Remedios Varo: lumea magică din mintea unei femei

16 decembrie 1908 – 08 octombrie 1963

Femeia care pleacă de la psihanalist are în mână un coș cu o cheie, o sticlă și un ceas (care simbolizează frica de a pierde timpul). Masca este parte integrantă a mantiei verzi, sub care poate să se ascundă, arătându-și doar ochii. Pe de altă parte aruncă capul fantomă al tatălui într-un puț. În spatele ei: o plăcuța cu numele medicului: Dr. Von FJA (acronim al lui Freud, Jung y Adler, filosofii care au influențat-o). Tabloul a fost pictat în 1960 de pictorița suprarealistă Remedios Varo. Mai avea doar trei ani până la moarte (infarct miocardic) și locuia de 19 ani în Mexic, pe care îl alesese ca adevărata ei patrie: “Am ajuns în Mexic (1941) în căutarea liniștei sufletești pe care nu am găsit-o în Spania Revoluției sau în Europa conflagrației mondiale. Pentru mine era cumplit sa mă concentrez la pictură de atâta zbucium. Este greu sa funcționezi optim dacă e balamuc în jurul tău”. De fapt, ea a evadat în Mexic, s-ar putea spune că a scăpat ca prin urechile acului de prigoana forțelor de ordine, dupa ce fusese arestată la începutul războiului, împreună cu logodnicul ei, poetul suprarealist Benjamin Peret.

Remedios Varo este o figură centrală a suprarealismului și a artei fantastice latino-americane, o componentă de marcă a scenei artistice mexicane de la mijlocul secolului XX, într-un mediu efervescent de artiști și intelectuali exilați din pricina razboiului, din care făcea parte printre alții Max Ernst și fosta lui iubită Leonora Carrington.

María de los Remedios Alicia Rodriga Varo y Uranga s-a născut pe 16 decembrie 1908 în Anglès, un mic sat înconjurat de ziduri, la zece kilometri vest de Girona și la optzeci de kilometri nord-est de Barcelona. Satul este situat într-o vale a Pirineilor, aproape de râul Ter. Remedios era fiica lui Rodrigo Varo-i-Zayalvo, inginer hidraulic, originar din Cordoba, în Andaluzia, și a soției sale, Ignasia Uranga Bergareche, o femeie voluntară, catolică devotată, provenită dintr-o familie bască, dar de fapt născută în Argentina. Remedios avea un frate mai mare Rodrigo Jnr., care va deveni medic și un frate mai mic, Luis, preferatul ei, ucis în războiul civil spaniol. Ea și-a scurtat numele lung și a ales Remedios, nume care înseamnă “a remedia, a repara”, în amintirea morții premature a surorii ei mai mari, ca să aline tristețea familiei pentru pierderea suferită și ca o rugăciune adresată Sfintei Fecioare, La Virgen de los Remedios.

Tatăl pictoriței, specialist în hidraulică și canalizări, călătorea mult, și cum soției nu îi plăcea să rămană singură acasă cu cei trei copii, plecau cu toții pe unde îl duceau pe Rodrigo îndatoririle de serviciu, în Spania sau în Nordul Africii. Ca să nu îi fie prea dor de casă, Remedios a păstrat mereu la ea o carte poștală cu strada din Anglès unde a copilărit.

*Familia Varo. În spate: Remedios și fratele ei Rodrigo Jnr. În față: Mama, bunica paternă, fratele mai mic, Luis și tatăl ei*.

Mama ei, Ignasia, o catolică devotată, a influențat hotărarea familiei ca Remedios să învețe la o școală catolică, deși tatăl, cu vederi mai largi ar fi preferat ca fiica lui să studieze la stat, sau oricum la o școala gratuită și independentă. Se poate spune că școala-manăstire romano-catolică, condusă de călugarițe, unde a intrat copila, a avut o mare influență asupra caracterului ei, a dorinței permanente de independență pe care a avut-o, a erotismului ei dinamic, a fanteziilor onirice extrem de variate pe care le-a transpus într-o pictură egală cu ea însăși, fiind totodată de o mare bogație imaginativă și simbolică. La școala ei, elevilor li se cerea o credință strictă în catolicism și, pentru a contracara acest lucru, Remedios a citit cu nesaț Edgar Allan Poe, Jules Verne și Alexandre Dumas, a intra cu sete în lumile lor fantastice. Existența strict regimentată la școala mănăstirii catolice a condus-o, în 1931, la creația tripticului “Brodând Mantia Lumii”, finalizat în anii 1960, de mare efervescență creativă.

