“Pentru noi, indienii, moartea este o consecință a vieții și ne înmormântăm așa cum am pune în pământ o sămânță.”
Ecuadorianul Oswaldo Guayasamín este un nume de referință în panorama artei latino-americane. Pictura sa de sorginte expresionistă vrea sa evoce suferințele și lupta neamului său, efortul făcut de indigenii Quechua de-a lungul istoriei pentru a-și păstra identitatea.
Guayasamín s-a născut pe 6 iulie 1919 la Quito, în Ecuador, primul din cei zece copii ai unui tâmplar Quechua, care ulterior a devenit șofer de taxi. Mama sa a murit când el avea 13 ani.
Încă de mic, Oswaldo se arată dăruit la desen, cu înclinație spre caricatură și exagerarea expresivă a unor atribute ale modelelor. La început îi pozează profesorii și colegii de școală. La șase ani pictează deja cu acuarele și la zece cu uleiuri. În timpul liber, Oswaldo ii imortaliza pe turiști, cu un tarif de doi sucre imaginea.
Lipsurile și mediul în care a crescut l-au format ca artist angajat, dornic să reflecte prin artă probleme umane și sociale. Acest lucru se vede în întreaga sa carieră de peste cincizeci de ani. Prima expoziție personală a avut-o la doar 23 de ani, în 1942, după studii de pictură, sculptură (Școala de Arte Frumoase) și arhitectură în orașul natal.
La începutul anilor ’40 petrece 6 luni în America la invitația magnatului Nelson Rockefeller, care fusese impresionat la Quito de talentul tanărului.
În 1943, Guayasamin a călătorit în Mexic unde l-a întâlnit pe muralistul José Clemente Orozco, care l-a influențat profund, atât cu angajarea sa politică și socială cat și cu duritatea evocarii luptelor de clasă. A continuat să viziteze țări din America Latină și să fie impresionat de dramele populației indigene, pe care le canalizează intr-o serie emoționantă (1946-1951): Huacayñán („Drumul lacrimilor” în quechua). Această serie constă dintr-o pictură murală și 103 tablouri, în care Guayasamin înfățișează nedreptățile suferite de indigeni, în America Latină. Cum s-a spus “El a dat o voce acestor oameni nedreptățiți și le-a descris culturile, sentimentele, tradițiile, identitățile și religiile”.
„Epoca furiei” din perioada 1952-1996 are o anvergură mai largă, descriind tragediile majore ale secolului XX: “războiul din Vietnam, Holocaustul nazist, victimele dictaturilor și angoasa mamelor”. Din această perioadă fac parte seriile de lucrări: „Mâinile” (12 tablouri din perioada 1963-65), „Mutilați” (opt lucrări dedicate tragediei de la Hiroshima) și „Întâlnirea din Pentagon(cinci pânze unde critică politica americană).
Faza finală a operei lui Guayasamin, dedicată mamei sale și cunoscută sub numele de „La ternura” (“Tandrețea”, 1988-1999), se concentrează pe teme de compasiune, maternitate și iubire.
Ultima sa perioadă de creație reflectă dorința artistului de reconciliere după o viață de împotriva inechității, cu o paletă de culori mai strălucitoare decât cele folosite în fazele sale anterioare.
Datorită efortului său constant de a expune situația maselor indigene oprimate, Guayasamín este considerat pionierul „expresionismului indigen”.
În timpul vieții, el a călătorit pe tot continentul american și a vizitat, de asemenea, China, India, Uniunea Sovietică, Egipt, Grecia și toată Europa. A realizat peste 4.500 de picturi și aproximativ 150 de sculpturi. În 1976 a înființat Fundația Guayasamín, care gestionează moștenirea sa artistică, donată Ecuadorului.
În 1996, Guayasamín a început construcția “Capelei omului”, un proiect de suflet, un tribut adus umanității.
