Gustav Klimt: stil, rafinament, senzualitate

“Toată arta este erotică”

Un nume sonor chiar pentru neinițiați, o artă elegantă, străbătută de un sens al erotismului care o face sa vibreze în ochii și mintea tuturor, un stil ce-a definit o epocă, toate acestea sunt conținute în personalitatea pictorului Gustav Klimt. Dar nu întotdeauna a fost așa. La începutul secolului XX, a provocat multe controverse și unii critici afirmau: “îndrăzneala lui Klimt în reprezentarea umanității depășește toate limitele….pentru toate excesele artistice „modernii” au scuza confortabilă a libertății artei”. Iar în 1901, Karl Schreder, pontif al criticii de artă și bastion al conservatorismului în Viena începutului de secol, se indigna:„De ce i s-a comandat lucrarea tocmai lui Klimt, când există atâția artiști mai pricepuți? Din păcate, continua el, sunt mulți cei care se lasă orbiți și nu văd înșelătoria facută în numele sfânt al artei”.

In 1894, Gustav Klimt și prietenul său, Franz Matsch, primiseră o comandă de la rectorul Universității din Viena pentru a picta plafonul Aulei Magna. După mai multe tergiversări, s-au apucat de treabă si după șapte ani au prezentat lucrările terminate care au creat valuri de oprobiu sau exaltari ale opiniei publice. Klimt care pictase alegoriile Jurisprudenței, Filosofiei și Medicinei a șocat cu vârtejul de figuri nud care se contorsionează în vreme ce Hygieia, zeița greacă a medicinei, privea imperios de pe pânză cu un șarpe înfășurat pe braț. Pe doamne le-a luat cu leșin, domnii le-au ținut isonul, țipete, groază, discuții nesfârșite, bătălii în presă, dezbateri parlamentare, un joc al dominoului din care Klimt s-a retras în 1904, scriind comisiei că dorește să renunțe la contract. El a răscumpărat cele trei lucrări contra sumei de 30,000 coroane cu ajutorul protectorului său August Lederer, care a primit in schimb Filosofia. În ochii publicului, Klimt devenise deja un radical in artă care nu făcea compromisuri. Tânărul artist configurase un stil nou, fluid, elegant, o simbioză a artelor și mai ales o ruptură fermă cu trecutul clasic academist, promovat oficial.

In ultimul patrar de veac XIX, Viena trecuse prin transformări urbanistice majore de când în octombrie 1876, Franz Joseph I ordonase distrugerea rămășițelor vechilor ziduri defensive medievale care înconjurau partea centrală a orașului, lăsând un vast spațiu circular care a fost reamenajat ca o serie de bulevarde largi cunoscute sub numele de Ringstrasse („strada de centură”) si unde se vor construi vaste apartamente burgheze, clădiri guvernamentale, teatre si muzee de artă, Universitatea din Viena și Parlamentul austriac. Exista o efervescenta urbana initial nedublata de o modernitate a artelor. Totusi aceasta nu va mai intarzia mult. Viena fierbea. O nouă burghezie luminată se opunea mediocrității cenușii a sfârșitului domniei împăratului Franz-Iosef și dorea noul potrivit unor noi aspirații si căutări creative. Foarte mulți dintre aceștia erau evrei, bogați și mai puțin legați de status quo-ul conservatorismul academic și al reprezentărilor tradiționale. Respunsul a venit cu Secesion

Klimt a fost unul dintre fondatorii Secesiunii Vieneze în 1897 și a servit ca primul președinte al mișcării, dornic sa ii dea aripi internationale si sa o rupa cu conventiile.

Klimt s-a născut pe 14 iulie 1862 la Baumgarten, langa Viena, în Imperiul Austro-Ungar și a murit pe 6 februarie 1918 la Viena. Cincizeci si cinci de ani de viață, patruzeci de artă, paisprezece copii, nelegitimi si șapte legitimi, făcuți cu numeroase amante. Nu s-a căsătorit niciodată, iubea pisicile (le folosea urina si pentru fixarea desenelor), era generos ca mentor dar nu are continuatori. Si gruparea pe care a cofondat-o, Secesion, va dispărea după ce el a părăsit mișcarea în 1905. Ceea ce îi dă lui Klimt această aură specială in memoria colectivă e tocmai unicitatatea sa. Poți regăsi ceva din erotismul lui la Schiele sau din vigoarea compoziției sale la Kokoschka dar ceea ce primeaza și îl face inconfundabil este eleganța. Este chic-ul decorativ, muzical, parfumat, cinetic, savuros al tablourilor sale. Totuși picturile lui au caracteristici formale și tematice care se regăsesc la expresioniștii și suprarealiștii din anii interbelici, chiar dacă mulți dintre ei nu cunoșteau arta lui Klimt. Stilul sau este foarte personal, intens, eclectic și adesea fantastic cu accent pe erotism. În esență pictor, el nu disprețuiește arta decorativa, dimpotrivă, acesta este aspectul cel mai puternic al creației sale.

