Leonora Carrington este “mireasa vântului”

Leonora Carrington a fost o femeie cu personalitate. Și-a abandonat familia bogată pentru un pictor cu 26 de ani mai bătrân decât ea (și căsătorit pe deasupra), a trăit în Mexic și a pictat chiar și la 90 de ani.

Mai mult mexicană decât britanică, după afinitățile ei psihologice si elective, Leonora Carrington era o fire independentă. Pentru mulți o artistă misterioasă, o preocupau miturile și vechile legende celte pe care le transpunea într-o artă suprarealistă. Mulți au spus că a fost muza acestui curent care se hrănește din vis și subconștient, memorie personală și ancestrală dar artista a negat pentru că, spunea ea: „Nu am avut timp să fiu muza nimănui. Eram prea ocupată să mă răzvrătesc împotriva familiei mele și să învăț să fiu artist”.

“Bărbații pasăre din Burnely” 1970, ulei pe pânză
Arta ei poetică si cinematografică l-a impresionat pe poetul ecranului Luis Buñuel care spunea că “Leonora ne eliberează de realitatea mizerabilă a zilelor noastre”, oferind alternativa visului.

Întrebată despre biografía ei, Leonora obișnuia să afirme ca ea nu s-a născut, ci a fost creată. Ca și miturile și poveștile pe care le folosește în opera ei, învățate în copilărie de la mama sau bona sa, artista și-a transformat viața într-o legendă. A vibrat în acordurile propriei arte, creând universuri de vis, pentru personajele fabuloase ale unei mitologii originale.

“Ospăț la „Lordul Candlestick”, 1938. Un tablou în care Leonora își strigă revolta față de clasa închistată din care făcea parte. Pentru asta ea folosește porecla tatalui ei și figuri cabaline care participă la un banchet canibal în marea sală a familiei ei, la Crookhey Hall. Leonora a luptat permanent împotriva prejudecăților, pentru libertatea femeilor și a pictat această pânză la scurt timp dupa ce începuse relația de amor cu Max Ernst.
Leonora alături de frații ei, Patrick, Gerald și Arthur. Carrington s-a născut în Clayton Green, Chorley, Lancashire, Anglia. Tatăl ei era un producător bogat de textile, iar mama ei, Maureen, era irlandeză.

Povestea ei de dragoste cu suprarealismul începe din adolescență, când primește o carte de Herbert Read, despre această mișcare, cu o ilustrație de Max Ernst pe copertă. Se îndrăgostește de mai vârstnicul artist prin opera lui. Așa ca, atunci când la 19 ani, îl întâlnește la o petrecere, scânteia este pregătită să aprindă vâlvătaia pasiunii. Peste ani, cea de-a treia soție a pictorului, Peggy Guggenheim, va mărturisi în cartea de amintiri: “Out of this Century”: “Atunci când era cu mine, se ghicea plictiseala pe chipul lui, dar alături de ea [Leonora] se lumina tot. Se vedea cât este de îndrăgostit.” O iubire plină de pasiune, de dialog artistic, de împlinire creativă. Diferența de peste 25 de ani de vârstă între ei nu îi oprește sa își consume iubirea “scandaloasă”.

Leonora împreună cu suprarealistul Max Ernst, un bărbat cu mare trecere la femei, care o numea “Mireasa vântului”

Totuși circumstanțele i-au despărțit destul de repede. Max Ernst a fost întemnițat la începutul celui de-al Doilea Război Mondial, pe când locuiau în sudul Franței și Leonora a suferit atât de mult încât a fost internată într-un ospiciu, de unde a fugit și s-s oprit tocmai în Mexic, făcând o căsătorie de conveniență, pentru viză, cu ziaristul diplomat Renato Leduc, de origini franco-mexicane, pe care îl cunoscuse pe stradă, prieten cu Picasso. Max Ernst reușise între timp să plece în Statele Unite ajutat de Peggy, care îi va deveni soție. O părăsește însă pe colecționară dupa câțiva ani, pentru a se căsători în 1946 cu Dorotheea Tanning, o artistă suprarealistă, mai tânără decât el.

