Multă vreme nu mi-a plăcut Rubens. Sentimentul de respingere a artei opulente, plină de steroizi și celulită, a genialului flamand era probabil o idee primită, efectul subliminal al secolului XX1, care a reevaluat trecutul artei, prin prisma propriilor sensibilități și căutări. Rubens este robust, tranșant în interpretarea eroică și aristocratică a istoriei contemporane lui sau veche de secole. La el totul este apoteotic, și chiar Sabinele răpite par să tremure excitate în pliurile carnurilor lor sidefate, sau îmbrăcate à la Maria de Medici, în brațele unor bărbați vânjoși și puși pe treabă. Rubens este baroc până în vârful pensulei, ținută de el sau de alții…dacă e să ne gândim că după Rafael și înaintea lui Warhol a avut și el o “fabrică” de artă, altfel ar fi greu de măsurat cu gândul vastitatea operei sale, mereu impecabil compusă, dinamică, meșteșugită, care nu lasă nimic la voia întâmplării. Arta lui Rubens vibreaza cu exuberanță, susține tensiunea dintre intelect şi emoţie, de la clasic la romantic, cu o pensulatie curajoasă, fluidă, pe panouri vaste și netede din lemn de stejar, cu culori luminoase în care abundă roșul și se simte pregnant dinamismul sculpturii elenistice. Au rămas posterității peste 1400 de tablouri și mii de schițe. Se spune că a pictat peste 3000 de tablouri fie în totalitate fie parțial, la care și-a dat concursul. Tot ce a ieșit din atelierul lui poartă pecetea emfazei sale demiurgice, forței sale narative, vitalității lui ieșite din comun, iubirii lui de frumos, senzualității sale epice. Un citat din poetul roman Juvenal era gravat la intrarea grădinii lui Rubens. “…Să le lăsăm zeilor sarcina să ne dea ce avem nevoie pentru că ei îi iubesc pe oameni mai mult decât se iubesc aceștia pe ei înșiși. Să le cerem doar sănătatea trupului și a minții, și un suflet fără teama morții și neatins de furie și dorințe vane.” Influența lui stilistică a dominat trei secole, ajungând până la Renoir, trecând prin pictorii baroci italieni precum Pietro da Cortona și Luca Giordano. În Spania l-a influențat pe Velazquez iar în Anglia pe Thomas Gainsborough și Sir Joshua Reynolds. Delacroix scria că Rubens “…te poartă dincolo de limitele de abia atinse de cel mai priceput pictor, te domină, te subjugă cu indrazneala si libertatea lui”.
Rubens pictează cu dichis și panaș. Este totodată un epitom al artistului de elită, gentilom, curtean, care se simte în largul său între capetele încoronate. El a îmbinat cu strălucire tradiția Renașterii italiene cu realismul flamand într-un stil caracterizat prin bogăție cromatică, efecte dramatice și mișcare. Totodată femeile lui voluptoase, cu forme pline, inspirate de soțiile sale, au creat o “marcă înregistrată”: nudul rubensian.
Rubens s-a născut pe 28 iunie 1577, la Siegen, în Westfalia, într-o familie burgheză, unul din cei șase copii ai unui avocat cu veleități politice, Jan Rubens și al soției sale Maria Pypelinckx, scriitoare, și a fost numit Petrus Paulus după numele sfinților al căror martiriu la Roma este sărbătorit pe 29 iunie. Tatăl sau, care trecuse de la catolicism la religia protestantă, se refugiase la Köln pentru a fugi de persecuțiile Ducelui de Alba, guvernatorul spaniol al Olandei. Acolo a devenit consilierul şi amantul prinţesei Ana de Saxonia, soţia prinţului Wilhelm de Orania Taciturnul. O prințesă căreia ii plăceau bărbații, vinul și pe care o lasă însărcinată, lucru ce îi va aduce condamnarea la 2 ani de închisoare. Revine apoi la soția sa, și ea pe atunci calvinistă. Dupa ce Jan moare în 1587, Maria se întoarce în Flandra, la Anvers și se reconvertește la catolicism.
