La Paris, în Rue Varenne, la numărul 77, se înalță o vilă de secol XVIII, cu doua caturi, curte împrejmuită de ziduri în față, unde altădată trăgeau trăsurile și grădină spațioasă în spatele casei. A fost construită de Gabriel et Aubert și a servit multă vreme ca reședință – “Hotel” – a mareșalului Biron, de unde i se trage si numele ” Hôtel Biron”. Ea adăpostește astăzi Muzeul Rodin, compus din statui ale marelui sculptor francez și tablouri aparținând colecției sale private, printre care un excelent Van Gogh, reprezentându-l pe negustorul de tablouri Père Tanguy.
Auguste Rodin se naște la Paris, pe 12 noiembrie 1840 într-o familie modestă și este încurajat de mama să urmeze artele plastice dar cade de câteva ori la concursul de admitere la Școala de Belles-Artes. Cine bănuia atunci că tânărul de 15 ani va merge curând pe urmele lui Degas în revoluționarea sculpturii franceze și poate cele învățate la școala clasicizantă de desen și matematici nu i-au fost inutile. Formele viguroase ale lucrărilor sale depășesc însă echilibrul clasic, au o monumentalitate exaltată, cum observa Giulio Carlo Argan, dar mai ales senzuală. Una dintre primele sale opere refuzate la Salon: Omul cu nasul spart își datorează existența unei întâmplări. Rodin făcuse un mulaj dupa chipul unui bătrân, tratând materia, respectiv lutul, în maniera antică. Acesta s-a spart din pricina frigului din atelier și sculptorul l-a turnat în ghips, dându-i numele de care am pomenit.
Lipsurile materiale îl incolțesc din toate părțile și Rodin este fericit să câștige un ban terminând uneori lucrările fostului său profesor, sculptorul Carrier Belloeuse, cu care însă se ceartă după ceva vreme.
Rodin este un scrupulos. Deși poate fi considerat un adevărat vrajitor al lutului, el realizeaza o întreagă serie de studii și machete înainte de a se apuca de o sculptură și chiar pe parcursul lucrului, schimbă ades tema, folosind unele mulaje ca opere finale. Rodin are un temperament furtunos, este iubitor de femei, dar în viața lui au existat, pe lângă o armată de amante mai mult sau mai puțin răsărite, două tovarășe fidele, între care a fost nevoit să aleagă la un moment dat, cu durere în suflet: una este Rose Beuret, ființa modestă ce-i va dărui un fiu, Auguste, pe care maestrul însă nu-l va recunoaște. Ea nu a îndrăznit niciodată să-l tutuiască pe deseori nemilosul idol căruia i se posterna: “domnul Rodin” . Se pare ca acestuia îi plăceau femeile supuse. El s-a căsătorit cu fidela Rose dupa 50 de ani de conviețuire, când amandoi erau bătrâni și șubrezi, cu doar 17 zile înainte de moarte ei la 72 de ani. Deși maestrul câștigase mult în viață, dupa ce și-a donat opera și colecțiile Statului, era lăsat să înghețe de frig.
Cealaltă femeie, probabil marea iubire a lui Rodin a fost Camille, sora poetului Paul Claudel, eleva și discipola sa, o artistă extrem de talentată, temperament vulcanic, care atunci când sărmana Rose Beuret i-a fost preferată a făcut o depresie nervoasă, din care n-a mai ieșit, devenind pensionara ospiciilor vreme de treizeci de ani, timp în care Rodin nu a încetat însă nici o clipa să se gândească la ea și să o ajute cu bani.
