Giorgia O’Keeffe – pictură, sex și libertate

“Când iei o floare în mână și te uiți cu adevărat la ea, este lumea ta pentru moment. Vreau să dau acea lume altcuiva.”

Georgia O’Keeffe s-a născut în Sun Prairie, Wisconsin pe 15 noiembrie 1887. Soții O’Keeffe au dorit ca cei șapte copii ai lor să fie bine educați. Când Georgia și-a exprimat interesul pentru arte, mama ei i-a luat profesor de desen și acuarelă pe o artistă locală(Sara Mann). Ulterior și ea a predat lecții de artă pentru a se întreține și pentru a avea libertatea financiară necesară creației.

În toamna lui 1907, O’Keeffe s-a mutat în New York City și a urmat cursuri la Art Students League, cu William Merritt Chase. Mergea ades sa vadă arta avant gardei europene în Galeria lui Stieglitz, pe care nu îl cunoștea încă. Din 1908 vreme de 4 ani a lucrat ca artist comercial. Ea a început să se concentreze din nou pe arta ei în 1912, după un curs cu Alon Bement, un artist influențat de Arthur Wesley Dow, care promova autoexplorarea prin artă. Luând forme naturale: ferigi, nori și valuri, Giorgia a început să le deseneze în cărbune, simplificandu-le, lăsând să primeze linia formei expresive, abstracte.

În ianuarie 1916, prietena ei Anita Pollitzer i-a arătat o serie de desene abstracte de-ale Giorgiei lui Alfred Stieglitz, un dealer de artă influent și fotograf din New York. Acesta, proprietarul Galeriei de artă de pe 5th Avenue de la numarul 129, a fost captivat de desene, pe care le-a expus. Stieglitz era mai în vârstă decât Georgia cu 23 de ani, dar imediat s-au simțit suflete pereche. Fotografiile pe care el i le-a făcut acestei femei puternice îi arată toată independența senzuală, feminină și totuși atât de androgină. S-au căsătorit după divorțul lui în 1924. Expozițiile anuale în galeriile lui Stieglitz au ajutat la consolidarea reputației lui O’Keeffe în lumea artei.

În anii 1920, Stieglitz a introdus-o în Cercul său modernist, din care făceau parte printre alții Arthur Dove, John Marin și Paul Strand. O’Keeffe a fost influențată de fotografia lui Strand și de capacitatea camerei de a se comporta ca o lupă. Totodată un impact asupra ei l-a avut mișcarea precizionistă, o combinație de cubism futurist abstract promovat printre alții de fotograful pictor Charles Sheeler.

În această perioadă, Georgia abordează motivul florilor supradimensionate care atrag atenția criticilor. Aceștia le dau adeseori interpretări erotico-freudiene, care aparțin unor stereotipuri de gen. Însă artista a negat vehement orice aluzie sexuală a tablourilor ei, care, deși figurative, au o calitate aproape abstractă.

Scopul artei este să te ajute să vezi lucrurile dintr-un alt punct de vedere, ca și cum ar fi pentru prima dată. Și este ceea ce reușește O’Keeffe recurgând la detaliu. Fie ca sunt flori, forme arhitecturale, oase de animale sau formațiuni naturale din New Mexico, Georgia O’Keeffe provoacă privitorul să vadă. Reprezentând detaliul la scară mare ea ajunge la abstracție. Deși nu aparține vreunei mișcări de avangardă, Giorgia este considerată “mama modernismului american”.

În 1929, căutând noi surse de inspirație pentru arta ei, O’Keeffe a călătorit cu o prietenă în New Mexico. Peisajul, arhitectura și culturile indigene i-au rafinat vocabularul vizual. Ritualuri și tradiții Navajo, simboluri catolice ale comunităților hispanice, cultura cowboy-ilor sau vastele întinderi deșertice roșiatice sub cerul siniliu, toate acestea au avut o rezonanță în opera Giorgiei.

În acest context artista va aborda a doua mare temă a carierei sale. Evocarea spiritului american, a contradicțiilor profunde din societatea americană într-o perioadă de mari tensiuni datorate Crahului de la sfârșitul anilor ’20 și Marii Depresiuni economice (1929-1933). Craniul de vacă ce devine un “altfel de steag” roșu, alb și albastru arată integrarea referințelor culturale într-un studiu expresiv al naturii. O’Keeffe a îmbinat naturalismul și naționalismul, creând un portret iconic al Americii profunde.

