Takashi Murakami împlinește astăzi 60 de ani. S-a născut pe 1 februarie 1962 la Tokio. Este artistul japonez cel mai bine vândut, un fel de “Guns and Roses” nipon, care îți sfredelește creierul pokemonic când îi vezi lucrările, după care te simți sedus de amestecul de copilărie, naivitate și moarte din ele. Negarea comercialului prin comercial. Sau cum să faci bani la greu folosindu-te de motive din desenele animate, cultura populară și pictura tradițională japoneză nihonga. O arta spectaculoasă, incisiva, o combinație de Jeff Koons, Damien Hirst, David Hockney, Jackson Pollock, cu Seurat să zicem, unde punctele nu mai sunt atingeri ale pensulei ci forme, cranii, flori. Murakami este o sinteză a Japoniei de ieri și de astăzi. El se mișcă pe scena artei cu aceeași dezinvoltură și priză la public cu care în urmă cu cațiva ani cucerea adepți dansul Gnangam style. Este Neo Pop și Superflat. Lucrează atât cu mediile de artă plastică (pictura și sculptura), precum și cu mediile comerciale (moda, marfa și animația) și este cunoscut pentru estomparea graniței dintre artele majore și minore. El a inventat de fapt termenul „superflat”, care “descrie atât caracteristicile tradiției artistice japoneze, cât și natura culturii și societății japoneze de după război”. Murakami este fondatorul și președintele Kaikai Kiki Co., Ltd. cu care a ajutat multi artisti mai tineri sa capete recunoastere internationala, organizand si o bienala de arta la Tokyo, “Geisai”.
Murakami este oglinda sufletului japonez contemporan, al tineretului îndrăgostit de idoli ce pot fi anime sau muzicali, de cultura Kawaii și otaku, pe care artistul le face internaționale. Este în sens invers față de ce s-a întâmplat după Război. Atunci simbolurile Americane luau cu asalt spațiul nipon. Datorită lui Murakami sindromul tinereții drăgălașe și erotice al animelor cucerește arena globală.
Mr. DOB – mascota “marcă înregistrată”
Murakami este un adevărat fenomen al culturii pop actuale și „ADN-ul lui artistic” este Domnul DOB. Acest avatar al artistului apare în arta sa plastică și în sculpturi 3D gigantice, dar și pe tricouri, postere și brelocuri produse în serie. „Publicul nu are nevoie de artist, ci doar de personaj”, spune creatorul acestuia, dorind astfel să revină la anonimatul meșteșugarului japonez din trecut, deși rezultatul a fost tocmai ieșirea din anonimat, posibilitatea de a se masura cu greii picturii. „Cred că arta este un mediu eficient pentru a supraviețui și după moartea fizică. (…) Cézanne, Duchamp, Warhol și Picasso au avut personajele lor (în propria activitate și ca atare) pentru a deveni nemuritori.” Prin Domnul DOB, Murakami critică totodata cultura contemporană si istoria secolului XX.
Piesa sa cea mai emblematică, de început, “727”, a fost “pur și simplu o combinație a tuturor tehnicilor disponibile pe care le aveam la acea vreme, fără să reprezinte ceva deosebit”, cum afirmă Murakami. Totuși de la apariția sa pe piață, personajul hibrid al japonezului i-a adus acestuia milioane de dolari, cu diversele sale versiuni tridimensionale, unde introduce și alte elemente personale, cum ar fi ciupercile halucinogene și florile cu ochi de meduză.
