Ioan Iacob, vademecumul trăirilor cromatice în dialog cu Velázquez

Arta ca spectacol al materiei picturale

Galeria Carol s-a îmbracat în Velázquez sub bagheta magică a unui excelent colorist, Ioan Iacob, pictor de origine germano-română¹, activ la Düsseldorf din 1984, și sub îngrijirea atentă a curatorului Uca Băloiu, maestru de ceremonii al acestui regal de artă în dialog.

Expoziția este deschisă între 27 aprilie și 31 mai 2021.

L-am cunoscut pe Ioan Iacob în urmă cu 15 ani, când a expus pentru prima oară în România la Galeria Anticariat “Curtea Veche” a lui Marius Niculescu și am rămas din prima clipa fascinată de calitatea materiei picturale a acestui artist care compune cu o respirație amplă lucrări puternice vizual, atât cromatic cât și conceptual.

L-am revăzut in 2011, când cu amabilitate și talent a panotat expoziția mamei, Silvia Cambir, tot la Galeria Anticariat Curtea Veche. M-am bucurat atunci, cunoscând admirația acesteia pentru arta lui Iacob. Pentru calitatea sa de pictor, cum spunea. Si erau foarte rari artiștii care primeau girul ei, cu ochi avizat, capabil sa vadă dincolo de anecdotică, de spectaculosul unui concept sau motiv, de rezonanța psihologica a unei teme sau de modernitatea unei viziuni. Și cred că asta îl definește cel mai bine pe Iacob, această calitate picturală și cromatică de mare ținută.

Expoziția de față, îngrijită de Uca Baloiu nu se dezminte. Este același festin coloristic pe care îl propun lucrările sale, adunate acum intr-un dialog cu Velázquez, sub titlul “Vademecum²” și cu un parcurs între teatral și livresc , cu rapel la Portretele de curte / Infantele sevilianului baroc, care nu o dată au provocat artiștii ulteriori la citare și interpretări.

“Pictura mea are de-a face cu meditația. Reflectez la fiecare linie și punct de culoare… Cercetez viața interioară a unei culori atât de mult, până îmi găsesc corespondentul. Când mă regăsesc într-un tablou atunci este bine. Pentru a găsi viața interioară a unei culori este nevoie de adâncire. Vibrația culorii trebuie să răzbată în întreg tabloul. Nu există un anume obiect important ori o anume suprafață Importanta”, spune³ Iacob, într-un interviu acordat în 2018.

Culoarea l-a atras dintotdeauna pe Ioan Iacob. Copil dorea să devină “noul Turner”. “La Dusseldorf alege clasa pictorului Gotthard Graubner⁴, incitat de tablourile roșii abstracte ale acestuia, de mânuirea culorii în alternanțe tonale, de exaltare a strălucirii unei nuanțe în funcție de alta. La sfârșitul studiilor va deveni asistentul artistului german. Spre deosebire însă de acesta, Ioan Iacob are apetența realului. El se păstrează în zona figurativului, a concretului, motorul lucrărilor sale fiind întotdeauna obiectul. El pornește de la obiect, construiește în jurul tăcerii acestuia. Urmărește cum în spatele oricărei pete de culoare ce configurează cel mai neînsemnat motiv stă întreaga tradiție a picturii. Este cunoașterea pe care ți-o permite privirea îndelungă, familiarizarea în timp cu obiectul până ajunge să crească în tine, să te cuprindă în învăluirea lui să devină umbra care te înghite: obiectul ca genune, umbra cuib, protectoare, invaluitoare. Intuiție, simțire, reflexie, reculegere. Dar nu atât obiectele mărturii ale cotidianului sau semne ale memoriei sunt importante în economia tablourilor sale ci culoarea, care nu ține de modă sau stiluri ci este cerută de subconștient, survenind în viața lucrări după multe tatonări, lăsând tabloul să crească pas cu pas, din aproape in aproape, din încercare in încercare, să capete caracter, să se situeze în timp⁵.

Aș putea să intitulez actualul articol “După 15 ani”. La vremea respectivă, materialul scris despre expoziția de la Galeria Anticariat Curtea Veche se numea: Genuni, pentru că lucrarile lui Iacob au un magnetism extraordinar în care privitorul este captat și captivat, resorbit într-o matrice plină de materie unde devine una cu vibrația tabloului. Naturile sale statice erau supradimensionate sau juxtapuse sugestiv cu unele în șasiuri reduse ca mărime, ca și în actuala expoziție unde se alternează infantele sculpturale in veșmintele somptuoase ale epocii lor, supradimensionate uneori pe mai multe pânze, cu tablouri de dimensiuni foarte mici, ca un contrapunct vizual care crează o ritmică aparte. Gândirea sa plastică îl apropie de maeștrii trecutului, precum Rembrandt, Titian, Turner, Monet și bineinteles Velazquez, toți cei care au ridicat ductul cromatic la rang de protagonist,

“M-au fascinat întotdeauna acești maeștri, și în special modalitatea picturală în care au așternut culoarea pe pânză. Spre exemplu, deși lucrează cu instalații obiectuale de mari dimensiuni, Anselm Kiefer așterne culoarea într-o manieră picturală; la antipodul lui este Ralph Winkler (A. R Penck) care pune culoarea pe pânză într-un mod grafic”. I.I.

