Șamanul, un prestator de servicii ieșite din comun

Șamanismul nu este o religie in sine, ci un ansamblu de tehnici, principala fiind folosirea plantelor psihedelice” , Terence Mckenna

Șamanul este o persoană misterioasă, epitomă a religiilor animiste, care, pătrunzând într-o dimensiune aparte dintre lumea de aici și cea de dincolo, poate influența viața clienților săi, invocând spiritele benefice ori malefice ce însoțesc în eter toate ființele și lucrurile, sau, într-o societate de vânători, șamanul asigură subsistența comunicând cu ”stăpânul” animalelor pentru ca acestea să i se ofere omului care le ucide ca într-un ritual al iubirii.

În interpretarea cea mai frecventă astăzi șamanul este prin excelență vraciul – taumaturg și tămăduitor – care sondează invizibilul, părăsindu-și propriul trup, în transă, pentru a întâlni anima mundi. Sufletul său intră astfel în rezonanță cu lumile care înconjoară propria noastră lume materială și se află în legătură cu ea reprezentând adevărata natură a lucrurilor și condiționând toate faptele și fenomenele de pe pământ.

Un șaman poate trece de la obișnuit la neobișnuit, de la vizibil la invizibil, de la materie la spirit într-un zbor interior, pătrunzând prin deschiderea propriului centru în lumile subterane și în cele cerești, dezmembrându-se și recompunându-se în infinite renașteri.

Șaman siberian care folosește magia pentru a vindeca diferite boli. Ritualul este următorul, șamanul își pune capul în tobă, chemând încet și cu tristețe, în timp ce o lovește ușor în diferite locuri, alteori o lovește mai cu putere și pronunță câteva cuvinte de parcă ar chema pe cineva, intensifică ritmul, ceea ce înseamnă că spiritele au început să se adune în jurul lui. Șamanul folosea toba și pentru a mișca undele sonore, care în întuneric părea că se mișcă dintr-un capat în altul al încăperii.
Un șaman nepalez cu toba sa cu care poate să cheme un spirit ancestral

Lumea șamanilor este fascinantă, violentă și tulburătoare. Pentru Mircea Eliade de exemplu, șamanul este un profesionist al sacrului și un maestru al extazului. Un mistic care explorează în profunzime natura umană.  Un individ care poate intra și ieși voit din starea de conștiență, pentru a accesa „lumile ascunse”- de unde aduce informații și energie vindecătoare pentru sine, client, comunitate, sau dimpotrivă asmute demonii asupra dușmanilor acestora. El este până la urmă un prestator de servicii, retribuit pentru munca sa șamanică, pe care poate să o facă la cerere, ieșind pentru asta din normalitatea vieții sale de zi cu zi în sânul comunității. De altfel, șamanul nu se poate defini decât în raport cu ceilalți, cu cei pentru care realizează călătoria sufletului. În afară de un onorariu, activitatea șamanică îi aduce prestigiu și putere.

Gravura de G. Veen din 1590, care reprezintă un șaman în transă

Cuvântul „șaman” – cel ce vede în întuneric – vine din limba tungusă, vorbită de vânători și păstori de reni din Siberia. A fost folosit pentru a desemna un specialist al religiei și magiei, capabil să vindece bolile sufletului și ale trupului prin comunicarea pe care o stabilește cu spiritele în starea de transă, indusă prin diferite tehnici, dar mai ales cu ajutorul plantelor psihedelice.

În general, șamanii sunt capabili să călătorească din propria voință în afara trupului în straturile cosmosului. Calitatea volitivă a demersului lor îi deosebește de alte mediumuri spirituale ce pot fi posedate sau dominate de spirite la voia acestora și care trebuie să fie exorcizate. Șamanul are un oarecare control asupra spiritelor, deși riscurile pe care această meserie le presupune sunt foarte mari și există constant pericolul morții și al nebuniei pentru practicantul șamanismului.

“Un bosiman Kung din Kalahari în stare de transă, înțeleasă ca energie în ebuluțiune sau Kia”

Generic, șamanii sunt acei vracii care folosesc tehnici stravechi și se găsesc în toate culturile și popoarele sub diverse denumiri. Aria lor de răspândire este mare mai ales în nordul și centrul Asiei, la diverse triburi de eschimosi si de indieni din America de Nord si de Sud, Indonezia si Africa. Originile sale sunt imemoriale. Este un precursor al religiilor instituționalizate, legat mai ales de animism dar des întâlnit în păgânismul antic, mai ales cel grecesc, cum se vede în Misterele de la Eleusis și alte practici magice asimilate ulterior de religia romană.