Mr. DOB (icoana Pop creată de Murakami în 1993) este cel mai faimos personaj al lui artistului. Numele derivă din expresia argou japonez „dobojit”/„de ce? Este poziția artistului față de societatea de consum. Inspirat de anime, el a vrut sa dea o replică persoanjelor Disney (gen Mickey Mouse) faimoase internațional. Mascota a evoluat din anii ’90 până acum în zeci de personaje superflat și a dus la colaborări ale lui Murakami cu designeri importanți, precum Louis Vuitton (2003) când personajul apare pe genți de lux. Mr. DOB este prezent în videoclipul muzical „Good Morning” (2008) al lui Kanye West, regizat de Murakami însuși. Iar în 2011 a fost pagina de start al Google pentru solstițiul de vară. În plus regretatul designer Virgil Abloh l-a folosit în expoziția sa de modă „Istoria viitorului”
„Mi-am propus să investighez secretul supraviețuirii pieței – universalitatea unor personaje precum Mickey Mouse, Sonic the Hedgehog, Doraemon, Miffy, Hello Kitty și imitațiile lor, produse în Hong Kong”
Domnul DOB (avatarul lui Murakami) și-a făcut debutul artistic în 1996, în tripticul de mari dimensiuni (299,7 x 449,6 cm) intitulat 727 (ca o referire critică la avioanele americane Boeing care zburau deasupra casei lui din copilărie în timp ce se îndreptau către bazele militare americane, un comentariu al artistului față de prezența SUA în Japonia după al Doilea Război Mondial). În imagine, personajul călărește o reprezentare tradițională japoneză a unui val oceanic (citându-l astfel pe genialul gravor în lemn Hokusai (1760-1849, care a influențat arta niponă și benzile desenate manga cu culorile sale îndrăznețe și compozițiile aplatizate.) În vreme ce fondul abstract este creat ca un palimpsest prin răzuirea a douăzeci de straturi de vopsea acrilică pentru a crea impresii atmosferice în fundal (tehnica Nihonga, secolul XIX-lea). Ansamblul seamănă cu un paravan japonez pliabil. Mr. DOB zambește larg cu dinți ascuțiți și are ochii uriași ai personajelor anime japoneze. Râsul lui poate fi înțeles ca o atitudine a lui Murkami față de lumea artei și Occident. Licențiat în nihonga, Murakami îmbină cu măiestrie lumile esteticii istorice japoneze și ale desenelor animate japoneze contemporane populare. Vopsea polimerică sintetică pe placă de pânză, trei panouri, Muzeul de Artă Modernă, New York
„Am devenit un otaku când eram în liceu și am absorbit multe lucruri diferite din anime, cum ar fi elementele sale erotice și fanteziste….”
În 1996, Murakami a lansat Fabrica Hiropon (din 2001 Kaikai Kiki Co.,Ltd.), atelierul său de producție, pentru a lucra la o scară mai mare și într-o gamă mai diversă de medii plastice sau comerciale(Wikipedia). Este constituită pe modelul atelierelor nipone, în care se realizau obiectele de pictura, imprimerie, scultura dar și al întreprinderilor de producție ale benzilor desenate “manga” sau desenelor animate “anime”. Acest fel de “fabrici” în care diverși meșteșugari lucrează la o idee a artistului titular, au fost creuzetul creației lui Rubens, Andy Warhol sau Jeff Koons. Cum spunea Murakami “dinamica activității din atelierul meu este asemănătoare cu ceea ce ați fi putut găsi la Rubens cu mult timp în urmă”
Numele “Hiropon” provine din argoul japonez pentru metamfetamina de cristal. Demersul sau are nuanțe politice, sociale și culturale. Rădăcinile sunt postbelice și provin din castrarea Japoniei de prezența trupelor americane dupa cel de-al Doilea război mondial. Acest lucru a dus la apariția culturii otaku ca formă ilegală de divertisment, la exacerbarea unor pulsiuni sexuale obsedate de tinerețe și drăgălașenie.
“Postbelic, impulsurile estetice-politice japoneze au explodat în fantezii de monștri și supereroi, războaie galactice, cyborgi și școlari – toate afișările de anime, manga, jocuri video.”
1) “Hiropon”, 1997, din fibră de sticlă, este o sculptură intens sexuală, o Barbie niponă, inspirata din anime și manga, în care Murakami combină mai multe obsesii actuale și ancestrale. Lucrarea este așezată într-un context de artă “majoră”. Personajul în sine are sânii voluminosi din care iese un jet de lapte ce devine o coarda de gimnastică. Tânăra are o inocență pornografică, perversă, amintind de subcultura otaku și așa numitul “loli-com” (prescurtarea de la „Complexul Lolita”) în care copilaria este fetișizată. Sculptura s-a vândut cu 427.500 de dolari la casa de licitații Christie’s în 2002. 2) “My Lonesome Cowboy” este varianta masculină, care se masturbează producând un jet de lapte, care însă devine un lasou. Deși cele doua sculpturi se doresc “o sărbătoare a iubirii autorului pentru anime în timpul adolescenței”, ele sunt o critică a culturii japoneze de după al Doilea Război Mondial. Aceasta sculptură s-a vândut cu $13,500,000 la casa de licitație Sotheby’s New York în 2008.
