David Hockney, artistul pop al spațiilor ample și transparențelor acvatice

Arta secolului XX este rezultatul unei societăți pluraliste pe care o reflectă într-o multitudine de tendințe, ce coexistă și s-au canalizat treptat în doua curente principale: abstract și realist. La intervale de timp, unul sau altul este predominant, fiind cel mai capabil sa transmită poziția artiștilor față de lumea în care trăiesc. Anii 1950 au reprezentat astfel o întoarcere la realism, după suprarealism, gestualism, informal etc. Consumismul societății postbelice este alienant, iar artistul ia poziție folosind chiar mijloacele tehnicii publicitare. Așa s-a născut Arta POP, ca o alternativă față de estetica ce izola artele vizuale de viață și de celelalte arte mai ales de cinematograf. Tablourile pictorilor încep sa reflecte cotidianul ad litteram. Vor să se adreseze unui public larg, să fie pe înțelesul tuturor, să facă o artă tangibilă, populară. Cultura materială este tratată ca și cum ar fi artă în ansamblul ei: Pop(ular) Culture. Deși Arta Pop este strâns legată de numele unor artiști americani, precum Andy Worhol, Roy Lichtenstein sau Raushenberg, totuși mișcarea ca atare și denumirea de Pop Art au apărut în Anglia. Fondatorii sunt: Edoardo Luigi Paolozzi, Richards Hamilton, Peter Black, Allen Jones, Peter Phillips, Roland B. Kitaj si David Hockney, artistul despre care voi vorbi în acest articol.

“Arta Pop dorea sa reproducă tot ceea ce până atunci se considerase a fi banal și fusese neglijat: reclamele, ziarele, hainele, alimentele, starurile de cinema și desenele animate”, scria cronicara mișcării Lucy Lippard, în 1966.

În anii 1960, David Hockney pictează într-un stil linear, cu accent pe grafică și pe redarea suprafețelor, folosit în general pentru panourile publicitare sau afișe. Uneori el împinge redarea fidelă a realității până la un fotorealism de notație poetică și rafinată, sau altădată stilizat pentru a obține efectele dorite. El considera că “este trist că trebuie să petreci o grămadă de vreme străduindu-te sa redai ceea ce ți s-a înfățișat ca o idee sau o viziune”.

În decursul creației sale, care s-a bucurat încă de la început de apreciere în rândul publicului, Hockney abordează diverse tehnici fiind însă interesat mai ales de reprezentarea grafică și implicațiile ei filosofice. Tonurile pe care le folosește sunt vii, contrastante sau puternic reliefate, culorile proaspete, iar compozițiile au un intens sentiment al momentului si o predilecție pentru spațiile ample, deschise.

Hockney s-a născut pe 9 iulie 1937 în orașul Bradford în nordul Angliei, dar a fost un admirator al Americii, mai ales al spațiilor vaste și însorite din unele zone vestice.

După prima sa călătorie peste ocean, în 1964, Hockney începe să picteze celebra sa serie de piscine si înotători. “Picturile cu piscine, afirma Hockney, nu sunt tocmai ceea ce oamenii își închipuie că ar fi. Ele nu sunt numai niște redări ale unor mici bazine hedoniste. De fapt, ele sunt tot ceea ce implică redarea unei suprafețe plate – apa. Iar pe o suprafața plata se întâmplă o mulțime de lucruri – tocmai de aceea peliculă fină de transparență am fost atras”.

Hockney a fost mereu interesat să-și desăvârșească tehnica picturală si mai ales sa redea în plastică acel “moment decisiv”, cum ar spune Cartier Bresson, pe care îl poate surprinde obiectivul fotografic, fără însă a păstra bidimensionalitatea fotografică ci lărgind noțiunile de spațiu și de timp, simțind realitatea mai acut. El considera că perspectiva instantanee a aparatului de fotografiat ne distanțează si izolează de realitate. De aceea el experimentează cu fotocolaje ce produc un efect multidimensional și futurist. El le numește “compuneri”, așa cum tot un mozaic complex de imagini sunt cele pe care le-a realizat în anii ’80 cu ajutorul fotocopiatoarelor xerox, pentru a mări secțiuni din picturile sale și pentru a le reasambla ulterior ludic.

Lui Hockney îi place sa desființeze distanțele sau să le creeze prin folosirea ingenioasă a perspectivei, socotită de el cheia redării grafice. În acest sens el a creat multe decoruri pentru opere celebre, cum ar fi “Tristan și Isolda” de Richard Wagner, unde a folosit culoarea și lumina alături de perspectivă pentru a sugera diferite stări psihologice ori mișcarea în timp și spațiu. Chiar în tablourile sale, Hockney se folosește cu talent și ingeniozitate de o tehnică proprie de a plasa privitorul în interiorul artefactului. Uneori pânzele sale sunt de mărime naturală și spațiul este astfel repartizat compozițional încât pare că intri în lumea viu colorată și tridimensională pe care artistul a pictat-o. De aceea, poate Hockney a fost mereu impresionat de unele desene chineze din secolul al VII-lea, unde ochiul observatorului este ținut în continuă mișcare, ca și cum ar fi în interiorul tabloului și în afara lui, fără sa-i scape nimic.

David Hockney a avut numeroase retrospective în celebre galerii londoneze și americane, el rămânând un favorit al amatorilor de artă, versatil și neobosit, indiferent de modele și curentele ce s-au succedat după ce arta pop a deținut întâietatea în opinia criticilor, negustorilor de artă și a marelui public în anii 1960. Este unul dintre cei mai bine vânduți artiști în viață. O legendă vie a unui stil pozitiv, spontan, elaborat, exploziv, migălos, un Englez în America tuturor posibilităților.