Gustav Klimt a fost al doilea din cei șapte copii ai unui gravor în aur, Ernst, originar din Boemia și al soției sale, Anna Finster o femeie cu veleități muzicale. Erau destul de stramtorati financiar, caci dupa criza bursiera din 1873 nu se gasea de lucru si se mutau mereu in căutarea unei chirii mai accesibile. Pe lângă greutățile financiare, au avut parte si de tragedia morții surorii mai mici a lui Klimt, Anna, la cinci ani, urmată de nebunia religioasă a Klarei, o alta sora. De copii, Klimt și frații săi Ernst și Georg au arătat înclinație pentru desen si primii doi au primit burse la Școala de Arte și Meserii (Kunstgewerbeschule) din Viena în 1876, pentru a studia desenul arhitectural. Metodele de studiu erau traditionale, se faceau copii dupa decoratiuni, desene, sculpturi clasice din ipsos, apoi se trecea la studiul figurii vii, copii dupa maestri in muzeele vremii. Ii plaveau Titian, Rubens si il adora pe Velazquez. Obisnuia sa spuna: „Există doar doi pictori: Velázquez și eu”. Il admira si pe Hans Makart, pictor istoric vienez renumit in epoca, adept al efectelor teatrale si la folosirea dramatica a luminii. se spune chiar ca l-ar fi mituit pe unul dintre servitorii acestuia pentru a-l lăsa în atelier sa aprofundeze metodele lui de lucru. La Kunstgewerbeschule fratii Klimt s-au imprietenit cu Franz Matsch, un pictor cu talent de decorator. În 1881, cei trei au format “Compania artiștilor” pentru a-și promova lucrările și au ajuns curând la o recunoaștere prestigioasă. Stilul picturilor sale timpurii este convențional, cu personaje ce par scoase din frescele lui Michelangelo, care erau apreciate de public.

Cariera lui Klimt părea asigurată, pana cand se hotărăște sa abandoneze tradiția academică. Primele comenzi publice ale artistului au fost picturi murale pe care le-a realizat împreună cu fratele său, Ernst, peste tot în Viena și chiar in strainatate (la Castelul Peles). Adeseori frescele au avut o recepție mixtă datorită conținutului lor erotic.

Moartea lui Ernst, în decembrie 1892, a contribuit la plecarea sa din Compania artiștilor și a dus la dizolvarea mișcării, în 1894. La vremea respectivă se simtea in Austria influența artei impresioniste, a noilor tehnici plastice ale francezilor pe care le vor adopta cei mai inovatori dintre austrieci, precum Klimt, lucru care va declanșa opoziția artiștilor conservatori din cadrul Societății vieneza a Artelor Vizuale (Casa Artiștilor) patronată de stat. In 1897 un grup de 20 de artiști s-au retras si au fondat Secesion¹. Alaturi de Klimt, din grupare faceau parte Josef Hoffmann, Koloman Moser și Joseph Maria Olbrich.

În 1903, doi dintre membrii săi de seamă, Josef Hoffmann și Koloman Moser, au format o nouă organizație, Wiener Werkstätte, dedicată promovării și proiectării artelor decorative și a arhitecturii pentru astfel de scopuri.. Pentru Klimt era importanta ideea de opera de artă totală, care îmbină arhitectură, pictura, muzică.

La 11 ianuarie 1918, Klimt a suferit un accident vascular cerebral, care l-a lăsat paralizat pe partea dreaptă. Se spune ca pana la urma ar fi contractat gripa spaniola. Pe 6 februarie a murit. A fost una dintre cele mai faimoase victime ale gripei din acel an, alaturi de Otto Wagner, Koloman Moser și Egon Schiele secerati si ei de ravagiile pandemiei.

Note:

1.Principiile fundamentale ale miscarii Secesion au fost urmatoarele: să ofere artiștilor tineri și neconvenționali posibilitatea sa isi expuna munca; să aduca la Viena opere artiștilor străini ( impresioniștii francezi); să publice revista perioadica Ver Sacrum („Primăvara sacră”), care și-a luat numele din tradiția romană a orașelor care trimiteau generații mai tinere de cetățeni pentru a întemeia o nouă așezare. În 1902, secesioniștii au organizat cea de-a 14-a expoziție, o sărbătoare a compozitorului Ludwig van Beethoven, pentru care Klimt a pictat celebra sa friză Beethoven, o operă complexă, o alegorie lirică și foarte ornamentată a artistului ca Dumnezeu.