Murakami afirmă în mod repetat în interviurile și scrierile sale că Japonia a fost infantilizată de prezența SUA după cel de-al Doilea Război Mondial.
Superflat
“Regele stilului psihedelic colorat pe care l-a inventat„ Superflat ” Tina Xu, in “Lineage of Eccentrics Museum of Fine Arts”, 2017
Sculptura devenită iconică “Hiropon” articulează, într-o formă tridimensională, manifestul „Superflat” al lui Murakami: îmbinarea /„aplatizarea” artelor plastice și a culturii pop. Inserarea culturii anime în arta elitistă și colecționabilă. Teoria “superflat” pornește de la ideea că în arta japoneză există o bidimensionalitate care se regăsește în anime și manga, și că accentul este pus pe suprafață și utilizarea planurilor plate de culoare. Totodata aplatizarea artelor a condus spre o ridicare a artei comercialului la statut de „high-art” și la coborârea artei muzeale în sacoșa tuturor celor care cumpără la prețuri accesibile versiunile comerciale ale lucrărilor lui Murakami și alții din subordinea sa artistică.
„Superflat” al lui Murakami integrează tradițiile din trecut Yamato-e și rinpa, cu estetica lor decorativă, modelată și ritmică, într-un stil grafic bidimensional, creat prin suprapunerea mai multor transparențe și crearea unei imagini compuse dar omogene. „Superflatitatea se referă la planeitatea unei oglinzi care reflectă celălalt sine al nostru, alter ego-ul nostru, înăbușind contradicțiile interne” afirma pictorul Tetsuo Shimizu (64 ani)
MR. DOB – Superflat 2006
“Flori albastre și cranii”, 2012. Margarete zâmbitoare cu gura până la urechi deturnează privirea de la craniile cu ochi mari care alcătuiesc un fundal ce se poate prelungi la infinit. Florile compuse digital amintesc de emoji-ul galben „fața fericită”, precum și de grafica computerizată folosită în jocurile video. Este esența culturii Kawaii. Obsesia pentru tinerețe care vrea să mascheze frica de moarte. “Cultura Kawaii a devenit o entitate vie care pătrunde totul”, spunea artistul. Preocuparea de a rămâne tânăr cucerește inima și trupul. În istoria artei occidentale craniul este un memento mori, lucru care coincide și cu concepția budistă japoneză despre Shogyo mujo, care se traduce aproximativ prin „Totul este trecător”. Practic „toată lumea va muri, așa că nu ar trebui să ne facem griji”, spune Murakami. El repetă la infinit motive și teme de-a lungul operei sale, și reînvie conceptele tradiționale de creativitate colaborativă, în expresie și execuție, concept diferit față de noțiunea occidentală a artistului ca geniu singular. În această lucrare Murakami se folosește de bijutsu (însemnând literal „arte plastice”, un concept împrumutat din Occident în perioada Meiji), cultura copierii adoptată în Japonia ca o formă de artă legitimă. Acrilic pe pânză.
Pentru istoricul Takashi Fujitani în Japonia contemporană „ aplatizarea culturii – prăbușirea istoriei, a semnificației și a adevărurilor eterne – poate, de fapt, să stimuleze o nouă căutare a autenticității ”.
„Japonezii acceptă că arta și comerțul vor fi amestecate … În Occident, este cu siguranță periculos să le amesteci pe cele două, deoarece oamenii vor arunca tot felul de pietre. Dar la noi este în regulă” T.Murakami
„Un artist este un nigromant” afirma Murakami, care introduce in arta lui sensul unei “fatalități iminente”, cranii între flori și bomboane lucioase ca în “Untitled”. „Un artist este cineva care înțelege granița dintre această lume și acea … sau cineva care face un efort să o cunoască”. Dincolo de o aglomerare de elemente aplatizate, este o meditație asupra morții, o auto-oblitarare prin repetare infinită, craniile par să se extindă dincolo de pânză și de fapt să prelungească prezența artistului în eternitate.