Aceasta este prima dintre cele trei lucrări ale Tripticului “Brodând mantia lumii”, intitulată “Către turn” unde Varo descrie un grup de fete identice care merg pe biciclete făcute din propriile veșminte în urma unei călugărițe și a unui bărbat care are un sac de unde scapă păsări negre-albastre ce planează asupra tinerelor și a turnului sub formă de stup-închisoare. Remedios se înfățișează pe ea însăși ca fiind fata rebelă și cu spirit independent, ceea ce de altfel a caracterizat-o toată viața.

“Brodând mantia pământului” (1961) În panoul central al tripticului, se pot vedea aceleași tinere femei. De data aceasta decorul este o cameră din turn unde fetele brodează mantia lumii la gherghefurile lor, sub supravegherea unei pseudo-călugărițe sau poate Mare Maestru care amestecă o licoare fumegândă într-un vas alchmic ca o clepsidră, în vreme ce citește incantații sau instrucțiuni dintr-o carte. Încăperea îngustă și izolată arată a scriptorium medieval, o cameră dedicată scrierii, copierii și iluminării manuscriselor de către călugări. În spatele lui se află o siluetă voalată care cântă la flaut. Actul brodatului a fost mereu o activitate considerată ca potrivită pentru femeile de condiție bună.
Fiecare tânără brodează imagini ale peisajului pe o țesătură continuă care coboară în afara turnului prin crenelurile laterale și formează în exterior sate, orașe, într-un cuvânt lumea. În atmosfera de conformism, eroina rebelă a lui Remedios brodeaza o imagine răsturnată a ei împreună cu iubitul ei în pliurile pânzei care ies din gheghef..

În ultima parte a tripticului Remedios descrie felul cum eroina ei evadează împreună cu iubitul într-o umbrelă îmblănită inversată, transformată intr-o barcă ce plutește pe o ceață galbenă deasupra munților. Multe dintre tablourile lui Remedios sunt despre libertate, despre iubire (a schimbat mulți amanți și a trezit pasiuni) despre neîncorsetare. Ca să scape de mediul apasator de acasă și de la școala rigorilor monastice s-a căsătorit la 22 de ani în 1930 cu Gerrado Lizaraga, un coleg de studenție la arte.

În calatoriile pe care le făcea împreună cu familia, Remedios obișnuia să copie, la îndemnul tatălui ei, planurile diverselor sisteme hidraulice la care acesta lucra, până când a reușit să se perfecționeze în desenul tehnic, să capete o linie suplă și precisă, care se va vedea în picturile ei, și să fie extrem de meticuloasă. Totodată, văzând interesul ei pentru artă, Rodrigo o ducea la muzee și galerii, și în 1924 când s-au mutat la Madrid, în apropierea palatului regal, Remedios s-a înscris la Școala de Arte și Meserii (Escuela de Artes y Oficios) și mai târziu la Real Academia de Bellas Artes de San Fernando, unde a devenit una dintre primele studente ale academiei. A fost colegă cu Dalí, care revenea la Academie după un an cât fusese exmatriculat pentru indisciplină. În această perioadă tânăra Varo devine tot mai atrasă de suprarealism. Are chiar visuri unde Zburători-diavoli o seduc și chiar ajung să îi pârlească părul cu ardoarea lor, lucru constatat de bunică a doua zi…dupa întâlnirea erotică pe care fata a avut grija să și-o noteze atent. Ea pendulează între vis și realitate, dar este atentă să absoarbă toate cunoștintele de la maeștrii trecutului aflați în curricumulul Academiei. Totodata, în timp ce studia la San Fernando, va face multe vizite la Prado unde este fascinată de lucrările pictorilor primitivi, inclusiv de arta tribală din Africa, Pacificul de Sud și Indonezia, precum și de arta preistorică și europeană timpurie precum și de arta populară. Este îndrăgostită de operele lui Hieronymus Bosch, El Greco și Goya. În 1930, a absolvit Academia cu o diplomă de profesor de desen.

