“Cine eşti tu, la urma urmei, spune?” – “O parte din aceea putere care voieşte răul dar face numai bine” – îi răspunde Mefistofeles lui Faust.
Diavolul nu este aşadar atât de negru pe cât pot fi oamenii: făţarnici şi răi, prefăcuţi şi laşi atunci când se conformează unei politici absurde, şi, după cum cui pe cui se scoate, lucrarea diavolului poate fi tocmai binele…ne lasă să înţelegem Bulgakov in romanul său “Maestrul şi Margareta”. O scriere plină de vervă, caustică pe alocuri, debordând de fantezie, strălucitoare cromatic, străbătută de fior poetic şi o adâncă înţelegere a slăbiciunii şi forţei fiinţei umane.
Cu intensa sa umanitate şi totodată prin reflectarea precisă a unui timp istoric, a societăţii sovietice interbelice, alături de o poveste de dragoste ce biruie toate piedicile, romanul lui Mihail Bulgakov apare la fel de viu, de antrenant, de fermecător astăzi ca şi în 1966-67 când a fost publicat postum, 27 de ani după moartea autorului său.
Medic, precum Chehov, Mihail Bulgakov este un profund cunoscător al omului şi are o imaginaţie prodigioasă. Totodată este bine informat, cu o cultură exhaustivă, diversă, romanul prilejuind printre altele o lectură intertextuală cu dese aluzii la lumea literelor şi a muzicii (mai multe personaje poartă nume de compozitori: Berlioz, Rimsky, Stravinsky, sau sunt citate opere muzicale – mai ales Aida, preferata scriitorului – ori literar-artistice).
Impactul pe care romanul l-a avut asupra unui public extrem de larg se simte şi astăzi chiar în detalii amuzante, cum ar fi botezarea unui tramvai-restaurant, care circulă prin Moscova „Anushka”, după numele celei care a provocat, indirect, împlinirea profeţiei magicianului-drac Woland: tăierea capului scriitorului aservit regimului, Berlioz, de tramvaiul condus de o vatmaniţă membră a Komsomolului, în vreme ce acesta se repezea să caute un telefon pentru „a-l turna” pe „străinul” ce debitase atâtea „periculoase” baliverne.
Titlul primului capitol, „Nu vorbi niciodată cu străinii”, este o referinţă ironică la obsesia spionajului care marca societatea moscovită după Revoluţia din Octombrie, la teama de a nu fi turnaţi, de a nu deţine valută, pe care şi-o amintesc şi la noi, generaţiile mai vârstnice. Străinii erau controlaţi, având acces doar la două hoteluri mari, unde localnicii nu puteau pătrunde: Metropol la Moscova şi Astoria la Leningrad. Tocmai de aceea, este semnificativ modul cum îşi face de cap prin Moscova diavolul şi şleahta lui, sub forma lui Woland – magicianul împreună cu trupa sa din care face parte un motan vorbitor.
Romanul este un atac virulent asupra falsităţii convenienţelor încorsetării sovietice, în care ies la iveală tarele unor caractere dar şi nobleţea altora. De altfel, în scenografie trebuie subliniate cu ajutorul elementelor de decor sau costum aluziile intertextuale pe care le face autorul, aşa cum el exagerează uneori caricatural, pentru o mai bună cuprindere psihologică, trăsăturile fizice sau de personalitate ale personajelor sale.
Totodată este important de echilibrat balansul vizual de la scenele semi-contemporane din Moscova interbelică, la cele antice din timpul lui Iisus, Pilat, Irod Agripa. Acestea se pot considera firul director al romanului, care întreţese planurile şi leagă personajele şi totodată lumile (celest-terestru, divin-demonic). Pe de o parte este romanul Maestrului, refuzat de cenzură pentru viziunea sa nouă asupra Mântuitorului şi a evenimentelor Evanghelice („roman care nu arde”, nu se distruge chiar aruncat în foc de autorul său dar este un gir al iubirii Margaretei şi o legătură între divin şi demonic). Pe de altă parte acest fir apare la răstimpuri în ţesătura romanului ca o confirmare, chiar indirectă prin „realitatea evenimentelor descrise” a existenţei deopotriva a Divinului si a Demonicului.
De origine ucrainiană, Mihail Bulgakov s-a născut pe 3/15 mai 1891, fiul unui profesor al Academiei Teologice şi a murit pe 10 mai 1940. A urmat cursurile Facultăţii de Medicină din Kiev. După facultate a practicat medicina pe front, în timpul primului război mondial, apoi într-o comună de lânga Kiev. Va reflecta această experiență în Însemnările unui tânăr medic. Din 1920 se dedică exclusiv scrisului. Desi acuzat adeseori ca antibolsevic, Stalin însuși îl protejează, spunând că un scriitor de talia lui Bulgakov este deasupra pozițiilor partinice. Se căsătorește de trei ori, i se resping cereri de plecare în străinătate, este hărțuit în fel și chip.
Ultima sa soție, Elena Sergheevna Shilovskaia este modelul Margaretei. Ei îi dictează, bolnav și aproape orb, pagini din romanul crepusculului său: Maestrul şi Margareta. Acesta este un roman satiric şi fantastic. Înainte de publicare a circulat din mână în mână, considerat încă de atunci de public ca fiind epocal. Ca şi Maestrul, Bulgkov şi-a ars romanul în stadiul de ciornă, rescriind totul din amintire. Romanul critică societatea sovietică în general şi pe cea literară în special, acuzând corupţia, lăcomia, paranoia omniprezentă. Totodată este o dezbatere filosofic-teologică despre Diavol şi Iisus Hristos, Pilat etc. Apartamentul său, unde se petrec unele din scenele romanului, a devenit loc de întâlnire pentru fani şi satanişti.
