16 martie 1822 – 25 mai 1899
Rosa Bonheur a fost una dintre puținele artiste care au primit recunoaștere internațională pentru munca ei în timpul vieții. Anul acesta se împlinesc 200 de ani de la nașterea ei, pe 16 martie 1822. O femeie ambițioasă care se îmbrăca în haine bărbătești pentru a avea mai mare acces în lumea masculină a elitelor pariziene. S-a spus despre ea că „Toată viața a oscilat între modestia clasei de mijloc și îndrăzneala boemă”.
“Am devenit pictor de animale pentru că îmi plăcea să mă mișc printre animale. Pur și simplu studiam un animal și îl desenam în poziția pe care o lua, iar când se schimba în altă poziție, desenam asta.”
Marie-Rosalie s-a născut la Bordeaux, fiica unui artist idealist, profesor de desen, Oscar-Raymond, și a unei mame – profesoară de pian, Sophie. Aceasta fusese orfană, adoptată de negustori înstăriți, și Rose mult timp și-a imaginat origini secrete, poate regale. A mai avut o soră și doi frați, cu toții foarte talentați la artă. Familia s-a mutat la Paris în 1829.
Rosa se arată foarte precoce la desen și poate că dragostea ei pentru necuvântătoare îi vine din copilărie când mama o învăța abecedarul cerandu-i sa deseneze câte un animal pentru fiecare literă a alfabetului. „… Într-o zi mama a avut o idee strălucitoare… Mi-a spus să desenez un măgar vizavi de A și o vacă vizavi de C și așa mai departe…”. Si tatăl ei are o viziune aparte fata de educație, insistând ca fetele sa o primească în aceeași măsură ca băieții.” Aceasta era co-educația… Și eu am profitat din plin – spunea Rosa – am condus toate jocurile… Nu am ezitat din când în când să-mi folosesc pumnii… în felul acesta existentei mele i s-a dat o înclinație masculină”.
Tatăl ei, adeptul filosofiei progresiste a lui Saint Simon devine directorul unei Școli gratuite de desen pentru fete, o slujbă pe care Rosa o va prelua la moartea lui. Mama ei trece în neființă mai repede, la doar 36 de ani, de holeră, în 1833. Ulterior tatăl se recăsătorește.
Rosa face ucenicie într-un atelier de croitoreasă, apoi își asistă tatăl în predarea desenului și la munca din atelier. Face desene și crochiuri după natură cu mare talent. Caii și vitele erau preferatele ei. Își studia subiectele în detaliu, producând cu atenție multe schițe pregătitoare înainte de a aplica vopsea pe pânză. Din 1841 începe să expună la Salonul oficial. Este admirată de criticul Théophile Gautier, care îi consideră talentul egal cu cel al bărbaților. Iconografia ei era deopotrivă neobișnuită pentru o femeie.
Tunsă scurt, cu țigara în gură și avand parteneră de viață o femeie, Rosa Bonheur a trebuit să lupte pentru a ieși din modelul patriarhal și misogin care domina societatea franceză a vremii ei. Ea este prima care a primit Legiunea de Onoare din mâinile Împărătesei Eugénie, soția lui Napoleon al III-lea. Este primită și de regina Victoria, in călătoria pe care o face in Anglia, unde cunoaște pictori animalieri ca și ea.
Trăia într-o adevărată menajerie din care făceau parte tot felul de animale, domestice si salbatice: un leu și o leoaică, un cerb, o oaie sălbatică, o gazelă, cai. Ea a primit o scutire specială de la poliție pentru a purta pantaloni și haine bărbătești pentru a vizita măcelării și abatoare. În ele studiază îndeaproape anatomia animalelor.
Rosa Bonheur a murit pe 25 mai 1899. Americana Anna Klumke i-a fost alături în ultima parte a vieții, și după moarte ca legatară a moștenirii și memoriei sale artistice, pe care a întreținut-o și cu o carte detaliată: “Rosa Bonheur, viața si opera.”