Vremurile în care a trăit Rubens au fost tulburate de războiul religios (1568-1648) dintre calviniști și catolici în Țările de Jos care va dura 80 de ani, luând sfârșit la scurt timp după moartea pictorului. Anvers-ul flamand era cel mai activ port al Europei, condus de Habsburgi. Crescut de o mamă catolică Peter Paul a fost educat în spiritul tradiției umaniste, a studiat latina și literatura clasică și s-a evidențiat de mic, harnic și inteligent. “Deși tatăl lui moare când Petrus Paulus are doar zece ani, băiatul frumos și isteț este introdus la curte de mama sa ca paj al unei văduve bogate. Tânărului îi place viața confortabilă, este interesat de oameni și timpuriu arată o îndemânare aparte într-ale desenului, ilustrând cu energie tot ceea ce vede și îl preocupă: femei, cai, personaje mitologice, armuri, veșminte bogate, țesături prețioase, blănuri, țărani dansând, interioare somptuoase și grajduri cu armăsari pur sânge” spunea Stephen Longstreet în cartea sa “Desenele lui Rubens” (1964). Toate aceste experiențe îi vor folosi artistului care va deveni un om uns cu toate alifiile, un curtean diplomat, expert în protocolul marilor curți europene. La 13 ani, Peter Paul împreună cu fratele mai mare, Philip, a trebuit să caute o slujbă mai bănoasă, să își ajute familia.
La 14 ani, Rubens intră ucenic la un pictor peisagist de mâna a doua, rudă îndepartată, Tobias Verhaeght. După un an începe lucrul în atelierul lui Adam van Noort, un artist mai talentat, bun pedagog unde rămâne patru ani, pentru a continua ca învățăcel al celui mai talentat pictor al orașului Anvers, Otto van Veen, specializat în lucrări istorice și O. Venius adeptul romantismului clasicizant. La 21 de ani, Peter Paul este calificat ca artist independent, membru al breslei pictorilor. Vorbea mai multe limbi: latina, greaca, franceza, italiana, flamanda si spaniola. După trei ani devine meșter cu patalama al breslei artiștilor Sfântul Luca, ceea ce ii dădea dreptul să ia ucenici și să își vândă lucrările. Membrii se întrajutorau, fiecare cu relațiile pe care le avea să găsească comenzi și beneficiari. Erau ceramiști, bijutieri, gravori, pictori. În 1600 Rubens merge în Italia unde vizitează Veneția pentru a vedea lucrările lui Titian, Veronese și Tintoretto. A fost influențat de culorile bogate si compozițiile lor dramatice. La Veneția a întâlnit un gentilom care lucra pentru ducele de Mantova, Vincenzo Gonzaga, care a fost impresionat de caracterul lui Rubens disciplinat, sobru, amabil, încât l-a recomandat ducelui, care era amator de lux, arte liberale și mai ales pictură. Așa a devenit Rubens pictorul lui de curte, ducele finanțându-i călătorii la Roma și în Spania să studieze arta clasică și să facă copii după maeștri precum Michelangelo, Raphael, Leonardo da Vinci și Caravaggio. Rubens marturisea că anii petrecuți la curtea din Mantova i-au plăcut foarte mult. Cât a călătorit a facut diverse achiziții de artă pentru familia Gonzaga. În 1604, închiriază un spațiu împreună cu fratele său Philip și deschid un atelier unde primesc oaspeți și trăiesc pe picior mare. O nouă vizită la Roma îl aduce în fața sculpturilor antice pe care le studiază împreună cu arta Renașterii. A pictat multe portrete influențând artiști posteriori ca Anthony van Dyck, Joshua Reynolds și Thomas Gainsborough. În Spania a pictat portretul ducelui de Lerne si diverse pânze cu temă religioasă.
În octombrie 1608, Rubens părăsește Roma pentru a merge la căpătâiul mamei sale grav bolnavă, dar nu o mai găsește în viață. Rămâne la Anvers și devine pictorul de curte al Arhiducelui Albert în Bruxelles, care împreună cu verișoara ce-i era si soție, Isabela Clara Eugenia de Habsburg gestioneaza posesiunile spaniole din Țările de Jos. Aceasta, când el moare în 1621, se va călugări dar va continua să conducă țara și îl va solicita pe Rubens ca ambasador al prieteniei dintre Anglia și Spania.
La Anvers, Rubens se îndrăgostește de nepoata soției fratelui său, Isabella Brant, în vârstă de optsprezece ani și construiește pentru ea și familia sa o casă, în prezent Rubenshuis Museum, pe care o termină în 1615. În vila cu arhitectură în stil italian se afla și atelierul său, o bibliotecă vastă și colecția sa importantă de artă. Atelierul devine o adevărată fabrica de lucrări unde sunt zeci de ucenici și asistenți, între care se numără Anthony van Dyck. Rubens colaborează și cu Frans Snyders, specialist în pictura animalieră sau Jan Brueghel de Catifea, maestru al florilor. În perioada 1610-20, atelierul lui Rubens a produs un număr uriaș de altare pentru bisericile catolice.