Călătoria lui Orfeu sau Hercule în lumea de dincolo pentru a recupera sufletul unei persoane decedate are evidente trăsături șamanice, mai ales în ceea ce privește efortul de a învinge obstacole, de a trece de paznici terifianți și de a negocia cu stăpânul lumii subterane salvarea victimei. Totodată aceste călătorii șamanice ale grecilor au legături strânse cu practici spirituale ale sciților sau altor popoare din Asia.

Rubens a fost unul dintre artiștii inspirați de mitul lui Orfeu. Este o temă șamanică care se regăsește în istoria artei de laTitian la Picasso și în literatură de la Esra Pound la Edgar Allen Poe

Pentru a câștiga bunăvoința zeilor, se punea în practică un comportament sacru, care lua forma diverselor ritualuri, extazul religios fiind ades folosit pentru a ieși din conștiență și a căuta astfel soluția tainelor, cunoașterea destinului, echilibrul lumii, adevărul vieții.

Dacă animismul poate fi practicat de toți membrii societatății implicate, șamanismul are nevoie de cunoștințe și capacități specializate. Acești experți nu sunt însă organizați în bresle ca medicii ori farmaciștii sau în asociații rituale și spirituale ca preoții.

Șamanii pot fi asimilați clasei vrăjitorilor apărută încă din paleolitic, capabili să citească viitorul, să vindece sau să influențeze viața ori natura cu ajutorul proiecțiilor astrale și al mobilității lor de la un nivel la altul al conștienței, cu acces la lumea strămoșilor plecând de la premiza că lumea vizibilă este impregnată de forțe și spirite invizibile care afectează toate manifestările vieții.

In aceasta pictură sudafricană pe o piatră, un copac crește din corpul unei femei sacrificate pentru a aduce ploaia. Se crede că alături de ea urcă spre cer șamani.

Capacitatea de transă și autocunoaștere este baza funcției mediatoare și de inserție în lumea spiritelor a șamanului. Forma cea mai frecventă a acestei transe este posedarea, la care se ajunge printr-o profundă concentrare, fumând tutun, ingerând droguri dansând de formă repetitivă și monotonă sau prin posturi prelungite, veghe și farmece care conduc la viziuni și reverii mitice.

Credințele oamenilor care apelează la un șaman își bazează vindecarea pe concepte despre suflet care este recuperat din mâinile spiritelor. Vindecarea se va produce prin deplasarea mentală a pacientului într-un plan extern realității sale cotidiene.

Cauzele bolilor se află în lumea spirituală fiind rezultatul acțiunii unor demoni perfizi. Șamanul trebuie să intre în corpul pacientului pentru a se înfrunta cu spiritul care îl afectează, vindecarea producându-se când acesta este expulsat într-un fel de exorcism, care ades seamănă cu o alungare: șamanul curăță cu mâinile sale aura pacientului, făcând gestul de a îndepărta de pe el maleficul.

Șamanii cred că bolile spirituale apar din patru motive: frica, lipsa armoniei, neglijare și pierderea contactului cu propriul suflet, care poate da depresie, disperare, lipsa de bucurie, uitare. Pentru asta trebuie sa te îndepărtezi de tine pentru a te putea privi mai bine și să îți așezi prioritățile în ordine.

Pe lângă tămăduire, intermedierile astrale sau magia binefăcătoare șamanul realizează și alte funcțiuni în sânul comunității. Poate prezice viitorul ca un oracol, poate să acționeze ca un medium transmițând mesajele strămoșilor sau poate chiar să descopere obiecte pierdute.

Ghid al sufletelor morților sau cel care se întrupează într-un bebeluș nou născut sunt alte competențe ce se pot atribui acestui individ care își deservește tribul, clanul sau grupul, menținând tradiția, memorând istorii, povești și cântece, litanii care îl apropie de lumea spirituală. Este obișnuită folosirea obiectelor totemice necesare pentru a obține puteri speciale și un spirit-ghid, legate și de anume pietre, mai ales cristale de cuarț, și de lumea vegetală. Șamanii pot avea un loc de cult într-un copac unde își așează ex-voto-urile, aspect care îi leagă de druidism. Arborele șamanic este o imagine întâlnită în unele culturi ca simbol de meditație ale cărui rădăcini aparțin lumii subterane, trunchiul corespunde dimensiunii locuite de oameni și coroana lumii superioare.