*Mama și fiica, bunica paternă, desene de tinerețe*

La Real Academia de San Fernando din Madrid a avut o formație tradiționala de la care a pornit în explorarea psihicului. Era interesată de legile perspectivei, de botanică și zoologie. Interesul pentru cosmologie, alchimie, muzică, astrologie, magie și ocult au împins-o către suprarealism, de care nu s-a dezmințit niciodată. Este o “vindecătoare de suflete”, în opera ei abundă ceasuri, chei, angrenaje, simboluri ale visului. Atunci când, în 1995, Madonna a făcut videoclipul melodiei “Bedtime story”, ea s-a inspirat din universul de oglinzi și mister al pictoriței mexicane.

Totodata Remedios era o femeie perfecționistă, nota mereu câte ceva, citea, cerceta. În creuzetul minții sale punea toate aceste informații, pe care le doza cu puțin praf de stele, amestecând totul cu o baghetă magică și analizând rezultatul în acorduri mistice. Lumea ei este misterioasă, stranie, ca un insectar uriaș, în care detaliile atent sugerate creează o stare de emoție și teamă.

La Barcelona l-a cunoscut pe Bretón și a avut prima expoziţie cu grupul Logicofobista.

Dupa ce a participat la suprarealismul catalan și parizian din anii 1930, în etapa mexicană s-a îndepărtat de mișcarea suprarealistă, abandonând automatismul în favoarea unor proceduri tehnice bine controlate. Ea face o pictura conceptuală, de idei, pe care le desenează meticulos, într-un proces de lucru complex, unde este atentă la fiecare detaliu, la legăturile dintre simboluri, păstrând însă permanent o atmosferă onirica.

Remedios a pictat acest tablou “Agentul dublu” în 1936, pe când făcea parte din grupul Logicofobista, care urmărea să reflecte starea mentală și cea a sufletului în stil suprarealist. Lucrarea evocă și tensiunile politice din Spania vremii care se pregătea de Război Civil. Într-o cameră mică, se văd trei pereți diferiți, cel din spate are sâni și un copac care sugerează triunghiul pubian, în podea printr-o spărtură apare un cap iar alături de peretele din stanga un personaj ambiguu este asaltat de un bondar, în vreme ce o mână lungă și roșie ține un spermatozoid în dreapta. Erotismul este juxtapus presiunii încăperii înguste, cu deschideri care par tot atâtea capcane. O atmosfera de teamă, de a căuta o ascunzătoare, ca atunci când adolescenta își ascundea jurnalul sub dalele din camerei ei din casa familială. Il punea sub o piatră care se mișca în podeaua dormitorului, și totodată stropea cu zahăr podeaua de lângă ușă pentru a vedea dacă cineva a intrat în camera ei în timp ce ea lipsea.

“Ruptura” , 1955. În operele ei, Remedios încearcă să transfigureze rolul femeii ca obiect al dorinței masculine. de aceea multe dintre femeile ei sunt ființe spirituale și mistice în lumi alternative. Totodată în viața ei rupturile de locuri, de oameni, evadarea din încorsetări sociale, politice, personale au avut un rol important. Ea a luptat constant împotriva unui stil de viață restrictiv, fie că este vorba de viața la școala mănăstirii sau viața de acasă. În 1955, în timp ce locuia în Mexic, a realizat acest tablou, care făcea aluzie la viața ei în „captivitate” și dorința permanentă de evadare. O figură cu glugă într-o mantie maro de călătorie iese dintr-o clădire, din care zboară frunze moarte și hârtii vechi. Fețele din ferestre spionează silueta care pleacă, coborând pe o lungă scară. Ziduri înalte acoperite de vegetație, melci care își poartă cochiliile mari, cerul roșiatic totul sugerează presiunea circumstanțelor.

Pe când studia la Academia San Fernando din Madrid Remedios l-a cunoscut pe Gerrado Lizarraga, un coleg basc, din Pamplona, un tip amuzant și onest, activist politic, cu care s-a căsătorit pentru a deveni independentă față de familia ei. Fotografia este din 1930. Împreună au experimentat un an “boema” pariziană, înainte de a reveni la Barcelona unde Remedios a început o aventură cu mai tânărul artist catalan Esteves Frances.