În arta sa atât de armonioasă adeseori, Rodin este năvalnic. El exaltă non-finitul michelangelesc și este interesat mai ales de monumental, are un demers wagnerian, și, cum spunea Argan: “în opera sa nucleul plastic angajează spațiul înconjurător în efecte de umbre și dezvăluiri de lumină, de-a lungul planurilor alunecoase, fragmentate. Valorile picturale colaborează la patetismul figurilor. Expresivitatea chipurilor este însă punctul forte al acestui sculptor, deși uneori există un anume dezechilibru, o grijă excesivă pentru simbol sau o orientare impresionistă, ce sunt salvate de marea intuiție plastică a artistului, de forța sa senzuală și spirituală. El este un romantic cu toate sfâșierile de rigoare. Iubirea este o constantă nu numai a vieții ci și a operei lui. Îl obsedează, îi scoate accentele cele mai senzuale, mai tragice sau mai emotionanate. Este înălțător în atât de îndrăznețul grup statuar “Sarutul” .
Elie Faure spunea: “S-ar părea că Rodin s-a înălțat din pământ și din carne pentru a atinge punctul tragic către care Michelangelo cobora de pe culmile inteligenței și pentru a trimite strigătul pământului în întâmpinarea celui ce aducea cu sine strigătul cerului. Poate că tocmai atingerea sa calda, vibrantă, romantică, mângaietoare, si senzuală, prolifică tocmai asta îi dă unicitate lui Rodin, slăbiciunile lui și felul cum a înțeles slabiciunile umane”. De aceea sunt niște opere atât de mari compozițiile reprezentând “Poarta Infernului”, “Burghezii din Calais” sau “Balzac”, autorul “Comediei umane”, așa cum Dante a scris “Divina Comedie”. Balzac, care isi deformase trupul de stat prea mult la masa de scris, este înfățișat de Rodin înfășurat în halatul său de casă, ca într-o mantie. Lucrarea este refuzata de Societatea Oamenilor de Litere care o comandase în 1898, dupa ce sculptorul trudise la ea șapte ani, încercând să surprindă omul și geniul Balzac. Scandalul se dezlănțuise, deși mulți literați și artiști iau atitudine în favoarea sculptorului.
Tot cu vorbe de ocară sunt întâmpinați și “Burghezii din Calais” pe care Rodin îi sculptează la comanda municipalității acelui oraș vreme de doi ani (1884-86). În 1909, însă, monumentul pe care îl închinase scriitorului Victor Hugo, atât de hugolianul Rodin este amplasat în Palais Royal. Ulterior va fi adus în Rue Varenne. Inceputul secolului ii este favorabil lui Rodin. Scultorul vinde mult, și cu banii câștigați achiziționează o colecție frumoasă. În 1908, sfătuit de poetul german Rainer Maria Rilke, Rodin se mută cu chirie în vila Biron, ce fusese cumpărată de stat de la ordinul religios de maici Sacré Coeur. Mulți paraziți îl înconjoară însă pe cel ce devenise bogat, există numeroase testamente contradictorii, de aceea prietenii și admiratorii lui Rodin îl sfătuiesc să doneze statului operele personale și străine ce-i alcătuiau colecția particulară, pntru ca aceasta sa fie pusă la adăpost în Hotel Biron, transformată astfel în Museul Rodin.
Cu puțin înainte de moarte, artistul a donat muzeului și obiectele sale personale, urmând ca vechile mulaje să aparțină palatului Trocadero. Este vremea războiului, toamna anului 1917, în Europa urmau să aibă loc transformări politice de substanță. Rodin moare de congestie pulmonară, lăsând în urma lui o operă măreață și plină de personalitate, care și-a găsit un așezământ bun în Hotel Biron și marile muzee ale lumii, unde sculpturile lui încălzesc privirile și dezmorțesc sufletele cu monumentalitatea lor caldă, vibrantă, romantică, mângâietoare, senzuală, prolifică, iar Balzac, Balzacul lui Rodin te întâmpină înfășurat în halatul său ca într-o capă eroică, mândru și uman, la intersecția bulevardelor Montparnasse și Raspail.
Rodin a rămas viu prin operele sale și în memoriile contemporanilor săi care și-l amintesc “scurt și îndesat, tăcut” cu ochii mijiți de o necurmată voluptate, avea ceva din lutrașii care în nopțile senine și sonore fac sa răsune peste unde ultimul rămas bun al marelui Pan (scria Leon Daudet).