“Îmbinând realismul și abstracția, picturile lui O’Keeffe au adus măreție și spiritualitate obiectelor naturale comune – flori, frunze, scoici, pietre și oase”.

„Nimic nu este mai puțin real decât realismul. Detaliile sunt confuze. Numai prin selecție, eliminare, accent, ajungem la sensul real al lucrurilor.” Giorgia O’Keeffe

O a treia temă care a pasionat-o pe Giorgia este orașul, mai ales New York unde a locuit o vreme. Si aici prin detaliere, perspectivă și simplificare ajunge la abstracție.

• 

• 

Picturile de peisaj ale lui O’Keeffe sunt similare cu picturile ei cu flori. Ele surprind esența naturii așa cum a văzut-o artista, fără a se concentra asupra detaliilor, sau dimpotriva accentuând un detaliu semnificativ. În 1949, trei ani după moartea soțului ei, O’Keeffe își cumpăra o fermă lângă Santa Fe și se mută în New Mexico. Aici va începe sa picteze peisajele ample, deschise, ambigue, abstracte. Culorile deșertului se vor regăsi sublimate în opera ei.

„Când am ajuns în New Mexico, mi-am dat seama că acesta era locul meu. De îndată ce am văzut-o, era țara mea. Nu mai văzusem niciodată așa ceva până atunci, dar mi se potrivea exact. Era ceva în aer, ceva diferit. Cerul este diferit, vântul este diferit.”

În anii ’50 si ’60 a început să călătorească mult, căutând inspirație pentru arta ei. O retrospectivă organizată de Muzeul de Artă Americană Whitney în 1970 a adus-o în atenția unei noi generații de femei în era feminismului, (Judy Chicago, Miriam Shapiro).

La 84 de ani și-a pierdut vederea dar a continuat să lucreze, în acuarele, creion, cărbune, ulei. Cu linii simple și forme abstracte. A murit la Santa Fe, pe 6 martie 1986.

Note:

1. “O floare este relativ mică. Toată lumea are multe asocieri cu o floare – ideea de floare. Îți întinzi mâna pentru a o atinge – aplecă-te în față pentru a o mirosi – poate o atingi cu buzele aproape fără să stai pe gânduri – sau o dai cuiva pentru a-i face pe plac. Totuși, într-un fel – nimeni nu vede o floare – cu adevărat – este atât de mică – nu avem timp – și pentru a vedea necesită timp, așa cum să ai un prieten necesită timp. Așa că mi-am spus – voi picta ceea ce este floarea pentru mine, dar o voi picta mare și lumea va fi surprinsă și-și va face timp să se uite la ea.”
2. “Am vrut să pictez deșertul și nu am știut cum. Niciodata nu pot sta acolo suficient de mult. Așa că am adus acasă oasele albite ca simboluri ale deșertului. Pentru mine sunt la fel de frumoase ca orice altceva cunosc. Pentru mine, oasele sunt în mod ciudat mai vii decât animalele care se plimbă prin jur, cu păr, ochi și coadă. Oasele par să fie centrul a ceva care este viu în deșert, chiar dacă este vast, gol și de neatins.” Georgia O’Keeffe, „Despre mine” în “Un loc american; 1939”.
3. “În timp ce lucram, m-am gândit la oamenii din oraș pe care îi văzusem în Est. Au vorbit atât de des despre scrierea Marelui Roman American – Marea Piesa Americană, Marea Poezie Americană. Oamenii au vrut să „facă” scena americană. Mă întorsesem de mai multe ori prin țară până atunci, iar unele dintre ideile recente despre scena americană mi s-au părut destul de ridicole. Pentru ei, scena americană era o casă dărăpănată, cu o tablă dărâmată în față și un cal care arata ca un schelet. Știam că America este foarte bogată, foarte luxuriantă… Ei bine, am început să-mi pictez craniile în această perioadă.. Locuisem în țara vitelor – Amarillo era răscrucea transportului de vite și puteai vedea vitele venind la intervale regulate de câteva de zile la un moment dat. Pentru Dumnezeu, m-am gândit, oamenii care vorbesc despre scena americană nu știu nimic despre asta. Deci, într-un fel, acel craniu de vacă a fost gluma mea pe scena americană și mi-a făcut plăcere să-l fac în roșu, alb și albastru.
4. Fotografiile lui Stieglitz aduc o idee originală, că un portret expresiv poate fi realizat fără a include chipul modelului.