“Cei trei Chi” este un nume generic pentru trei artişti neo-expresionişti italieni: Francesco Clemente, Sandro Chia, Enzo Cucchi, care, la începutul anilor 1980 s-au afirmat pe linia noilor căutări europene în artele plastice, integrându-se alături de alţii (Mimmo Paladino, de exemplu, etc.) în ceea ce criticul Achile Bonito Oliva s-a grăbit să denumească: “Transvanguardia”.
Acest nou curent artistic era văzut ca un fel de manierism al avangardei, paralelă în timp a manierismului din secolul al XVI-lea ce se opunea Renaşterii prin atitudini plastice rafinat-afectate, virtuozitate în folosirea tehnicii picturale, aluzii ingenioase, erotism, discrepanţe formale şi disproporţii voite ce revelau o disperare surdă şi o groază existenţială ascunsă.
Interesul pentru mit, anecdotică, sex, subiectivism, metaforele încărcate de aluzii, apetenţa naraţiunii, reperele culturale multiple sunt câteva caracteristici ale componenţilor transvanguardiei: în principal Francesco Clemente, Sandro Chia, Enzo Cucchi (Nicola de Maria, Nino Longibardi etc) şi eventual Mimmo Paladino.
Putem spune că ironia şi înclinaţia spre parodie sunt un nervum rerum pentru această post avangardă. Artiştii sunt gata să desacralizeze imaginea (sacră) aşa cum în literatură în aceeaşi perioadă se practică o intensă demitizare. Deseori caricatura îşi face loc în operele lor, iar eroticul e mereu prezent uneori în corpuri supradimensionate ce vor să arate pierderea senzualităţii în cotidianul zilelor noastre.
Relaţia cu artefactul este foarte puternică eul fiind exacerbat într-un sens ludic cu accent pe partea fiziologică a existenţei.
Egoul este centrul de gravitaţie al artei schimbătoare ca stil şi paradoxală ca intuiţie a lui Clemente, considerat cel mai talentat dintre Cei Trei Chi. La Bienala de la Veneţia din 1993, el a fost unul dintre favoriţii juriului.
Francesco Clemente (n. 23 martie 1952) are o personalitate artistică eclectică, cu multe motivaţii personale, este autodidact în pictură şi nu vrea să se înscrie în nici un sistem ori logică prestabilită, pentru că imaginaţia sa fertilă să poată cerceta liber cele mai variate zone de cunoaştere.
Îl interesează psihodramaticul, cu note erotice, auto explorarea şi foloseşte des referinţe la metafizică, creştinism, alchimie, astrologie, mitologie, chiar Tarot, sau la istoria artei (egipteană, greacă, romană, Renaştere, suprarealism, hindusă, expresionistă).
Este atras de Beuys, Alghiero Boetti, şi Cy Twombly. Imaginaţia sa este fertilă, poetică, deschisă. Iubeşte orice nouă posibilitate de confruntare cu sine şi cu lumea prin forme, imagini, simboluri şi mojloace artistice mereu diferite. Misterul îl fascinează şi de aceea poate îi citeşte cu interes pe Borges, Blake, Barthes, Kierkegaard, Duchamps.
Clemente este un cosmopolit cu picioarele pe trei continente. Are ateliere la Roma, Madras, New York şi petrece în fiecare an câte o perioadă de timp în fiecare, preocupându-se de o cameleonică integrare artistică, un fel de Leonard Zelig, pictor. Astfel tabloul 24 de miniaturi de Francesco Clemente Pinx este executat în manieră clasică hindusă, folosind pigmente naturale pe hârtie şi multe aluzii erotice, iar lucrarea Doi pictori se inspiră din surse populare, primitive, chiar kitsch, cu metafore pline de aluzii sexuale. El consideră religia şi arta ca mijloace flexibile, organice, capabile să exprime reacţia individului faţă de realitatea cotidiană. Este semnificativ interesul său pentru orificii, mijloc simbolic de eliberare din strânsoarea eului, semn al androgenităţii, început al unei posibile metamorfoze în ceva mai complet, mai deplin.
La Roma el a realizat multe fresce, reprezentând poveşti exotice, cu oameni şi animale ce se transfigurează reciproc, pictate într-un stil uneori rafinat alteori voit necizelat. În unele tablouri el pictează simboluri, (cum ar fi roata de bicicletă în cazul său) influenţat de tradiţia ezoterică a Impress-ei, respectiv acea imagine cu moto ce enunţă un principiu filosofic, cum ar fi festina lente.
Lui Clemente îi plac ideogramele şi obiectul pe care vrea să-l reprezinte face parte dintr-un fel de circuit: este situaţia ce generează seria de analogii, conducând către desăvârşirea simbolică a unui lucru sau altul, misterios şi versatil.
Sandro Chia – florentin, născut în 1946 îşi petrece cea mai parte a timpului la New York. Se remarcă prin decorativismul voluptuos, strălucitor şi oarecum frivol al siluetelor sale umane supradimensionate ce amintesc de Picasso, Chagall, dar şi de culturile precolumbiene sau africane. Mesajele sale vizuale sunt des ambivalente şi exuberanţa sa meridională se recompune în sensul neoclasicismului italian practicat prin anii 1930 de un De Chirico sau Ottone Rosai. Nudurile pe care le pictează sunt adevărate ecorşee de mari dimensiuni în situaţii, împrejurări mitice, reduse la anecdotic sau basm. Tradiţie şi prezent se unesc în pictura sa ce chagalizează manierismul.
Alt Chi este Enzo Cucchi născut în 1950 lângă Ancona, pe coasta Adriaticii, ţinut pe care nu l-a părăsit şi din care îşi trage seva pictura sa tenebroasă, cu dese imagini apocaliptice, în tonuri întunecoase ca de un roşu strălucitor.
Sfârşitul lumii pare să fie anunţat în pânzele sale ce forţează a treia dimensiune conglomerând chipuri fără trup sau trupuri fără chip, prinse în şuvoiul unei subiectivităţi înclinate spre catastrofal. Materia sa este încărcată, foloseşte des praf de cărbune, ceară, uneori un informalism de tip vizionar cu accente figurative.
Mimmo Paladino face şi el parte din această transvanguardie, prin varietatea surselor de inspiraţie de la iconica primitiv creştină, la cultura africană sau sud asiatică. Gustul pentru ironic parodie, folosirea motivului întâlnirii cu sine însuşi, cu eul său artistic, interesul pentru enigmatic, misterios, pentru paradox, pentru metafora bogată se manifestă în această căutare, în aluzii ce-l apropie de Cei trei Chi, de care îl desparte mai ales coloritul vesel al pânzelor sale intens narative şi bogate în forme.
Transvanguardia este un moment din istoria artei italiene contemporane dar mai ales o prezenţă activă prin Cei Trei Chi în expoziţii şi muzee din toată lumea.