“Super Nova”, 1999. Droguri, ciuperci halucinogene, fantezii jucăușe sau amintirea ciupercilor atomice de la Hiroshima si Nagasaki? Veselie sau drama? Ce a dorit sa spuna Murakami în stilul său plat caracteristic și folosind referințe diverse, de la arta japoneză tradițională la „Champagne Supernova”, melodia trupei britanice Oasis din 1995. Probabil toate acestea laolaltă. Forme aplatizate pentru sensuri aplatizate într-un discurs coerent despre Japonia de ieri și de astăzi. Culorile psihedelice și formele distorsionate fac aluzie la cultura drogurilor. Si aici apar obsedanții globi oculari exagerați și dinții de fierăstrău. Compoziția este inspirată din “Compendiul de legume și insecte” (1761) al artistului Ito Jakuchu, care acorda ciupercilor un loc important, fiind venerate în Japonia pentru calitățile lor gastronomice, diversitatea și referința la longevitate. Statutul mutant al ciupercii evocă însă efectele secundare ale radiațiilor nucleare. Acrilic pe pânză, montată pe suport ca un paravan tradițional. Colecția Vicki și Kent Logan
‘Wink’, / Creative Time 2001, instalația din Gara New-yorkeza Grand Central Terminal, a constat din elemente suspendate, care par că plutesc ca niste baloane, pe care sunt desenați globi oculari și flori, în timp ce două sculpturi împământate par să se ridice de pe podea. Neo-Popul japonez apare inserat în arhitectura clasica Beaux-Arts a Garii Centrale. Globii oculari ce le întorc privirile tracatorilor invită la dialog între Orient si Occident, între “marea artă” și cultura de masă : „Am învățat în Europa și America nevoia de a avea o scenă pentru artele plastice. Puțini oamenii vin la muzee. Mult mai mari sunt cinematografele. Muzeul este un fel de mediu în stil vechi, precum opera. De aceea sunt foarte interesat să fac o arta-marfă pentru oameni obișnuiți.” Baloane – Grand Central Station, New York
Cei “500 de Arhati”, din 2012, reprezintă „momentul în care apare religia”, ideologia alternativă care ar putea „proteja Japonia de catastrofe, boli și natură”. O lucrare monumentala, unde apar lanțuri de figuri umane mai mici și reprezentări ale gardienilor chinezi din cele patru direcții cerești – dragon albastru (est), tigru alb (vest), pasăre roșie (sud) și broasca țestoasă neagră (nord). Arhati inseamna „cel care este vrednic” și se referă la călugării care au atins iluminarea în budism. Pe care însă Murakami îi prezintă cinic, cu corpuri cocoșate și scheletice. Titlul se referă la legenda japoneză care spune că 500 de călugări budiști conduși de un renumit preot budist chinez au contribuit la răspândirea budismului în toată Japonia. De asemenea, importantă pentru această lucrare este fascinația lui Murakami față de perioada Heian (794-1185 d.Hr.) din Japonia, când țara a fost zguduită de multiple cutremure și tsunami. Cutremurul din 2011 și tsunami-ul rezultat au ucis peste 15.000 de oameni și au provocat o topire de nivel 7 la centrala nucleară Fukushima Daiichi, conducând la evacuarea a sute de mii de locuitori. Peste 200 de oameni au lucrat 24 de ore, 7 zile pe saptamana în ture pentru a finaliza lucrarea lui Murikami. Aceasta fost prezentată pentru prima dată la Doha, din recunoștință față de Qatar, care a fost una dintre primele țări care a oferit asistență după tsunamiul din 2011.Atunci artistul japonez a început să se preocupe nu doar de “apaltizarea” Occidentului cu Orientul Îndepărtat ci și cu cel Mijlociu. Acrilic pe pânză. Colecție privată
“Fără Titlu”, 2015 . S-a vândut cu peste 5 milioane de dolari. Lucrarea este o hibridizare japonezo-americană, o macdonaldizare a unei Japonii profunde, o privire amuzat-macabra spre ideea de moarte, unde craniile apar ca niste flori si culorile simbolice pot fi viata sau sange, energie sau distrugere. Arta a devenit mai mercantilă decât marfa în sine. Totuși este o marfă care necesită un colectiv de artizani pentru a obține un aspect perfect. Cum face și Jeff Koons pentru “maimuțoii lui” bine cizelați de echipe de tehnicieni. A fost nevoie de o mie de ecrane diferite pentru imprimarea unei singure lucrări, și pictura detaliată și precisă a fost executată de numeroși asistenți.
Mutakami în mijlocul colecției sale de ceramică. „Seikatsu kōgei, pe scurt, este o mișcare care încearcă să reexamineze frumusețea obiectelor de uz zilnic și să reinterpreteze această frumusețe prin meșteșug.”
