Lucrările lui Twombly au un magnetism propriu, o ambiguitate informală. Notaţii lejere, ca şi cum un stol de păsări s-ar fi lăsat pe pânzele lui uneori de culoarea nisipului însemnând cu aripile şi picioarele lor fragile textul plin de mistere al unei geneze: în spaţiul tabloului, semnele sale se dezordonează elegant în graffiti-uri ce par rezultatul unui joc de copii dar şi al unei judicioase opţiuni plastice. Îndrăgostit de mit şi de limbaj, Twombly a ajuns la o scriitură esenţială, care seduce prin nonşalanţă şi miez.
Cy Twombly s-a născut în 1928 la Lexington, SUA, şi a studiat la universitatea locală, la Boston, în Museum School şi la New York, Art Students’ League (1948-1951). În 1951 a petrecut o perioadă de timp la Colegiul Black Mountain din Carolina de Nord unde i-a întâlnit pe Franz Kline şi pe Robert Motherwell. Este interesat de maeștrii trecutului și mișcările contemporane lui, mai ales Dada, Suprarealism, Kurt Schwitters, Soutine, Lovis Corinth, Giacometti și Dubuffet.
La început pictează în stilul expresionismului abstract. În 1951 are prima expoziţie personală la New York. În aceeaşi perioadă, 1951-52, călătoreşte în Italia, Spania şi nordul Africii împreună cu Rauschenberg, profesor la Black Mountain College şi în 1957 se hotărăşte să se instaleze pe bătrânul continent, la Roma unde a trăit și a pictat până la moartea sa în 2011.
Twombly scrie pe pânzele sale deseori monocrome, pastelate sau acide, în multiple dialecte, interesat de marile mituri, de poezie şi de cultura clasică. Foloseşte crete colorate şi creioane negre pentru a trasa linii, haşuri, forme neregulate şi plane, pentru a introduce cifre, cuvinte, fragmente poetice, rezonanţe mitice. Îşi numeşte graffiturile «émotions».
Munca sa plastică este liberă, vie. De aceea apelează frecvent la un fel de automatism propriu, cu rapeluri massoniene, ca în Poêmes à la mer, din 1959. În alte lucrări este mai narativ, cum o denotă şi titlurile: L’Enlèvement des Sabines, din 1960, şi Cinquante jours de l’Iliade, din 1961.
În 1976 s-a apucat de sculptură, unde obişnuieşte să picteze în alb bronzuri care sunt compoziţii heteroclite ale unor obiecte din cotidian, cum ar fi Humus, din 1986.
«Fiecare trăsătură de penel este locuită de propria ei istorie. Nu explică, ci este experienţa nemijlocită. Este evenimentul propriei sale materializări».
În 1995 a avut o primă retrospectivă la prestigiosul muzeu new yorkez de artă MOMA.
Twombly face din abstracţie un limbaj controlat, încifrat, capabil să fixeze trăirea prin intermediul unui ansamblu de forme. Gestul lui este informal, scriitura automată. Are o spontaneitate riguroasă. Nu are extazul gesturilor largi, al acelui expresionism abstract care se întrupează din extaz. Folosește semnul stenographic.
Crimă pasională, o lucrare din 1960 trimite la Sade şi la pasiunile sexuale pe care acela le descrie. Twombly incizează în stratul picturii umede semne care sunt stenograme, prescurtări ale evenimentelor cărora el le acordă pe parcursul picturii lui o importanţă specială. El redefineşte limitele imaginii şi se referă la lizibilitatea sa.
Majoritatea lucrărilor lui Twombly au fost produse în serii sau grupate în cicluri, care mărturisesc o viziune complexă, plină de aluzii, asociaţii sau referinţe de cele mai multe ori ermetice. Un expresionism gestual, adeseori informal, în care se simt vibraţii intelectuale, subiacente vibraţiilor liniilor, percepute ca experiențe singulare.
Arta lui Twombly este o meditație literară, artistică, filosofică, politică, un fel de „stream of consciousness” linear, şi în acelaşi timp circular, robust, o joyceană abordare plastică a unor teme fundamentale ca dragoste şi moarte, sexualitate, violenţă, cu simplitate rafinată, caligrafică şi o mare unitate compoziţională.
Hello, just wanted to say, I enjoyed this post.
It was practical. Keep on posting!