Pictorpoet1 cu o sensibilitate acută, violent, dramatic, exacerbat, ispitit de extreme, André Masson face parte dintre artiştii care “pictează pentru a gândi”2.
Traversând secolul XX atent la nou şi punându-şi fără preget « întrebări majore », Masson are o indiscutabilă continuitate creatoare, transformând arta în teritoriul posibilului, al curajului de a risca noi atitudini şi de a explora zonele mitice ale inconştientului, prizonier şi stăpân al labirintului dorinţei ca un nou Minotaur. Acesta, antierou mitologic, îmbinare de pasiuni umane şi instincte animalice, l-a fascinat şi pe el, ca pe suprarealişti, cu care Masson a împărţit concepţiile într-o perioadă a vieţii, înainte de a se alătura altor curente artistice, pe care tot aşa le-a părăsit treptat. Adept al unui eclectism absolut, el a abordat arta abstractă, expresionismul liric, cubismul analitic sau arta informală.
Masson a studiat la Academia de Artă din Bruxelles după care în 1912, la 16 ani, a venit la Paris unde s-a înscris la Şcoala de Beaux-Arts, secţia frescă. A optat pentru pictură în 1922, după ce l-a cunoscut pe Kahnweiler.
Aşa cum linia desenelor lui nu este niciodată rectilinie, Masson are o traiectorie sinuoasă, uneori e vijelios ca un torent (are chiar un autoportret au torrent în tuş din 1945) alteori este o apă cristalină de munte, cu transparenţe şi subtilităţi nebănuite, dar mereu el însuşi, chiar atunci când metamorfozează. Dacă pentru Picasso «un tablou se constituie din suma distrugerilor, în care însă nimic nu se pierde, ci se transformă», pentru Masson întreaga creaţie este pusă sub semnul metamorfozei. Acest cuvânt cu sonorităţi mitice se repetă pe tot parcursul operei lui şi evocă viața “surprinsă în dinamismul ei elementar, fie că este vorba de energia materiei, aşa cum o concepe fizica de astăzi, fie de activitatea noastră mentală ca imaginaţie, vis, gest, inconştient, meditaţie”(Jean-Clarence Lambert, André Masson. Arta labirintului, 1979).
Mulţi poeţi şi pictori vizionari din trecut au crezut în metamorfoză: Dante, Blake, Baudelaire, Goethe, căruia Masson i-a făcut în 1940 un portret imaginar: Goethe şi metamofoza plantelor. Tot aşa au fost fascinaţi de ea prietenii pictorului: André Breton, Antonin Artaud, Michel Leiris, Georges Bataille şi alţii. În perioada sa suprarealistă Masson pictează Metamorfoze ale amanţilor, iar în 1936, Metamorfoze burleşti.
Această vocaţie a transformărilor, gustul de a schimba, de a se arunca din înălţimile conştientului spre străfundurile larvare ale inconştientului, de a extrage de acolo materia primă a automatismelor sale stranii, rafinate, agile, din anii ’20 sau agresive, imperioase de mai târziu, plăcerea riscului, ca şi vocaţia autoanalizei, a travaliului plastic şi a meditaţiei necontemplative asupra propriei fiinţe şi a propriei arte, au generat un “sens al labirintului”, pe care însuşi Masson îl numeşte “labirintul etern al Dorinţei”, unde artistul poate urmări în voie, rătăcindu-se uneori creator, firul pierdut al Ariadnei.
,,Înaintez nepremeditat în labirintul care se inventează şi se revelă fără încetare. M-am pierdut deseori, dar consider că rătăcirea este creatoare”.