Benjamin Péret, poet francez, dadaist, fondator și membru important al mișcării suprarealiste franceze și prieten apropiat al lui André Breton. În contextul Razboiului Civil Spaniol, Remedios a rămas de partea Republicanilor, ea criticând cu asiduitate regimul franchist. Péret a cunoscut-o pe Remedios care era cu nouă ani mai tânără decât el în octombrie 1936, prin prietenul ei Oscar Dominguez, un artist din Insulele Canare spaniole care avea legături cu “Gaceta de arte”, un ziar din Tenerife dedicat activităților suprarealiste. Péret venise în Spania în 1936, cu o lună înainte de începerea războiului civil, alături de mulți alți străini de stânga care doreau să lupte pentru republicani împotriva naționaliștilor lui Franco. Fusese închis în Brazilia pentru activități subversive. Péret s-a îndrăgostit până peste cap de Remedios, deși era căsătorit din 1928 cu cântăreața braziliană Elsie Houston, care avea un frate trotskyist. Împreună s-au mutat la Paris, unde au locuit până la invazia nazistă. Într-o scrisoare din 15 octombrie 1936 adresată lui André Breton, Péret își descrie amorul:„… Am intrat într-o poveste de dragoste care mă ține aici până când tânăra mă poate însoți la Paris, așa că nu pot spune nimic despre întoarcerea mea …” Péret ii dedică lui Remedios cartea sa de poezii de dragoste, “Je sublime”.

Remedios împreună cu Benjamin Péret. Poezia “La Source” îi este dedicată focoasei spanioloaice:
„… Este vremea Rosa cu un soare adevărat Rosa
Și voi bea Rosa cu o masă Rosa
Până să cad într-un somn Rosa
Îmbrăcat în visele Rosa
Iar zorii Rosa mă vor trezi ca o Rosa
Ciupercă
În care imaginea Rosa va fi înconjurată
De un halo Rosa … ”

În “Reflecții despre Școala din New York, Quadrum 8″, Robert Goldwater descria viața boemei suprarealiste căreia îi aparținea și Remedios Varo: „… era un grup cu caracter internațional, boem într-o manieră intensă și sigură pe sine … … trăind ca și când nu ar avea grija banilor.. la marginea societății … … Descinzând dintr-un șir lung de romantici, ei acceptau situația ca o condiție a creativității și au făcut din ea o virtute. Aveau o căldură a simțirii, o preocupare intensa pentru chestiunile estetice, o convingere a corectitudinii propriilor judecăți și o lipsă totală de preocupare pentru orice altceva … ”

“Sufletele Muntelui”, 1938. Munții apar ca niște tuburi vulcanice, phalice, care răsar dintr-o ceață luminoasă. În mjlocul lor se află o femeie, poate artista. Aici folosește o tehnică suprarealistă numită “fumage”, inventată de artistul austriac suprarealist Wolfgang Paalen la sfârșitul anilor 1930 și constă din trecerea rapidă a unei flăcări deasupra unei suprafețe pictate cu ulei care nu s-a uscat încă. Fumul lasă urme pe suprafața umedă, aici nori vaporoși în jurul vârfurilor muntoase sugerând o atmosferă onirică. Artista evocă și aici nevoia femeii artiste de a se impune într-o societate patriarhală *de artiști pentru care ele sunt bune doar “la cratiță*“.

Remedios Varo a fost o feministă convinsă, care a încălcat moralitatea sexuală și tabuurile vremii, a iubit, s-a dăruit deplin dorințelor ei, și a vrut să se rupă de tot ce era balast în legătură cu tradiția pentru a păstra totuși o fundație solidă de informație artistică pe care să brodeze lumea ei interioară. Așa cum spunea la terminarea studiilor: ”Am profitat de tot ceea ce am învățat pentru a picta lucrurile care mă interesau pe mine, ceea ce, împreună cu tehnica se poate considera conturarea unei personalități artistice. ”

*De la stânga la dreapta Victor Serge, Benjamin Péret, Remedios Varo și André Breton, c.1940-41*

A reușit să scape de haos în iunie 1940 cu ajutorul prietenului ei, Oscar Dominguez, plecând cu mașina unui cuplu american care părăsea în grabă Parisul. S-a refugiat o vreme în micul sat pescăresc Canet-Plage, în apropiere de Perpignan. Aici mai erau câțiva pictori suprarealiști între care pictorul evreu român, Victor Brauner, cu care a început o relație de amor, și s-au mutat împreună la Marsilia. Ca un memento al timpului lor împreună, Brauner i-a dat o acuarelă, pe care a scris: “Dragei mele prietene Remedios, în amintirea unor clipe nemuritoare din viața mea. Prietenul tău care te admiră, Victor Brauner, Marseille, Octombrie 1941…”

