Privind Sărutul lui Rodin, Femeile la scăldat pictate de Renoir, sau siluetele feminine la toaletă în interioare calde ale lui Bonnard este imposibil să nu te gândeşti la François Boucher. Zeiţele lui sunt fierbinţi de senzualitate, tinerele emană bucuria de a trăi, peisajele sunt vaporoase, iar interioarele mărturisesc plăcerile simţurilor. O pictură de budoar, încărcată de frivolitatea senzuală a stilului rococo, l-a făcut pe Boucher, pictor de origini modeste, să intre în graţiile coroanei franceze şi mai ales ale favoritei monarhului, Mme de Pompadour, care dicta moda la palat. Boucher a urcat treptele gloriei pentru a fi mai apoi uitat spre sfârşitul veacului al XVIII-lea sub presiunea neo-clasicismului şi a rigorilor acestui stil ce se opunea exceselor epocii hedoniste premergătoare. Pictura lui graţioasă a reuşit cel mai bine să exprime gustul societăţii aristocratice a timpului său.
Viaţa lui Boucher se poate urmări în linii generale deşi unele lucruri rămân ascunse şi ca om era enigmatic. A fost influenţat de mai misteriosul Watteau, care a murit în 1721, pe când tânărul Francois, în vârstă de 17 ani, devenea ucenicul lui Lemoine, profesor reputat al vremii.
În 1723 Boucher obţine Premiul de Pictură şi Sculptură, dar trebuie să muncească încă cinci ani pictând diferite comenzi, pentru a-şi plăti călătoria la Roma, un pelerinaj necesar pentru tinerii artişti.
Întors la Paris, probabil în 1731, Boucher se dedică cu totul muncii sale, pasionat de gravură şi desen, pictând cu strălucire, ţinându-se departe de intrigi, fiind cu sinceritate el însuşi în arta sa care i-a adus admiratori dar şi detractori. Acuzat de unii că ar fi libertin, superficial, facil, din portretele rămase ne priveşte cu seninătate un chip bonom ce scrutează dincolo de noi orizonturi populate de zei, graţii, fecioare surprinse în zorii unei eterne tinereţi.
Talentul lui multilateral s-a manifestat nu doar în pictură sau desen, unde excelează în scenele pastorale şi mitologice, ci şi în executarea cartoanelor de tapiserie sau designului bibelourilor de porţelan. Spre sfârşitul vieţii a condus o vreme manufacturile Gobelins şi Atelierele Regale de Porţelan de Sevres.
În 1734 el devenise membru al Academiei Regale şi în ’65, a fost numit Primul Pictor al Regelui. A proiectat decoruri teatrale, a făcut ilustraţii de carte, a încântat sufletele contemporanilor săi, lăsându-şi amprenta asupra unui Fragonard sau Hubert Robert, care însă nu reuşesc să fie tot atât de seducători ca François Boucher.
În tablourile lui totul concură la evocarea lumii simţurilor. Peisajele lui sunt Arcadii pline de o strălucire artificială. Peste tot pulsează un erotism latent sau explicit, savant dezvăluit în rafinamentul echivoc al compoziţiilor, în atitudinea provocatoare a personajelor feminine, în dulceaţa trupurilor sidefii, atent dezgolite doar atât cât să trezească dorinţa privitorului din toate timpurile. Armonia cromatică se conjugă fericit cu limbajul gesturilor, cu voluptatea acelui timp al păcatului şi al raţiunii.
De mult este ţărână tânăra, poate chiar soţia sa, ce i-a pozat pentru Odalisca cu păr negru sau pentru cea cu păr blond din 1740, dar formele ei calde ostentative îşi trăiesc viaţa eternă pudic desfrânate, curajos expuse de pictorul care aici nu este departe de „Originea lumii” a lui Courbet. Fecioarele-femei pictate de Boucher ne ţin în legăturile lor primejdioase şcolite parcă de Venus, care triumfă într-un tablou din acelaşi an 1740 prinsă în vâltoarea unor arabescuri de trupuri şi valuri înspumate, într-un joc de linii şi volute, într-o compoziţie fluidă unde dezordinea creează ordinea.
La mijlocul secolului al XVIII-lea Boucher era pictorul cel mai la modă. Muncea enorm pentru a satisface toate comenzile, mai ales pe cele ale influentei lui protectoare şi trebuia adesea să se apere de puritanii de felul lui Diderot. În ultimele sale două decenii de viaţă, criticile acestora devin tot mai acerbe, dar nu reuşesc să-i stingă cu totul faima, Boucher continuând să picteze decoraţiunile palatelor pentru familia regală, căci, cum spunea Ludovic al XV-lea…”penelul lui este condus de Graţii….şi face aceste locuri agreabile”.
Boucher a murit la Paris pe 30 mai 1770.