În labirint, acest “spaţiu al tuturor luptelor şi al tuturor metamorfozelor” se află Minotaurul, iar “dorinţa îşi caută pururi forma” cum sună versurile acestui sălbatic şi senzual poet al penelului, care este Masson, creator inteligent, ce dorea “să pună o filosofie într-o pictură” şi-i îndrăgea pe Heraclit, pe romanticii germani şi pe Nietzsche. Pentru acesta “gândirea labirintică înseamnă o continuă depăşire, revelaţia indirectă, discontinuă, periculoasă a adevărului”. Şi Masson îşi datorează una dintre cele mai bune picturi acestei teme: Labirintul din 1938, unde se simte suflarea mitică a verbului său plastic şi se vede excelenţa liniei, forţa imaginii, trăirea intensă şi chiar “confuzia sistematică a simţurilor” de care vorbea Arthur Rimbaud. În acest tablou, expresionist-suprarealist, Masson îşi arată gustul pentru atroce. Cel care picta în 1931 Masacre şi Abatoare, şi în 1927 spusese “Am să le fac să sângereze!” referindu-se la pânza Păsări devorate de cai, este şi în tabloul din ’38 un amator de senzaţii tari. Motivul central, “labirintul-minotaur” este înconjurat de forme stranii, dizlocate, unele simbolice, înlănţuite, ce evocă ideea de distrugere, moarte, agonie, descompunere. Taurul are cutia craniană deschisă, dintr-o orbită îi iese un liliac, iar în jurul lui se desfăşoară un peisaj apocaliptic, cu un inventar de imagini mitice şi de basm. Omul-taur e mort şi întreaga umanitate confuză se află în primejdie. Se citeşte nelinişte, anxietate; omul este pradă demonului incertitudinii ca într-un pastel din epoca telurică, cea mai fecundă din activitatea lui Masson.
În acelaşi timp, carnalitatea este disecată, şi în această pânză, pictorul este analitic, iar la o privire mai atentă Labirintul devine “teatrul atrocităţilor, al cruzimii” asemănător celui la care visa Artaud. Este subiacentă ideea de sacrificiu expiator, şi parcă se simte violenţa şi sadismul din seria Sacrificiilor, de la mijlocul anilor ’30, ori vigoarea incertă, criminală a Acefalului, personaj pe care l-a creat pentru revista cu acelaşi nume a lui Bataille. Vocaţia disecţiei, de data asta în planul psihoautoanalizei, a meditaţiei cu ajutorul automatismului suprarealist şi a simbolismului, se vede şi în seria “Anatomia universului meu”, din 1940.
Ca poet, Masson a scris “Mitologii”, “Omul emblematic” , “Antile”, “Trofee erotice”, “Ultima verba” , ce sunt puncte de reper centrale ale operei sale. Ele se află reunite într-un volum esenţial pentru cunoaşterea creaţiei massoniene: Rebelul suprarealismului.
În spatele acestor trăiri plastice se află însă o suferinţă reală, care l-a marcat pe omul Masson, l-a făcut să devină Rebelul Suprarealismului. Este experienţa lui tragică din timpul Primului Război Mondial când a fost grav rănit la “Chemin des Dames” în 1917, “irrémédiablement blessé” cum spunea, şi mult timp după aceea s-a aflat sub observaţie în spitale psihiatrice. Rănile psihice îl făceau să-şi strige durerea existenţială pe pânză cu violenţă, cu furie. Se povesteşte că făcea totul ca atunci când picta să intre într-o stare de transă, uneori repetând la nesfârşit ceea ce el numea “cuvinte-suport”, cum ar fi “atracţie”, “prefacere”, “cădere”, “vârtej”. În tinereţe, mai ales cât timp a făcut parte din grupul suprarealist, şi, poate sub influenţa acestora, lua somnifere şi stimulente puternice. Dezordinea şi anarhia lui erau legendare. Spunea: “Trebuie să transmitem idea fizică de revoluţie”. Iar atunci când nu era mulţumit de lucrul său, nu ezita să sfâşie pânza cu cuţitul, ca Rouault şi mai târziu Bacon.
“Desenele automate sunt o expresie a câmpului psihofizic total, din care câmpul conştiinţei nu este decât o mică parte”, spunea Breton.