Dupa un timp Péret a ajuns și el în Sud, dupa ce a mituit gărzile naziste care îl țineau prizonier și împreună cu Varo s-au mutat în Villa Air-Bel, o reședință mare în afara Marsiliei, folosită de “Comitetul de salvare de urgență” , un grup care îi ajuta pe refugiați, mai ales artiști și scriitori de pe lista neagră a Gestapoului, să obțină în mod legal vize pentru a putea părăsi Franța. Lui Péret i se refuza însă intrarea în America datorită activităților sale comuniste anterioare și situația lor devenea tot mai problematică, pentru că exista pericolul ca poetul sa fie arestat de poliția din Vichy sau să moară de foame. A mai durat șase luni pentru le obține vize și bani de la sponsori americani (maguliți cu sloganuri de felul: “Dorit de GESTAPO, Salvat de America … ”) de la care cereau contribuții de 350 USD, ca preț al vieții unui evadat. Varo si Peret au reușit să se îmbarce în Casablanca, pe 20 noiembrie 1941, pe nava portugheza Serpa Pinto cu destinația Mexic. Era refugiul ales, pentru că președintele acestei țări declarase că va accepta toți refugiații spanioli și orice membru al Brigăzii Internaționale din Franța, care luptase odată împotriva lui Franco. Fuseseră acceptați, si au primit statut de refugiat politic pentru un an, care putea fi reînnoit. Puteau munci, cu condiția să nu înlocuiască vreun lucrător mexican. Mexicul a acceptat peste cincisprezece mii de refugiați, majoritatea intelectuali, care au fost un stimul necesar dezvoltării economice și culturale a țării. Artiștii mexicani nu au fost însă receptivi, dimpotriva, personalități altfel emancipate, precum Frieda Khalo și soțul ei Diego Rivera au respins ce considerau ei că sunt influențele colonialiste străine ale noilor sosiți.

În mod neașteptat Frieda Kahlo (primită cu onoruri de André Breton la Paris, când a fost în 1939, cu ocazia personalei de la galeria Pierre Colle) era cea mai vehementă în antipatia față de artiștii europeni. Îi scrie chiar iubitului ei, fotograful american Nikolas Murray, că aceștia o fac să “vomite..sunt atât de „intelectuali” și putrezi încât nu-i mai pot suportă ……” Aș prefera să stau pe jos în piața din Toluca și să vând tortillas, decât să am vreo legătură cu cățelele „artistice” din Paris. … ”.

În Mexic, Remedios s-a împrietenit cu pictorița suprarealistă Leonora Carrington, pe care o cunoscuse în Franta în urmă cu vreo câțiva ani. Împreună vor scrie basme, vor colabora la o piesă de teatru, vor inventa rețete suprarealiste și se vor influența reciproc. Cele două femei, împreună cu fotografa Kati Horna au devenit cunoscute ca „cele trei vrăjitoare”. În Mexic, Varo a muncit în diferite locuri, a pictat piese de mobilier, a restaurat artefacte precolumbiene. În 1942, a lucrat cu Marc Chagall, și el refugiat din Air-Bel/Marsilia, și a proiectat costume pentru baletul lui Leon Massine, Aleko. În tabloul “Croitorul femeilor” din 1957, Varo își arată inventivitatea în materie de haine.

Principala sursă de venit a lui Remedios Varo la sfârșitul anilor 1940 au fost ilustrațiile comerciale pentru Compania farmaceutică Bayer, pentru broșurile lor promoționale. Pentru aceste lucrări folosea numele de fată al mamei ei, Uranga, pentru că vroia sa distanțeze această activitate de creația ei propriu zisa.

