„Sculptura, spunea Ernst Barlach, este o artă sănătoasă, o artă liberă, neafectată de asemenea rele necesare ca perspectiva, racursiurile şi alte artificialităţi. Dar pentru că sculptura nu-mi este suficientă, desenez şi pentru că nici asta nu-mi ajunge, scriu”.
S-a spus despre Barlach că este unic în întreaga mişcare expresionistă germană prin cunoaşterea profundă a specificului fiecărei arte în parte. El este un expresionist născut, nu confecţionat după mode şi tendinţe, ci din aceea nevoie interioară de a exprima în arta sa solidaritatea cu „întreaga omenire însetată de adevăr”.
Sculptura lui Barlach este o concentrare tragică a durerilor umanităţii, în forme simple, emoţionante. În plastică sau literatură el construieşte o viziune unitară, evocând cu vigoare, cu dramatism, o deznădăjduită căutare a absolutului, printr-un naturalism intens, bazat pe intuiţie şi vitalitate creatoare. Această abordare se datora şi asimilării filosofiei lui Bergson, care considera că o cunoaştere empirică este insuficientă şi căuta sursa cunoaşterii în intuiţie, capabilă să materializeze în artă ceea ce se află “dincolo” de vizibil. Barlach a ajuns la filosofia gânditorului francez prin intermediul lui Wilhelm Dilthey, şi a credinţei acestuia că trebuie creată o axă istorico-social-umană, în perspectiva căreia trebuie analizată orice experienţă personală.
“Ochii mei văd un cifru şi în întunericul Eului meu, acest cifru este tradus şi adaptat…obiectul îşi poate continua mişcarea pe o traiectorie ştiută…dar numai acea armonie, acea frântură de eternitate pe care o iau cu mine are deplină valoare”. Ernst Barlach, 1913
A primit influenţe dar şi-a căutat propriul drum, considerând că teoriile artistice sunt rigide şi „nu pot cuprinde fenomenele complicate ale vieţii moderne”.
Ernst Barlach s-a născut pe 2 ianuarie 1870, la Wedel, Holstein, tatăl lui era medic de ţară. În 1888 s-a înscris la Şcoala de Arte Decorative din Hamburg. Încă de tânăr este atras de raportul dintre volume şi spaţiul care le înconjoară. În 1891 se înscrie la Academia de Arte Frumoase din Dresda unde studiază sculptura cu Robert Diaz. Îl interesează modelajul şi cioplirea direct asupra materialului de lucru, în spiritul sculpturilor medievale saxone care îl fascinează. În 1895 pleacă la Paris unde studiază la Academia Julian. Îi admiră pe Millet, Van Gogh. Lucrează cu furie în piatră şi lemn, luându-şi drept model arta gotică.
“Acolo unde Rodin sugerează barocul, Barlach evocă Evul Mediu în intensitatea multor forme ale sale” (Bernard S. Meyers).
Atunci când Barlach se stabileşte la Berlin în 1905, el are la activ mulţi ani de nelinişti şi căutări. După studiile de la Hamburg şi Dresda şi lungile şederi la Paris, revenise în ţinutul natal şi fusese profesor la o şcoală de ceramică în Westerwald. În 1906 el scrie că arta cea mai înaltă este cea creată cu viziuni, cu ajutorul vederii sensibile, şi nu cea care copiază realitatea. În acelaşi an el face o călătorie în Rusia care va fi pentru el o experienţă eliberatoare ce-l va ajuta să descopere natura şi să dezvolte forma transformând-o în volume puternice, compacte. Tărani şi cerşetori ruşi „care pentru el erau simbolul situaţiei umane, prinsă între cer şi pământ” sunt temele preferate la întoarcerea la Berlin.
„Am avut o revelaţie: poţi îndrăzni liber şi fără timiditate tot ceea ce simţi, ceea ce este intim sau exterior, gesturi de milă şi gesticulaţie de mânie, pentru că există un mijloc expresiv pentru orice lucru atât pentru un paradis infernal cât şi pentru un infern paradisiac, şi asta am înţeles în Rusia”
Adesea motivele sculpturilor şi desenelor sunt identice, de pildă ”Femeie gânditoare” 1910. Ceramica şi porţelanurile lui arata o certă influenţă a artei ţărăneşti ruse în simplificările voit naive, dorind să arate tipuri sociale şi morale gorkyiene. Alături de influenţa lui Honoré Daumier şi a sculptorulului belgian Constantin Meunier, Barlach este inspirat de cioplitorii în lemn ruşi. În 1906 devine membru grupării Secession din Berlin şi expune în acest cadru regulat din 1907. Dar după trei ani părăseşte Berlinul şi se stabileşte la Güstrow unde rămâne până la moarte în 1938. In Germania nazista, arta sa a fost considerată degenerată.
Barlach este un constructor al situaţiilor dramatice în toate mijloacele de expresie pe care le-a folosit, deşi maniera sa este repetitivă şi în ultima perioadă a vieţii a început să-şi copieze propriile compoziţii din anii 1908 – 1912. El era progresist în măsura în care se împotrivea manierelor burgheze retrograde, considerând că „trebuie să avem curajul să ne simţim acasă pe tărâmul spiritului” dar asta nu-l împiedeca să respingă poziţia lui Kandinski din eseul „Ceea ce este spiritual în artă”, considerând că „punctele, petele şi liniile” nu generează o emoţie spirituală profundă”.