A-l pune în scenă pe Velázquez astăzi este precum a regiza o piesă de teatru cu costume elegante potrivite epocii în care a trăit faimosul pictor originar din Sevilla, de la curtea regelui Filip al IV-lea, și acest spectacol este subliniat ludic de pictor prin prezența chiar la intrarea în galerie a unei draperii roșii care evocă cortina unui teatru. Este ca și cum artistul ne-ar invita la un spectacol, un teatru în teatru, motiv atât de drag barocului, un spectacol somptuos și plin de sensuri. În opera lui Velázquez, perdeaua apare adeseori ca și când ar delimita spațiul artei față de spațiul realității, spațiului jocului teatral față de cotidian, potențând sensurile ambivalente din unele din tablourile sale.

“Doar în plasma culorii mă simt ca acasă. Lucrez la mai multe pânze concomitent în “impasto“, niciodată “alla prima”. Aplic culoarea până când motivul este estompat, după care revin luni de zile sau chiar ani asupra unui singur tablou.”Ioan Iacob

Velázquez a provocat la dialog⁶ peste timp pentru că și în lucrările lui, mai ales in “Las Meninas” există un dialog între artist și privitor, între personajele înfățișate, între diversele realități și oglindiri. Mulți artiști de-a lungul vremurilor: Goya, Manet, Sargent, Saura, Picasso au citat, copiat, adaptat lucrări ale lui Velázquez. Cortina/perdea/ draperie roșie cu care începe ca într-un joc postmodern expoziția de față, numita Vademecum, (un ghid pentru înțelegerea maestrului iberic) este replica⁷ artistului român la constanta prezență a perdelelor în tablourile lui Diego. Venus se privește în oglindă, în spatele căreia se află o perdea, la fel Țesătoarele sunt privite de după o perdea, realitatea lor ni se dezvăluie trăgând draperia la o parte precum cortina unei scene de teatru. Majoritatea personajelor ilustre înfățișate de Velazquez: regele Filip al IV-lea, arhiepiscopul Fernando de Valdes, Papa Inocentiu al X-lea, Infanta Margareta-Tereza, don Baldazar Carlos, infantele Filip Prospero și alții stau pe lângă o perdea roșie. “Las Meninas” (1656, Domnișoarele de onoare) este lucrarea cea mai analizată a lui Velázquez, realizată pe când pictorul avea 57 de ani. O înfățișează pe Infanta Margareta însoțită de domnișoarele ei de onoare: doña Isabel de Velasco și Doña Maria Augusta Sarmiento alături de piticii Mari-Bárbola și Nicolasito de Pertusato. Cuplul regal pictat de Velásquez se reflectă în oglindă, având în spatele lui o perdea roșie. Pictorul a vrut să înfățișeze un moment de viață când Infanta a venit poate sa-i întrerupă din plictiseala pozatului pe rege și pe regină. Tabloul imortalizează o clipă furată timpului. La Iacob, Infanta apare în mai multe tablouri, cu frumusețea⁸ ei blondă, în elaboratele veșminte de curte.

Dialogul este susținut si de prezența cărților și a geamantanelor pline, teme picturale în expoziție, cu implicația drumurilor, cunoașterii, parcurgerilor, înțelegerilor, pentru care Iacob oferă acest “îndrumar” vizual.

1. Ioan Iacob, artist aparținând minorității germane din România, s-a născut la Biertan în Transilvania și a ajuns foarte tânăr dincolo de Cortina de Fier, la 21 de ani, în 1975. A studiat arta la Academia de Artă din Düsseldorf (unde s-a și stabilit ulterior) pe care a absolvit-o în 1984. Este un membru marcant al diasporei române din Germania,
2. Vademecum, (Dex) s.n. Carte (ghid, manual, repertoriu etc. ) pe care o poarta cineva cu sine ca sa o consulte in diverse imprejurari sau s.v. calauza, ghid, indreptar, indrumar, indrumator.
3. Am preluat o parte din cuvintele /citatele aparținând lui Ioan Iacob din pliantul expoziției “Vademecum” de la Galeriile Carol (Bd.Carol, nr. 59, București), curator Raluca Băloiu, acest citat însă este din 2018.
4. “Unul dintre obiceiurile pe care mi le-a transmis a fost să fiu atent la culoare; îl deranjau foarte tare contururile puternice, liniile dure, suprafețele drepte. Compoziția trebuia să fie diafană, eterică și în final rotundă, așa cum îi plăcea să afirme. El punea mereu accentul pe diferența dintre a picta și a colora. Am ales experiența culorii, evenimentul cromatic, indiferent de subiectele pe care le pictam. De 40 de ani exersând continuu, culoarea devenit o secvență de viață la înaltă frecvență”, marturiseste Iacob.
5. Citat din articolul meu despre Ioan Iacob “Genuni”, 2006, pentru Radio Romania Cultural.
6. “Reinterpretările după Diego Velázquez sunt procese de aprofundare picturală care s-au accentuat cu cât am înaintat în vârstă. De când eram student mă opream în Viena, iar mai târziu la Madrid pentru a vedea pe viu pictura maestrului. Din momentul în care am văzut prima oară lucrările lui, acestea au avut un efect de Fata Morgana asupra mea“.
7. Tema naturilor statice l-a preocupat pe Iacob din tinerețe, la fel motivul draperiei, pe care îl exploatează din 2001. Tema Infantelor, cea a Cărților, sau cea a Valizelor sunt adeseori abordate in opera sa.
8. Infanta Margareta Teresa a fost căsătorită cu unchiul ei Leopold I de Habsburg, cu care a avut patru copii.