NOTE – personajele principale în ordinea apariţiei:
Mihail Alexandrovici Berlioz „Un bărbat la vreo patruzeci de ani, îmbrăcat în haine gri de vară, mic de stat, brunet, dolofan şi chel (…) faţa bine bărbierită o împodobeau nişte ochelari uriaşi cu ramă neagră de baga” „are vocea de tenor liric”, este „redactorul şef al unei reviste lunare literar-artistice şi preşedintele consiliului de conducere al uneia dintre cele mai de seamă grupări literare din moscova, căreia i se spunea prescurtat Massolit” „om citit, în prelegerea sa făcea cu multă iscusinţă referiri la istoricii din antichitate” (chiar dacă uneori eronate) Este prototipul intelectualului care face parte dintr-o elită datorită mai mult adeziunilor politice decât calităţilor intrinseci de om de cultură şi scriitor. Este duplicitar, aservit regimului. În casa lui va locui Woland cu ortacii săi.
Ivan Nikolaevici Ponîrev, semnează cu pseudonimul Bezdomnîi (pribeagul), poet va renunţa la această carieră după evenimentele ciudate prin care trece, devenind istoric, la începutul romanului este tânăr de vreo 23 de ani, lat în umeri, roşcovan, ciufulit, cu o şapcă în carouri dată pe ceafă, poartă o cămaşă de cowboy, pantaloni boţiţi şi pantofi negri de sport. Ivanushka, cum i se va spune la un moment dat este un rusnac tipic, uneori stângaci, cu bune intenţii aşa cum, atunci când Berlioz este decapitat de tramvai va alerga să-l prindă pe Woland, va avea încredere în cel ce-i va fura hainele cât se scaldă şi se va manifesta superstiţios atunci când îşi prinde pe piept iconiţa şi apare cu lumînarea şi în izmene, cu o cămaşă ruptă la Restaurantul „Griboedov” de unde va ajunge direct la balamuc. Acolo îl va cunoaşte pe cetăţeanul-bolnav de la camera 118, pomenit doar ca Maestrul.
Woland „individul nu şchiopăta de loc, nu era nici scund şi nici uriaş ci pur şi simplu înalt.. În ce priveşte dinţii, în partea stângă avea coroane de platină iar în dreapta de aur. Purta un costum scump, din stofă cenuşie şi pantofi la culoare, de provenineţă străină. Bereta cenuşie şi-o pusese falnic oe-o ureche iar sub braţ ţinea un baston cu măciule nagră, înfăţişând un cap de pudel. Avea vreo patruzeci şi ceva de ani. Era proaspăt bărbierit, brunet cu gura cam strâmbă. Ochiul drept – negru, stângul verde. Sprâncenele negre, una mai pronunţat arcuită decât cealaltă, într-un cuvânt un străin, om de pe alte meleaguri. Este o sumă de contradicţii poate fi viclean, ipocrit, dar şi generos, malefic şi benefic totodată. Este numit de ajutoarele sale messire. Unii critici l-au asemuit cu Stalin.
Koroviev (îi apare lui Berlioz) „ ca un cetăţean străveziu, cu înfăţişare nespus de ciudată. Avea capul mititel, cu şepcuţă de jochei în creştet şi purta o haină cadrinlată, cam scurtă, ţesută şi ea din văzduh”. Deşi înalt de un stânjen, era îngust în umeri, nemaipomenit de slab şi (…) avea o faţă batjocoritoare” Atunci când îl vede mai bine în parc „îi apare ca un individ obişnuit, din carne şi oase…cu mustăţile mari, ca nişte pene de găină, ochii mici, ironici, de om băut, şi nişte pantaloni cadrilaţi, traşi în sus, lăsând să i se vadă iorapii albi, jegoşi” se recomandă „fost dirijor de cor” sau „translator interpret al lui Woland”
Behemoth – Motanul vorbitor – este malefic, iubeşte armele de foc, şi îi place să provoace pe toată lumea şi să incendieze cu ajutorul unui primus. Numele său înseamnă pe ruseşte hipopotam.
Maestrul îi apare lui Ivan în spital (bolnavul de la camera 118) „un bărbat de vreo 38 de ani, brunet, cu obrajii raşi, cu nasul ascuţit şi ochii plini de nelinişte. O şuvită de păr îi căzuse pe frunte” este autorul unei cărţi despre Pilat din Pont şi Iisus.
Margareta apare doar la începutul cărţii a doua. Prototipul pentru Margareta este cea de-a treia soţie a lui Bulgakov Elena Sergeevna Shilovskaya (1893-1970). În roman se sugerează că ar fi stră-strănepoata Reginei Margot (soţia lui Henric de Navarra) sau a surorii lui Francois I, Margareta de Navarra, intelectuală rafinată a sec. XVI. Se sublinează frumuseţea şi inteligenţa ei. Deşi este măritată cu un bărbat tânăr şi frumos care o ţine ca în puf ea îl va părăsi pe acesta pentru că-l iubeşte pe Maestru. Este o femeie la 30 de ani, fără copii. Cochetă. Are simţul umorului şi curaj. Este fidelă doar propriilor dorinţe şi visuri, întruchipate de maestru. Are şi din trăsăturile lui Gretchen (Margareta lui Goethe)