“Portretul lui Max Ernst”, 1939. Îl recunoști de la distanță. Cu părul alb, bogat, artistul suprarealist Max Ernst apare îmbrăcat într-o haină purpurie, regală, ciudată, și ține în mână un felinar în care se află un cal, ca într-un pântec în gestație sau ca într-o camee. În spate un alt cal, alb, înghețat, poate să o sugereze pe Leonora, calul fiind animalul ei emblematic. Anul în care a pictat tabloul este un fel de “codă” a relației lor. Trăind în sudul Franței, cei doi vor fi despărțiți mai întâi de autoritățile franceze care îl iau prizonier pe Ernst pentru că este german, apoi de Gestapou care îl arestează pentru că face artă degenerată.Va reuși să scape și să plece în America unde se însoară cu Peggy Guggenheim, în 1941. Leonora va pleca și ea în Mexic. Nu vor relua legatura. Poate că numele de alint pe care i-l dădea, “mireasa vântului” este un apelativ împrumutat din numeroasele atribute ale cailor, mai ales în limba arabă. Pustiul înghețat este Franța ocupată din preziua celui de-al Doilea Război Mondial. Ulei pe pânză – Colecție privată.
“Autoportret” 1937. Carrington a fost interesată de realismul magic și alchimie și a folosit detalii autobiografice și simbolism în arta ei. În acest autoportret ea se concentrează asupra propriei feminități. Așa cum sexualitatea trăită și nu imaginată a fost adesea subiectul picturilor ei. Artista apare în prim-plan pe un fotoliu albastru, purtând haine de călărie unisex, cu fața spre spectator. Ea își întinde mâna către o femelă hienă, un animal cu spirit rebel și sexualitate ambigua. Cei doi cai, unul liber celălalt de lemn, prizonier al propriei condiții, sunt cele două direcții opuse pe care omul le poate lua, de conformare sau de libertate și este mesajul pe care acestă artistă rebelă îl transmite, ea care a luptat mereu împotriva unei educații rigide și restricționate de mediul aristrocratic. Ulei pe pânză, Muzeul Metropolitan de Artă, New York
Uriașa” (detaliu) 1947-50. O divinitate feminină și protectoare, Uriașa, păzește gingaș în mâinile sale un ou, simbol al creației universale și al maternității. Gâște se rotesc în sensul acelor de ceasornic în jurul ei, sugerând cultura irlandeza, în vreme ce ansamblul figurii amintește de sfinții bizantini. Lumi terestre, celeste și marine sunt întrepatrunse în această lucrare cu apetit cosmic și dorința de călătorii spre noi lumi, îndepărtate.
Din nou Gemenii sunt în livadă, 1947
Fără titlu
Pictoriță, sculptoriță și scriitoare Leonora Carrington s-a născut în 1917 în Lancashire, nordul Angliei, într-o familie aristocratică. Prezentată Regelui ca debutantă, ea si-a adus o carte, sa nu se plictiseasca. Deși tatăl nu a încurajat-o și mama doar într-o mică măsură, Leonora a studiat arta în mai multe etape, la Florența, la Paris (în Academia lui Ozenfant) și s-a implicat în mișcarea suprarealistă alături de artiști precum Max Ernst, André Breton, Salvador Dalì și alții. Stilul ei este simbolic, poetic, din familia eroinelor suprarealiste, precum Remedios Varo, cu care se aseamănă ca stil, și in decizia de a se refugia în Mexic, unde a cunoscut-o și pe Frieda Khalo, care însă nu era prea primitoare cu elitele artistice europene.
“Baia Păsărilor” 1974. În acest tablou se poate vedea în fundal schița casei în care a copilărit Carrington, decorată cu motive ornamentale cu pasari. Pe pediment se află un spațiu gol conturat precum silueta unei păsări, ca cea pe care o vopsește /curăță o bătrână îmbrăcată în negru. Și Leonora a purtat negru când a îmbătrânit. Scena este ambiguă. O curățare, abluțiune, botez, magie. Serigrafie color pe hârtie – Muzeul de Artă Latino-Americană, Long Beach, California

Note: “Cămila de nisip”, povestire suprarealistă de L.C.

“Doi băieți, A și B, locuiau în pădure cu Bunica bătrână. Bunica era mereu îmbrăcată în negru ca o umbrelă și avea un cap mic rotund și roșu ca un măr. Săpunul și pijamaua ei erau și ele negre; era culoarea ei preferată. A și B au mers în pădure să se joace cu nisip alb și au făcut o cămilă. Când cămila a fost terminată, părea vie. A și B au spus „cămila este în viață și arată urât”. Era adevărat, dar a plouat și Cămila s-a transformat într-un șuvoi de nisip. „Bravo”, spune bunica. „Nu mi-a plăcut Cămila aceea din cauza aspectului ei.” Dar A și B au amestecat puțin unt în următoarea cămilă. Ochii acesteia erau și mai urâți. Dar cămila și-a păstrat forma în ploaie. „Dacă îi facem ceva magic, ea se va ridica”, a spus B. Ar fi fost util; nu aveau câine. Apoi un corb a coborât din copac spunând „Eu, știu ce magie trebuie să faci.” Cu piciorul a zgâriat niște litere pe fruntea cămilei. Cămila s-a ridicat cu un zâmbet sinistru. A făcut câțiva pași și a intrat în casă. Corbul a spus: „Intră pentru că îi este frică de ploaie”. A a spus: „Bunicii nu-i va plăcea dacă intră în casă, ea face dulceață de castane”. Băieții A și B s-au ascuns în spatele copacului pentru că știau că Bunica se va supăra când Cămila de Nisip va intra în bucătărie. Aveau dreptate, a fost furioasă. Curând au văzut cămila revenind, ținând capul bunicii în gură. Cu capul în jos arăta exact ca o umbrelă. — “Este din cauza umezelii, spuse Corbul. În bucătărie se arde dulceața, nimeni nu are grijă de ea”. A și B au intrat în casă să aibă grijă de dulceață.
După ce au mâncat dulceață de castane timp de o săptămână, A și B au spus: „Sigur că am putea mânca niște cartofi prăjiți”, dar Cămila mergea încet prin pădure cu bunica, ca o umbrelă și nu a lăsat-o niciodată jos. Corbul a văzut totul. — “Îmi datorezi bijuteriile Bunicilor” , spuse el luând un cufăr mare din casă. „Ar trebui să facem ceva cu el.” Așa că a atârnat toate bijuteriile Bunicilor de copac și trebuie să recunoști că arăta frumos”.

#arhitectura #arta pop #Artisti #corp #credinta #divertisment #erotism #Expozitii #Fotografie #happening #imagine #incest #instalatii #joc #labirint #manierism #moarte #motiv #obiceiuri #profetii #relicve #suprarealism #tatuaj #Varste #Venetia Arhitectura organică Arta Conceptuală Arta latino-americană Arta Pop Artisti Art Nouveau cubism Egipt Expozitii Expresionism expresionism abstract Fotografie Picasso Realism Religie romantism Sculptura Simbolism Spania suprarealism

1 thought on “Leonora Carrington este “mireasa vântului””

  1. Pingback: Remedios Varo: lumea magică din mintea unei femei - TuriSmArt

Leave a Comment

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

error: Content is protected !!