Le Bateau ivre se intitulează un tablou al germanului Wols din 1945, în acei ani de cumpănă, când întreaga societate era, după război, ca o navă beată. Dar poate că acest titlu inspirat de poezia lui Arthur Rimbaud, sugerează, mai ales, viaţa rătăcitoare a artistului, deruta căruia i-a căzut nu o dată pradă, angoasele şi obsesiile lui kafkiene.
Wols face parte dintre expresioniştii abstracţi. A murit tânăr la 38 de ani, pe 1 septembrie 1951. Opera sa evocă o lume tragică, profundă, care palpită în vibraţia semnului său compus din puncte, linii, pete nervoase în combinaţii originale, pictorul recurgând deseori la caligrafia automată, un stil de scriitură necontrolat caracteristic taşismului („tache” fr. = pată) care porneşte de la automatismul psihic suprarealist.
Alfred Otto Wolfgang Schulze, care a adoptat numele de Wols în 1937, s-a născut pe 27 mai 1913 la Berlin într-o familie saxonă de jurişti şi muzicieni. În 1919 se mută cu familia la Dresda și urmează cursurile lui Frobenius la Institutul de Studii Africane din Frankfurt. Este un elev strălucit, talentat la toate disciplinele. În plus un excelent violonist. În 1932 pleacă la Berlin sperând să lucreze pentru Şcoala de la Bauhaus, a lui Gropius, dar la sfatul lui Moholy Nagy se îndreaptă spre Paris, la vremea aceea foyerul marii arte, unde îşi câştigă existenţa din fotografie şi dând lecţii de germană. În 1937 va fi chiar chemat să imortalizeze fotografic Expoziţia Universală din Paris.
Începe să picteze acuarele şi intră în cercurile artistice ale metropolei, printre noii săi prieteni numărându-se Miró, Calder, Max Ernst, Tristan Tzara, Leger, Cesar Domela, Arp, Amedee Ozenfant. De altfel în opera sa ulterioară se pot descifra destule influenţe, deşi acestea sunt trecute prin filtrul personalităţii artistului care se abandonează treptat unei viziuni interioare, pătrunzând în zonele ascunse ale subconştientului, puţin explorate până la el, exorcizându-le în grafisme puternice, halucinante. Nu degeaba este atras de Kafka, la cărţile căruia face ilustraţii.
Există la el o disperare surdă, un sens al absurdului şi mai ales al unei anume opresiuni sociale, pe care poate a simţit-o atunci când, la începutul celui de-al doilea Război Mondial a fost închis în mai multe lagăre de concentrare, ca cetăţean german.
Şi înainte petrecuse un timp de mare sărăcie, după ce se întorsese în Franţa de la Barcelona unde a stat o vreme în 1933. Eliberat în 1940 se instalează la Cassis, apoi 1942 Dieulefit. 1942 are prima expoziţie la New York. Strădania sa de a pleca in America, lipsurile, i-au declanșat alcoolismul. Revine la Paris în 1945.
La sfârşitul războiului locuiește în camere de hotel minuscule şi pictează cu pânza pe genunchi, fără lumină, cu materiale sărace, ajutat să supravieţuiască de soţia sa, care confecţiona pălării.
Pasiunea pentru muzică a rămas însă constantă în sufletul artistului. Deşi vioara îi rămăsese la Barcelona, şi nu a mai reuşit să-şi cumpere alta, cânta zilnic la chitară, mandolină sau armonică piese de Bach şi alţi compozitori preferaţi. Sensibilitatea sa muzicală se simte de altfel în acordurile picturii sale dramatice, realizată cu simţul materiei, cu o pensulaţie alertă ce conturează forme informe, unde palpită poate o lume alienată în oraşe reduse la linii concentrice: tot atâtea matrici care se deschid ca nişte vagine fierbinţi ce vor să-l înghită pe spectator în craterul lor ca o rană.
Forme în germinaţie, devenite informe într-un efort de abstractizare ce-l apropie de acea art autre practicată de Jean Fautrier.
Wols era un artist dedicat muncii sale. Nu vroia ca arta să fie percepută ca o marfă, de aceea refuza ideea de galerie şi de critică, privind actul de creaţie ca pe o cosmogonie personală, pornită din străfundurile sufletului, poate chiar ale sufletelor pictorului. Dispoziţia sa sufletească îl apropie de existenţialişti. La sfârşitul anilor 40 (1948-49) face ilustraţii pe marginea scrierilor lui Jean Paul Sartre, Jean Paulhan, Rene de Solier, Antonin Artaud, Camille Bryen.
Opera lui se prezintă ca desfăşurarea unor teme copleşitoare, obsesive. Desi mai putin cunoscut ca artist sau mediatizat, Wols face parte dintre pionierii abstracției lirice și a Artei Altfel de care vorbea Michel Tapié, un Avant-Pollock într-un fel, cu delicatele sale drippinguri, pe suprafețe mici spre deosebire de american, partizanul întinderilor vaste.
A murit pe 1 septembrie 1951, de toxiinfecție alimentară, când tocmai începuse să-i surâdă succesul şi este considerat ultimul dintre marii pictori blestemaţi.