniei la Roma. Își relatează amintirile în autobiografia sa: Histoire de ma vie, izvor de informație privind moravurile și obiceiurile veacului al XVIII. Tot acolo arată cum nu s-a dat în lături să se folosească de farmecul personal, înşelătorie, amenințări, intimidare și chiar agresiune fisică atunci când era necesar pentru a cuceri o femeie. uneori lăsând în urmă un copil sau datorii. Niciodală nu s-a interesat însă de fii săi. Casanova era atras de fete foarte tinere și nu-i păsa de incest. A încercat să o seducă și pe Sophia Williams, în vârstă de 10 ani, fiica sa cu cântăreața de operă Teresa Cornelys, proprietara primului night-club din Londra. Era totodată bisexual și interesat in travestism.

Autobiografia sa nu este terminată: include 27 ani din viață și se referă la aventurile amoroase între 11 și 46 de ani. Meritul său nu constă în faptul că a fost un cuceritor ci că a vorbit deschis despre cuceririle sale. El îşi începe autobiografia cu cuvintele: îi declar cititorului că tot ce am făcut în decursul vieții, bun sau rău, poate fi elogiat sau criticat și de aceea trebuie să mă consider liber. Viața sa amoroasă nu atinge însă gradul de perversiune și scabros al scrierilor contemporanului său Marchizul de Sade.

După studiile de la Padova Casanova s-a întors la Veneția unde și-a început cariera ecleziastică ca abate. Se comporta însă ca un dandy. Era înalt de 1. 90 m și-și purta părul lung, pudrat și încrețit. Un senator bǎtrân, Alvise Gasparo Malpiero, l-a învățat să se comporte în societate. Natura sa neliniștită și sângele fierbinte nu se potriveau însă cu slujba de preot, așa că a părăsit-o devenind pentru scurtă vreme ofițer de rang inferior. A renunțat însă și la cariera militară intrând ca violonist în teatrul San Samuele, patronat de cel pe care îl credea tatăl său.

La 21 de ani a pătruns în cercurile elitei venețiene protejat de un nobil din familia Bragadin, căruia îi salvase viața într-o încăierare. Scandalurile legate însă de persoana sa nu au încetat și tânărul a fost nevoit să părăsească Veneția în 1748. Revenind în patrie după un timp petrecut la Paris, Dresda, Praga și Viena a fost arestat de Inchiziție în iulie 1755, sub acuzația de vrăjitorie, masonerie, alchimie și înșelăciune precum și pentru că ar fi scris pamflete împotriva bisericii. A fost închis în temnița Palatului Ducal “i piombi”. De fapt necazurile îi veneau de la relația cu o anume Caterina Carpeta pe care după ce a sedus-o, a cerut-o în căsătorie, drept pentru care tatăl ei a închis-o într-o mânăstire de pe insula Murano, unde Casanova o vizita din când în când cu aprobarea maicii superioare care era amanta ambasadorului Franței la Veneția.

Deși condamnat la cinci ani închisoare. Casanova reușește să evadeze pe 1 noiembrie 1756. Împreună cu alt prizonier, călugārul Marino Balbi, au fugit printr-o gaură în tavanul celulei apoi pe acoperișul palatului și folosindu-se de vorbe mierose l-a convins pe portar să-i lase să plece. Se va întoarce la Veneția după aproape 20 de ani, de data asta ca spion al Inchiziției, sub numele efemer de Angelo Pratolini. A fost însă din nou alungat după o altercație cu fiul celui pe care îl considera tatăl său Michele Grimani. La Paris, și-a luat un nume nobil: Cavalerul De Seingalt. Câteodata îsi spunea Contele de Farussi, folosind numele de fată al mamei sale. De abia peste ani, când îi va dărui papei Clement al XIII câteva tomuri pentru biblioteca pontificală, urmașul sfântului Petru îl va face cu adevărat cavaler: “al pintenului de aur”.

În timpul vieții Casanova a călătorit mult prin Europa și a vizitat toate capitalele din care a fost deseori alungat din pricina scandalurilor. În 1783 când s-a retras şi a devenit bibliotecarul Contelui von Waldstein, a fost angajat să-i ordoneze acestuia biblioteca cu peste 40000 de volume.

Decrepit, cu hainele ponosite şi demodate, excesiv machiat pentru a-şi masca chipul răvășit de excese și semnele timpului, ridiculizat de servitori și ignorat de stăpân, Casanova s-a refugiat în amintiri concentrându-se asupra scrisului. Încă o evadare, de data asta către sine însuși.