Gheorghe Fikl, oximoronic si vibrant la Galeria Annart: Neon Heart

În urmă cu 16 ani, în februarie 2005, scriam pentru prima oară despre artistul timișorean Gheorghe Fikl, impresionată de expoziția “Boi si candelabre”, deschisă la Galeria Posibila. Astăzi se închide o altă expoziție de referință “Neon Heart”, cu sapte tablouri, puternice vizual, la Galeria Annart, unde are a treia personală. Între timp, am văzut că Lisabona a găzduit un florilegiu de lucrări ale acestui artist foarte personal în viziunea sa, intens picturală, care aduce mereu un element de suspans, de neobișnuit, căci cum bine spuneau grecii: mirarea este începutul cunoașterii. Expozițiile ce jaloneaza traiectoria artistică a lui Fikl sunt ambigue și seducătoare, oximoronice și fantastice, suprarealiste și metafizice, echivoce, adevărate lecții de privit. Sufletul și mintea sunt antrenate într-o dialectică  a contrariilor. Și artistul mizează pe această formulă care nu poate da greș, mai ales când este condimentată cu tresăriri de spaime, ciocniri de idei primite, și o mare doză de neașteptat.

Fikl temperează un anume realism fotografic cu vibrația expresivă a pensulei, și proiectează privitorul într-un univers neobaroc care te zgândără ludic, ironic, intelectual.

Expoziția de față este o posibilă verigă dintre “Tavane” si “Boi și candelabre”, păstrând în ecuație elementele imaginarului exploatat de artist: păunul, caprioara, oaia la care adaugă lupul si ghepardul. O atmosferă psihedelică în miezul tradiției, cu camera de oaspeți cea ținută curat unde vântură spectrele larilor câte un animal prădător sau inocent, ca o aducere aminte a impulsurilor primare ale oamenilor.

Paleta este de data asta mai “țipătoare” decât ne-a obișnuit Fikl cu brunurile si roșurile lui rafinate. Cum indică si titlul este “Inima de Neon” care pulsează cromatic într-o febrilă construcție a ductului, ce creează o “stare de materie” halucinantă. Impostații Kitch. Tocmai pentru a sublinia trăiri oximoronice și inocențe perverse.

Nu ma pot opri să reamintesc și vizual, în contextul actual oferit de Fikl, acea grozavă expoziție “Boi și Candelabre”¹. La fel de impactantă, cucerea prin  asocierea surprinzătoare a elementelor pe fondul unei trăiri picturale deosebite. În tablourile pe această temă, boul, imagine a teluricului, a pământului este juxtapus  candelabrului, sugestie a luminii, a sacrului, a înaltului. Lumină și întuneric, ordine și haos, fertilitate şi castitate, clarobscur, senzualitate și cerebralitatea unei  gândiri ramificate. Forță și vigilență. Elementul șoc sparge tiparele unui obișnuit al percepției pentru a-l proiecta pe privitor în vâltoarea analogiilor.

,,Virtutea cea mai înaltă la care poate aspira poezia este să compare două obiecte cât mai departe unul de celălalt, sau de a le așeza față în față într-un mod abrupt”, spunea fondatorul suprarealismului Andre Breton. Iar Magritte adăuga “Ceea ce vedem într-un obiect este un alt obiect ascuns”. Şi Fikl se folosește de resortul surprizei, al uimirii pentru a atrage atenția spectatorului asupra necunoscutului din orice este cunoscut. În tablourile sale el dezvăluie o lume bogată în semnificații, stranie, evocatoare.

În arta sa, Fikl pictează misterul cu scrupulozitate. Un poem cinematografic cu alură de videoclip prin strălucirea culorilor și încărcătură erotică, care arată că artistul este conștient că trăiește într-o cultură în care mass media determină modul de gândire. Privitorul este provocat să pătrundă în lumea poveștii, indiferent ca este un palat baroc unde vitele sunt oaspeții derutați sau luând in stăpânire teritoriul, ori grajduri pustii cu tavane pictate sau în camere de oaspeți in care alături de păpuși stau gheparzi.

Într-o ramă prețioasă este pus un tablou mic cu capul unei oi. Singularizare prin portret, ștaiful dat animalului domestic sortit consumului este în fapt o meditație a artistului asupra condiției umane în care totul este trecător, vulnerabil, muritor, angrenat in roata timpului

“Corsi e ricorsi” pare să spună Fikl.

1. Evreii și fenicienii au numit aleph adică bou prima literă a alfabetului, pornind de la o hieroglifă ce-l reprezenta pe Apis. Grecii i-au spus alpha. Pe coarnele taurului fenicienii credeau că stă lumea. Inversate, au forma unui candelabru cu două brațe. Acestea pot simboliza lumina din înalt și ramificarea credinței. Totodată, borgesian, alephul este locul de maximă simultaneitate și ubicuitate. Este punctul luminos care cuprinde lumea în întregul ei cosmic.