“Insomnia”, 1947, “simțind că cineva le-a observat, deschid pleoapele obosite, cercetând umbrele nocturne! Anxietatea nedefinită umple singurătatea camerelor întunecate și uscate, lipsite de căldură … ”

Ilustrația lui Remedios Varo pentru prospectul lui Bayer din 1947 intitulat “Reumatism, lumbago, sciatică”. Un bărbat aleargă printr-un câmp presărat cu bolovani, cu obiecte ascuțite care îi străpung picioarele și corpul. În fundal, un castel cu turnuri conice și ziduri crenelate amintește de castelele spaniole din copilăria lui Varo. … “Ca și cum unghiile ascuțite ar fi introduse în carne … ..în articulații, în oase, în nervi … .. !!! Acestea sunt senzațiile pe care le ai la bolile astea”

Pentru Remedios viața în Mexic era plăcută, dar Benjamin Péret, (cu care se căsătorise cand soția acestuia s-a sinucis în 1942) era dornic să se întoarcă în Franța, dar nu avea bani, și prietenii de acolo s-au zbătut să îi facă rost de un bilet de întoarcere, cu banii stranși la o expozitie unde mai mulți artiști contribuiseră cu lucrări, printre care Picasso, Miro, Tanguy, Dominguez și Breton. Relația dintre Remedios și Benjamin nu mai era Roză …el cu capul în nori, ea dornică de noi aventuri. Noul amant este Jean Nicholl, un pilot și aventurier francez, mai tânăr decat ea cu 14 ani, pe care l primiseră la ei acasa. Cu acesta va pleca în Venezuela, unde locuia fratele ei Rodrigo cu familia lui și cu mama lor. Sensibilitatea catolică a acesteia a fost afectată de viața boemă a fiicei pe care încearcă fără succes să o aducă pe calea cea “buna” a religiei. Șederea lui Remedios în Venezuela s-a încheiat la începutul anului 1949, ca și relația cu Jean, dar nu a rămas mult timp singură, pentru ca al treilea și ultimul soț, Walter Gruen, va intra în viața ei la sfârșitul anilor 1940. Cei doi se căsătoresc dupa ce prima soție a lui Gruen, Clari, a murit înecată. Gruen studiase medicina în Austria, dar nu absolvise din cauza situației politice dificile, cauzată de venirea lui Hitler la putere și s-a refugiat în Mexic, unde a ajuns propietarul unuia din cele mai importante magazine de muzică din țară, Sala Margolín. S-au căsătorit în 1952, și el i-a oferit stabilitatea de care avea nevoie, ceea ce a ajutat-o să se dedice în întregime propriei sale viziuni artistice, în cea mai creativă etapă a vieții ei. În 1958, Remedios Varo a participat la primul salon de artă pentru femei la Galerías Excelsior din Mexic, împreună cu Leonora Carrington, Alice Rahon, Bridget Bate Tichenor și alți contemporani.

“Armonie” , 1956,… un autoportret în care pictorița intră în legătură cu creaturi din alte dimensiuni prin cristale și formule magice, cu ajutorul unei partituri muzicale. Reprezentarea a fost asemănată cu lucrarea lui Antonello da Messina intitulată “Sfântul Ieronim în studioul său”, din 1475. Ambele folosesc trompe l’oeil și elemente semnificative și simbolice, al căror înțeles conduce la o succesiune de povești și mesaje.

*“Trubadur” , 1959, poate duce cu gândul la Hieronymus Bosch, un pictor pe care îl admira cand vizita în tinerețe Muzeul Prado*.

“Vânătoarea de stele” , 1956. Se crede că în acest tablou, Remedios a făcut aluzie la tema relației dintre mamă și copil. Ea a considerat că maternitatea ar deranja-o în creație și a facut un avort când era căsătorită cu Peret. Nu a avut niciodată copii.

“Crearea păsărilor”, 1957. Deși Varo este recunoscută în special pentru picturile și desenele sale din vis, ea a fost un artist versatil și extrem de sensibil. Atât în gândirea ei, cât și în pictura ei, este evident interesul pentru științele naturii – botanică și zoologie. În Venezuela a participat la o expediție entomologică.

Spuneam că Remedios aîncă de tânără a fost fascinată de ocultism și a studiat disciplinele mistice și texte metafizice în căutarea unui sens superior și a controlului. Era interesată de ideile postulate de Jung, Helena Blavatsky, precum și de poveștile despre legendele Sfântului Graal, alchimia și I Ching, un vechi text de divinație chinezească. „… Ceea ce primești când crești este dogmatic (catolicismul), ceea ce găsești, este cucerirea ta…” in tablourile ei, animalele, păsările, pădurea, plantele pot deveni mentori ai unei credințe alternative.