Desenele lui au avut întotdeauna o puritate nestăpânită a liniei, în ele Masson nu mai este minotaurul uneori relativ greoi din pictura sa, ci un cal nărăvaş, ce se cabrează ca un Pegas înaripat. Masson este un aventurier al gândirii moderne, el are acea doză crescută de curiozitate “capabilă să ducă omul – cum spunea Breton – pe piscurile necunoscutului”. Şi-a început cariera în anii care au precedat Marele Război, şi evoluţiile sau involuţiile lui au fost până când a murit în 1987 o continuă metamorfoză a efortului de cunoaştere şi autodepăşire, ireductibile la o simplă definiţie. Uneori s-a considerat că “erotismul este cheia de boltă a operei lui” (A. Breton). Şi într-adevăr există la Masson o obsesie a sexului şi dorinţa de a da “o prezenţă carnală senzaţiei Cosmosului”, ca în Turnul Somnului din 1938. El nu este apolonic ci dionisiac şi zeul acesta baroc şi teluric apare în câteva desene simptomatice, cum ar fi Dionisos din 1936. Peste tot, atunci când pictează, Masson încearcă să descrie. Senzualitatea unor tablouri sau desene este explicită, şi de cele mai multe ori titlurile nu sunt o adăugare formală, ci dimpotrivă, ele conturează “visul poetic” al artefactului: «Aux laves passantes /Abandonne ton visage voilé. Le Chardon et la rose / Extrémités du toucher. La vie d’une fleur / Naissance lancé vers le soleil / Offerte au rut des pollens / Aux insectes ravageurs / Avant de retourner à l’obscurité des racines».
Pentru Masson există o înrudire între arta scrisului şi arta desenului, ele se completează reciproc, sunt complementare, iar “gestul de a picta găseşte deschise pentru el căile în spaţiu, şi le urmează fără efort până la dezlănţuirea pe pânză” atunci când află firul director, traiectoria dinamică a liniei, robusteţea ei, pe care o admira copil fiind în tablourile lui Uccello, Mantegna, Piranese sau Rubens şi Delacroix, la Muzeul Regal din Bruxelles.
Ceea ce-l interesează însă pe Masson este invenţia mitică pe care o numeşe “extremitate a balanţei, ce i-a permis să traverseze pe o sfoară această lumea de tragedii, obstacole şi de suferinţe”.
“Mitul este în parte legat de inconştient, de universul oniric (din care a ieşit), de imaginaţia activă, de invenţie, de speculaţia metafizică, de lumea simbolurilor, de experienţa extatică, care toate alcătuiesc zone, unde lui Masson i-a plăcut să se desfăşoare” J.C. Lambert, Masson, Arta Labirintului.
Pentru el mitul aparţine “memoriei lumii” în care istoria nu este decât o versiune mult diminuată. Memoria conţine timp subiectiv, faţă de cel obiectiv istoric, iar oamenii repetă la nesfârşit acţiunile şi trăirile entităţilor mitice, pentru că acest nervum rerum de sacralitate nu se poate stinge, se naşte cu firea lucrurilor, este chintesenţa unor numeroase avataruri. La începutul carierei sale, Masson este fascinat de lumea Greciei Antice, iar în perioada cât a stat în America (1941-45) se interesează de miturile negre şi cele indiene. Picturile lui mitologice sunt o îmbinare erotică a vegetalului cu organicul. Şi în ele Masson detestă forma captivă în contururi, el caută arta elanului vital, “merge dincolo de textualitatea imaginii, cercetează motivele, mişcările profunde în care-şi are originea în mod miserios” (G.C. Argan).
Materia picturii lui este o realitate organică în interacţiune cu semnul ce emană din interiorul artistului şi conţine un întreg lanţ de semnale fizice şi psihologice, aflate sub legile hazardului şi ale propriei imanenţe. Într-un fel Masson a premers şi a influenţat începuturile picturii acţiune “action painting” din anii ’50. Acest lucru transpare în desenele sale automate, cum ar fi cele pe tema dorinţei din 1947, când “în ajunul Paştelui, din zori până noaptea, douăzeci de foi de hârtie de format mare au fost acoperite cu forme imprevizibile”, după două decenii de la primele pe care le-a făcut în spirit suprarealist, aclamate de Breton.
