Anselm Kiefer revede istoria patriei sale în cheie postmodernă

Din tagma Noilor Sălbatici, autentic pictor al istoriei ca Delacroix, post modern sau mai bine zis post-post modern, alert în compoziție și profund în dramatismul reperelor alese, Anselm Kiefer este un pictor german inconfundabil în panorama artelor contemporane.

Kiefer se naște la Donauschingen în 1945 (8 martie) când lua sfârșit acel război apocaliptic ce a marcat secolul XX cu desfășurarea și amintirea sa. Vede lumina zilei într-un timp când catedralele bombardate erau culese piatră cu piatră dintre dărâmături de femei îndoliate, iar cultura germană, ce dorise să se impună prin forță lumii întregi ca cel de-al Treilea Reich, se ridica din cenușă cu vigoare de pasăre Phoenix.

Mulți germani erau cuprinși de sentimentul culpabilității pentru Holocaustul pe care nu doriseră sau nu putusera să îl împiedice. Exista și premoniția întunecată a războiului rece. Se făcea bilanțul confruntărilor și tensiunilor istorice.

După cursuri de drept, Anselm a început sa studieze arta la Karlsruhe, apoi la Düsseldorf, unde l-a avut ca profesor pe Joseph Beuys.

Ca toți post-moderniștii, Kiefer este uneori ironic în privirea pe care o aruncă asupra istoriei, dar abordările lui sunt poetice. Tablourile sale, în care folosește des tonuri întunecate și viziuni misterioase, dramatice, sunt încărcate de o poetica a spațiului german cu reminiscențe nibelungice, rezonanțe wagneriene și căutări goethiene.

Anselm Kiefer trăiește cu intensitate fiecare moment al trecutului mai mult sau mai puțin îndepărtat. El unește mitologia germană de un cosmos, care este interior și exterior ființei umane, căpătând astfel o universalitate a căutării, mântuirii, durerii, bucuriei.

La începutul carierei sale, el grupa în volume groase, cu file saturate de bitum și vopsele de ulei, imagini ce aminteau de un trecut problematic, zbuciumat, cu eroi si legende străvechi, pe care Kiefer le simțea vibrând în adâncul ființei sale de german ce recunoaște greșelile acestei nații si-i respectă reușitele și măreția.

Kiefer resimte aceeași înclinație spre temele istorice și spre tratarea lor cu dramatism și interiorizare atunci când pictează, folosind în textura pânzelor și pensulațiilor sale tot felul de materiale: de la paie și nisip, lacuri, grunduri, fotografii supraexpuse, creionări și scrijelări, ținute în general în tonalități de brunuri, feroase, griuri, negru, roșu, de parcă ar vrea să stratifice un timp istoric cu vieți paralele de eroi și morminte.

Este interesantă la Kiefer folosirea perspectivei renascentiste și a unghiului de aur ori a celei aeriene, sau chiar un fel de perspectivă inversă pentru a da senzația de profunzime într-un spațiu plastic conceptual, spațiu memorie. Am putea spune că este un spațiu abstract în pofida trăsăturilor figurative și a inventarierii de locuri istorice și personaje reale. Spațiu al sedimentelor subconștientului istoric.

Victoria armatei lui Herman-germanul în lupta cu legiunile romane ale lui Valeriu în anul 9 după Hristos, “Fuga din Egipt” a israeliților conduși de Moise sau imagini terifiante din cel de-al doilea război mondial ce impresionează nu prin detaliul prezentatării ci prin forța sugestiei, sunt teme orchestrate cu melancolie, revolta și/sau ironie. În portretistica sa enumeră personaje din istoria Germaniei ce duc de la Siegfried, Maeștrii Cântăreți din Nüremberg, Mark Branderburg până la prototipuri ale intoleranței rasiale sau victime ale celui de-al Treilea Reich! Ca în figurarea Eternului de Paul Celan, “Fuga Morții” o fugă în gamă tragică despre Margareta lui Faust și Sulamitha lui Solomon, printr-o evocatoare juxtapunere de metafore si simboluri.

De fapt, arta lui Kiefer este o introspecție picturală în subconștientul unei rase.

“Negru lapte al zorilor seara îl bem la amiză îl bem dimineaţa îl bem noaptea îl bem şi bem săpăm o groapă-n văzduh acolo patul nu-i strâmt. În casă stă un bărbat cu şerpii se joacă el scrie când seara se lasă el scrie-n Germania părul tău auriu Margareta el scrie şi iese în faţa casei şi stele scânteie el fluieră şi-şi cheamă dulăii îşi fluieră jidovii să sape o groapă-n pământ ne ordonă cântaţi acum pentru dans. Negru lapte al zorilor noaptea te bem te bem dimineaţa-n amiază şi seara te bem te bem şi te bem. În casă stă un bărbat cu şerpii se joacă el scrie scrie când seara se lasă-n Germania părul tău auriu Margareta. Părul tău de cenuşi Sulamita săpăm o groapă-n văzduh acolo patul nu-i strâmt. El strigă săpaţi mai adânc în pământ voi unii voi alţii cântaţi mişcaţi din arcuş îşi scoate pistolul din brâu îl flutură – albaştri-i sunt ochii înfingeţi mai bine lopate voi unii voi alţii cântaţi pentru dans mai departe. Negru lapte al zorilor noaptea te bem la amiază te bem dimineaţa şi seara te bem şi te bem în casă stă un bărbat cu părul tău auriu Margareta părul tău de cenuşi Sulamita cu şerpii se joacă. El strigă mai dulce moartea cântaţi moartea-i un maistru din ţara germană el strigă mai sumbru atingeţi viorile atunci veţi sui ca fumu-n văzduh atunci veţi avea o groapă în nori acolo patul nu-i strâmt. Negru lapte al zorilor noaptea te bem te bem la amiază moartea-i un maistru din ţara germană seara te bem dimineaţa te bem şi te bem moartea-i un maistru din ţara germană ochiul lui e albastru cu glonţul de plumb te loveşte te loveşte precis în casă stă un bărbat părul tău auriu Margareta dulăii asupra-ne asmute, ne dăruie-o groapă-n văzduh cu şerpii se joacă visează e moartea-un maistru din ţara germană părul tău auriu Margareta părul tău de cenuşi Sulamita. (Paul Celan, “Fuga Morții”, traducere de Maria Banuș)

Lucrările sale nu trec neobservate în muzeele lumii, ele par grele de materie și de sensuri, uneori împletesc cu meșteșug texturi variate si înțelesurile post-moderne. Iar mesajul lui Kiefer este optimist cu tot tragismul evocărilor: el crede că lumea se poate izbăvi prin autocunoaștere, compasiune și toleranță.

În urmă cu mulți ani m-au impresionat lucrările lui Kiefer la Bienala de la Veneția (1997), în incinta Muzeului Correr. O adevărată incursiune psihologică în dialectica Cer-Pământ, Sacru-Profan. De la piramidele egiptene, semne ale divinului vreme de secole, pana la variațiuni pe tema Holocaustului din cel de-al Doilea Război Mondial, expoziția propunea un itinerariu de suflet, cu rădăcini în cultura germană. Discursul lui Kiefer despre psihologia istoriei, despre retrăirea în artă a unor evenimente care au marcat într-un fel sau altul specia umana, era și este tulburator.

Kiefer este un artist ce se situează în zona unui Tapies, Saura, Fontana, combiand diverse tehnici artistice și viziuni ale artei contemporane. Materia sa îmbelșugată este grea de sensuri, pătrunsă de fiorul dramatic și de misterul condiției umane.