Ea caută echilibrul contrariilor. Totodată are ceva de vrajitoarea, magă, cum a fost numits adeseori. În încărcătura fascinantă a tablourilor ei minuțios căutate există totuși o armonie în desișul simbolurilor, motivelor, repetițiilor obsedante ale acelorasi figuri, fiecare ca un alterego al artistei, cu chipul ei de pasăre, cu talentul ei de a strica căsnicii și de a se căsători cu bărbați deveniți văduvi oportun, cu soții moarte în condiții misterioase.

„Lui Remedios Varó i-a plăcut libertatea și nu poate fi cantonată în nici o avangardă. De aceea, figura pisicii este atât de prezentă în opera sa, un simbol a tot ceea ce reprezintă. A o încadra într-o convenție este o antiteza a tot ceea ce reprezintă”. Ea este foarte inventivă si lucrează îndelung la tablourile ei, uneori folosind pensule cu un singur fir de păr pentru detalii amănunțite.

S-a spus despre tablourile ei că au multe chei dar mereu lipsește una, care te poate conduce la o semnificație ocultă, în universul arcanelor imemoriale. Un exemplu ar fi tabloul din 1956, intitulat “Trei destine” în care trei figuri în haine călugărești stau așezate în turnuri separate. Unul scrie, unul pictează în timp ce al treilea bea. Nu sunt atenți unul la celălalt. Turnurile sunt legate între ele cu frânghii, ceea ce sugerează că oamenii chiar dacă se cred independenți sunt legați între ei cu fire nevăzute, sunt interconectați. Libertatea este relativă. Viețile lor poate se vor încrucișa. Remedios a fost fascinată de ceea ce ea credea că este o demarcație fragilă între liberul arbitru și determinism, viziunea filosofică conform căreia toate evenimentele sunt determinate complet de cauze existente anterior.

Ultima lucrare a lui Remedios Varo a fost finalizată în 1963 și a fost intitulată “Natură moartă renăscută”. Este una dintre puținele ei opere care nu includ o figură umană și ne vorbește despre renașterea ciclică a naturii. Pe o față de masă se află opt farfurii pentru cină, diverse fructe și un sfeșnic, toate acestea fiind măturate într-un vârtej de o sursă de energie pe care nu o putem vedea, ceea ce îl transformă într-o galaxie, cu planete care orbitează în jurul soarelui, în acest caz, flacăra lumânării. Pe laturi, fructele care se ciocnesc explodează, ceea ce face ca semințele lor să fie trimise înapoi pe pământ, pe podea, unde le vedem germinând magic, încolțind rădăcini și purtând lăstari verzi delicați. Libelule albastre diafane zboară în fundal gata să răspândească vestea renașterii universale, într-un spațiu asemănător unei catedrale. O lucrare de rău augur. Un testament plastic și spiritual pictat cu puțin timp înaintea morții de atac de cord când mai avea două luni și împlinea 55 de ani.

În tot anul acela, 1963, Remedios se plânsese de greutate în respirație când urca scările. Avea probleme gastrice cronice, fuma excesiv și bea multă cafea. Avea și schimbări de dispoziție, trecea de la stări depresive, la altele euforice, pline de bucuria de a trăi. În după-amiaza zilei de 8 octombrie 1963, după ce Remedios a luat masa împreună cu soțul ei și prietenul lor Roger Cossio care venise să cumpere tabloul lui Varo, “Amanții”, ea îi explică fericită cumpărătorului detaliile lucrării. După prânz, Gruen s-a întors la magazinul său Sala Margolin, vizavi de casa lor, pentru a face niște lucrări. Atunci a venit femeia de serviciu sa îi spună că soția lui se simte rău. Gruen s-a repezit acasă și și-a găsit soția plângându-se de dureri în piept. A mers în camera alăturată pentru a consulta câteva cărți medicale. Când s-a întors la Remedios , ea murise.

Remedios Varo a fost înmormântată la Jardin Panteon, un cimitir de la periferia orașului. a scris: “Cât de nedrept și inexplicabil … .. marți, 8 octombrie, la ora 19:00, moartea a pus capăt vieții unuia dintre cei mai personali și extraordinari pictori mexicani, Remedios Varo. Un atac de cord. Ne-am putea întreba, de ce ea? De ce nu cineva mediocru? … ”

Leave a Comment Cancel Reply