La Masson există tresărirea liniei şi introspecţia ei, sfidarea imposibilului, şi mai ales, cum spunea G. Picon, “căutarea unei îmbrăţişări – şi îmbrăţişarea artei, ca şi cea a cărnii este o victorie mereu alungată: moarte şi resurecţie”. Tot acest critic observa că încă de la registrul auster al primelor lui tablouri se observă cum urcă marea de semne, “ce se năpustesc pe pânzele următoare, luminând într-o străfulgerare multiplele chipuri ale lumii” (Gaëtan Picon, “Liniile mâinii” )
După sejurul în America, Masson se stabileşte pentru un timp în Aix-en-Provence, unde găseşte în spectacolul naturii şi al elementelor o nouă sursă a căutărilor şi metamorfozelor sale plastice, ce nu mai stau însă sub semnul violenţei care sfâşie, ci a plăcerii de a exista dinamic. Desenează intens, sub influenţa laviurilor orientale, căutând să descopere impulsurile esenţiale ale firii.
“Am găsit în ele (laviurile orientale) o pace şi o bucurie care mi se păreau imposibile într-un Occident îngropat în materie”, A. Masson.
Nu renunţă la predilecţia lui pentru linia curbă, linia neaşteptată, sensibilă, puternică, profundă, nuanţată de plinuri şi goluri, automată. Are aceeaşi voinţă de a comunica, dorindă să facă vizibile cuvintele, Cuvântul care trăieşte în însăşi fiinţa artistului. Uneori resimte învălmăşeala lumii ca un fel de ameninţare a fiinţei, ca într-o serie de tablouri, intitulate Geneza, de la sfârşitul anilor ’50. Pentru Masson lumea exterioară nu este obiect ci subiect, şi uneori se confundă panteistic cu ea, interpretând cu vervă plastică paroxismele fiinţei într-o natură ce se metamorfozează neîncetat.
“Matériellement: un peu de papier, un peu d’encre. Psychement: il faut faire le vide en soi; le dessin automatique prenant sa source dans l’inconscient, doit apparaître comme une imprévisible naissance. Les premières apparitions graphiques sur le papier sont gestes pures, rythmes, incantations, et comme résultat: purs gribouillis. C’est la première phase. Dans la seconde phase, l’image, qui latente, réclame ses droits. Quand l’image est apparue, il faut s’arrêter. Cette image n’est qu’un vestige, une trace, une épave. Il va de soi que l’arrêt entre ces deux phases doit être évité”. A. Masson
Memoria lumii, Masacre, Geneze, Sacrificii, Memorandum, Bestiar, Metamorfoze, Labirint animal, Efemeride, Căderea corpurilor, Amorf, Lupta peştilor, iată doar câteva titluri dintr-o lungă serie de lucrări emblematice ale acestui artist care a fost până la sfărşitul vieţii ceea ce a încercat să fie un martor adevărat “témoin véridique”, “acţionând subteran şi prin aluzii”, diferit de artiştii “mulţumiţi de simple raporturi de tonuri şi linii elegante”, şi şi-a ales ARTA ca loc de acţiune “mai vast decât realitatea convenită, decât prezentul unde triumfă moartea violentă, efemerul şi ruina”.
Note:
- ,,Fuziunea elementelor eterogene puse în joc de pictorul poet va avea loc cu viteza fulgerătoare a luminii. Inconştienul şi conştientul, intuiţia şi înţelegerea vor trebui să se preschimbe în supra-conştiinţă, într-o unitate radiantă”, scria Masson în 1941.
- ,,Există artişti care pictează fără să gândească, şi este cazul celor mai mulţi. Sunt alţii care gândesc înainte de a picta şi asta-i ceva mai bine. Şi mai există unii, ca Masson, ce pictează pentru a gândi. Pictura este metoda lor de cercetare, modul de a fi în contact cu ceea ce-i înconjoară şi de a ajunge la o conştiinţă mai acută a fiinţelor şi lucrurilor şi de a le atribui o semificaţie”. Michel Leiris despre “Mitologiile lui Masson” .
- Anul 1938 a fost fertil pentru Masson în viziuni suprarealiste. În continuare câteva lucrări care propun o viziune erotico-distructivă și un discurs asupra vieții, în vreme ce anii ’40 au reprezentat aventura americană. In alegerea și parțial comentarea tablourilor din selecția următoare am folosit informația de pe situl @The Art Story
