Flori, fructe, animale moarte, animale vii, aşezate în poziţii dramatice, întinse pe tarabe aglomerate sau reprezentate în luptă, arătându-şi furia ori durerea, maimuţe, păuni, lebede, alături de mistreţi, câini, căprioare, iepuri sunt personajele compoziţilor baroce ample ale lui Frans Snyders: artist flamand cunoscut pentru scenele sale de vânătoare şi pentru naturi moarte executate cu vigoare expresivă şi ştiinţă a desenului. Din portretul pe care i l-a făcut Anthony Van Dyck, Snyders zâmbeşte cu fermitate şi graţie, este mândru, îmbrăcat în hainele elitei din vremea lui. Tot aşa apare, pictată de acelaşi Van Dyck soţia artistului, ca o burgheză aristocrată: Margaretha, sora pictorului Cornelis De Vos şi acesta demn reprezentant al barocului flamand.
Snyders s-a născut pe 11 noiembrie 1579 la Anvers din părinţi înstăriţi care aveau un restaurant frecventat de artişti. La 13 ani a intrat în atelierul lui Pieter Breughel cel Tânăr şi mai târziu a lucrat cu Hendrik van Balen. În 1602 a fost admis în breasla San Lucas. A început prin a picta flori şi fructe, acele naturi moarte specifice Ţărilor de Jos din timpul manierismului şi barocului, care au dat şi numele acestor compoziţii stilleven. În acel timp obsedat de ideea deşertăciunii, vanităţii şi zădărniciei vieţii pe pământ, în care viaţa părea doar un vis al morţii eterne şi problemele religioase accentuaseră viziunea pesimistă a existenţei ca scena unui teatru, chiar cele mai splendite flori puteau ascunde viermele timpului, al trecerii, al sfârşitului. De altfel scenele de vânătoare şi „cămările” pe care le va picta mai târziu Snyders au tâlcuri ascunse, şi nu o dată se pot citi printre rânduri simboluri şi parabole, formulări savante ale unor adevăruri existenţiale.
Naturile moarte pictate de Snyders sunt adevărate puneri în scenă, animate de culori intense şi cu o abilă aşezare a obiectelor pentru a obţine maximum de impact. El reuşeşte să dea somptuozitatea barocă unui subiect până atunci banal. Un ascuţit simţ al observaţiei şi o minuţie decorativă îl slujesc pe artist să găsească echilibrul chiar şi în voita dezordine a elementelor unor compoziţii executate pe pânze uriaşe. Treptat Snyders s-a specializat atât de mult în genul pe care îl practica încât a fost chemat să execute fundalurile florale şi animaliere în tablourile tematice ale lui Rubens, maestrul barocului flamand, pe care l-a cunoscut la întoarcerea din Italia. De altfel colaborarea nu era neobişnuită între membrii aceleiaşi bresle, şi se spune chiar că pictorul diplomat, deşi copleşit de comenzi şi cu un atelier ca o adevărată fabrică de picturi, ar fi intervenit în unele tablouri semnate Snyders. Acesta a tradus noile principii baroce ale lui Rubens în naturile sale moarte opulente, voluptoase, dinamice, ce se îndepărtează de compoziţiile pe aceeaşi temă ale epocii, unde obiectele erau aliniate într-o manieră epică reliefând ideea de vanitate, pentru o adevărată reprezentare teatrală care prezintă bogăţia lumii.
Şi scenele lui de vânătoare sunt pline de mişcare, Snyders excelând în redarea exactă a blănii animalelor şi a tuturor celorlalte texturi. Dramatismul din tablourile sale l-a impresionat pe catolicul Filip al II-lea al Spaniei care i-a comandat artistului mai multe pânze, după ce a văzut Vânătoarea de cerbi, tablou executat de Snydres pentru arhiducele Albert, guvernatorul Ţărilor de Jos, în slujba căruia se afla.
Chiar dacă Snyders nu pictează scene de gen, naturile sale moarte reuşesc să transmită pulsul social al Flandrei secolului al XVII-lea. Tarabele încărcate de marfă, vânzătorii ce salută publicul, fastul şi exuberanţa pe care o dă mormanelor de vânat etalate cu măiestrie, realismul suculent cu care pictează fiecare animal în parte, sunt deopotrivă evocarea vieţii îndestulate a Anversului din timpul său. De altfel, ca rezultat al liberalizării legilor, vânatul care era apanajul aristocraţiei putea de-acum să fie consumat şi de burghezii de clasă medie ce aduceau prosperitatea oraşului de negustori şi meşteşugari.
În tablourile pictorului nu lipsesc însă, cum cerea gustul vremii, aluziile la vicii şi virtuţi, la lupta dintre bine şi rău. Deseori alăturarea unui animal sau al altuia ori a vânatului împreună cu animale vii pot sugera pericoul mândriei, al lăcomiei ori faptul că blânde ca o căprioară, fioroase ca mistreţul, iuţi de picior ca iepurele, ori mândre şi vanitoase ca păunul pentru toate există un singur sfârşit, amintind, ca în atâtea rânduri în arta Ţărilor de Jos, că viaţa este trecătoare. În tablourile lui Snyders apare deseori maimuţa, exotică, o aluzie la legăturile comerciale din epoca ce-a urmat descoperirilor dar şi sugestia jocului înşelător al existenţei. Chiar plinătatea formelor atât de baroce, jocurile de lumini şi texturi, alăturarea figurilor şi elementelor aparent decorativă, dar cu atenţie pentru plinul şi golul compoziţional, totul poate să aibă rolul unui memento mori şi implicit al unei meditaţii despre promisiunea îndestulării şi pericolul ei.
Oamenii se află întotdeauna în planul secund: un vânzător îşi ridică pălăria în faţa potenţialului client, în vreme ce este buzunărit de un ştrengar; o tânără stă alături de un bărbat mai în vârstă care îi face ochi dulci. În alt tablou, pe fundalul unor păsări moarte înfăţişate cu realism robust, un bărbat şi o femeie se apropie unul de altul…