“…Sunt convins că pentru a obține maxima perfecțiune un artist trebuie să înțeleagă foarte bine, sa absoarbă ca un burete excelența statuilor antice dar trebuie sa folosească judicios cunoștințele si în primul rând sa evite efectul de piatră…”sunt câteva gânduri ale artistului, păstrate pe un caiet de schițe.
În arta sa, Rubens s-a folosit de realismul flamand, energia michelangiolescă și bogăția coloristică a venețienilor precum Titian. Pe lângă altare a executat tablouri mitologice, istorice, portrete, peisaje, scene de vânătoare. La toate el picta esențialul, lăsând asistenților sarcina umplerii cu culoare, după care el adăuga ultimile detalii. Otto Sperling, medicul de curte danez a notat procesul de creație în timpul unei vizite în 1621: “…mai mulți pictori erau ocupați să picteze la diverse tablori unde maestrul realizase schița cu creta și câteva accente de culoare ici și colo. La sfârșit domnul Rubens finisa și adăuga ultimile detalii. Toate tablourile sunt considerate opera lui și a adunat o mare avere, iar capete încoronate se străduie să îl copleșească cu onoruri și bogații.”
Rubens era din instinct înclinat spre opere de mare respirație și nu avea timp de mărunțișuri cum ar fi “umplerea” unui tablou. Multe din lucrările sale sunt pe lemn, adus din Polonia și Țările Baltice la dimensiuni standard, pe care el însă le combina pentru a dimensiuni spectaculoase în care folosea o pensulație linsă și mult roșu.
Energia și talentul l-au purtat la curțile europene. Din 1627 până în 1630, Rubens a încercat chiar să medieze diplomatic relațiile dintre Anglia și Spania. Soția sa Isabella a murit probabil de ciuma în 1626. Așadar avea nevoie de o schimbate de decor pentru a-și domoli suferința și chiar dacă eforturile lui diplomatice nu au fost încununate de succes Charles I al Angliei l-a înnobilat2 și Filip al IV lea al Spaniei i-a acordat titlul de Maestru al Artelor. Se spune că Rubens a copiat toate tablourile de Titian din colecția regală spaniolă și s-a împrietenit cu tânărul pictor de 29 de ani Diego Velázquez. În ultima perioadă a vieții a profitat de toate comenzile posibile, cum era înconjurat de o armată de artiști care îl ajutau, atât în Anvers cât și în alte locuri. La 53 de ani se recăsătorește cu nepoata primei sale soții, Helene Fourment, în vârstă de 16 ani. Cu ea va avea cinci copii. El însă suferea de gută și artrită. În 1634 îi scrie unui prieten: “..astăzi sunt așa de ocupat cu pregătirile intrării triumfale a cardinalului-infante că nu îmi văd capul nici să trăiesc nici să scriu. Cred ca ai fi încântat de varietatea subiectelor și excelența execuției”. În 1635, a cumpărat o moșie la țară, lângă Anvers, Het Steen în Elewijt, unde s-a axat pe pictura de peisaj, în care oamenii sunt reprezentați în armonie cu natura. A murit în 1640 și a fost înmormântat în Jacobskerk din Anvers.
Note:
- Nu numai secolul XX l-a considerat pe Rubens pompos, excesiv, mult prea prolific, prea colectiv în arta sa făcută ades în colaborare cu alți pictori și prea aglomerată în compozițiile lui puse în scenă cu energie și exces de celulită, ci chiar înainte, începând cu secolul rațiunii artiști și literați au strâmbat din nas în fața tablourilor monumentale, copleșitoare ale artistului flamand. William Blake de pildă spunea că umbrele maronii ale lui Rubens îi amintesc de excremente, Ingres afirma că ai nevoie de ochelari de cal să îi privești tablourile, iar pentru Thomas Edison el era un pictor vulgar care îi amintea de o oală de noapte, în vreme ce Picasso considera că deși Rubens a fost talentat, a făcut lucruri urâte.
- Cât a stat la Madrid a primit multe comenzi de la regele Spaniei, Filip IV, care l-a numit secretar al Consiliului său privat. Rubens a servit şi ca mentor al tânarului pictor Diego Velázquez. După o delicată misiune diplomatică la Londra în 1629, a fost numit cavaler de regele Carol I al Angliei, pentru care a pictat numeroase tablouri şi schiţele preliminare pentru fresca tavanului palatului Whitehall (arhitect Iñigo Johns) , Sala banchetelor.