Șamanii au experiență în folosirea plantelor din zona lor ca tratament pentru diferitele afecțiuni. Pentru a înțelege efectele și proprietățile plantelor ei cer permisiunea spiritului patron al acestora. Unitatea animalelor și oamenilor este paradisul mistic accesibil doar șamanului care poate să se folosească în munca sa de protecția unui spirit gardian numit și „animalul puterii”.


O femeie șaman din Costa Rica/Nicaragua, c.500 ien.-300 en, ceramică, 32x26x18 cm, Muzeul Michael C. Carlos/ Universitatea Emory. Dacă se privește cu atenție vedem că ea este reprezentată în timp ce se metamorfozează într-o căprioară, pentru a călători în lumea spiritelor. Părți ale corpului ei arată această transformare subtila, cum ar fi coarnele care mijesc pe lateralele capului ei, faptul ca nu are degete și mâinile par copite

Aspectele divine si animale se unifică astfel urcând într-un plan situat în afara timpului.   Pentru șaman totul – animalele, plantele și pietrele, vântul și ploaia sunt îmbibate de un spirit, care este esența fenomenului, adică ceea ce face ca animalele să fie animale, vântul vânt, pietrele pietre. Fără spirit obiectele ar fi doar aparență, fără existență reală. Spiritul este asemănător conștiinței: lumea vegetală și cea animală, precum și anorganicul pot avea o conștiință similară celei umane. Spiritele seamănă cu cei pe care îi reprezintă. Spiritul unui urs va fi puternic în vreme ce acela al unui șoricel va fi timid, spiritul unui cuțit taie iar cel al unei cratițe poate conține lucruri. Spiritele își au propria existență dar uneori, deliberat acționează asupra oamenilor, le influențează viețile sau chiar pot avea sentimente de iubire și de ură față de aceștia, ori pot simți foame, mândrie ură, de aceea îi pot ataca pe cei vizați, înnebunindu-i. Atunci intervine șamanul care readuce lucrurile în echilibrul lor firesc.

Ayahuasca, o liană din zona Amazonului este planta tradițională halucinogenă, folosită de șamani pentru a intra în transă. Această fotografie găsită pe net pe site-ul @Bioneers m-a impresionat prin forma sa sculpturală care seamănă cu scara pe care șamanii urcă la spirite, dar și cu legăturile uneori periculoase care, ca un odgon, pot să îl tragă pe cel nepregătit defintiv în lumea de dincolo.

Șamanul nu este o religie doar mistică ci mai ales practică și pragmatică. Se crede că sufletul omului devine spirit după moarte, unindu-se spiritului generic al strămoșilor. Sufletul are imaginea corpului, este ca o fotografie. Dealtfel, în trecut, refuzul oamenilor de a se lăsa fotografiați, se datora fricii că acest lucru le-ar slăbi sufletul. Logica șamanică pleacă de la ideea că sufletul poate părăsi corpul, așa cum se întâmplă în vis, când rătăcește o anumită perioadă de timp pentru a reveni în trup, fără ca plecarea sa să cauzeze moartea. Societățile șamanice văd zborul sufletului șamanului în transă ca pe o formă controlată de vis, în care șamanii transformă o forma involuntară a experienței universale într-o tehnică controlată.

Multe popoare cred că ființele umane au mai multe suflete, astfel cel care pleacă este conștiința sau personalitatea omului iar sufletul care rămâne are grijă de metabolismul corpului, și nu va supraviețui dacă primul nu se întoarce.  Eschimoșii cred că mai există al treilea suflet – numele persoanei, care se transmite de la o ființă la alta. Activitatea șamanilor se bazează și pe ideea de spațiu, pe credința în existența altor lumi în afară de cea în care trăiesc. Acest alt spațiu este însă partea invizibilă a propriului nostru spațiu și există pentru a exprima diferența între obiect și spiritul care îl reprezintă, ca o delimitare a profanului de sacru. Drumul șamanului se aseamănă căutării Graalului din sistemele religioase și morale mai explicite,  căutarea unei stări de grație primitivă. Geografia șamanică poate fi văzută ca o topografie a stărilor mentale inserată într-o diagramă a spațiului cosmic.

Un șaman peruan și flegma sa. Acesta o conservă în partea de sus a stomacului, care este partea cea mai vitală a corpului său. Flegma conține spiritele care îl ajută să vindece, dar și săgeți pe care le poate arunca spre victimele sale pentru a le răni.

Samanismul implică atât înțelegerea lumii cât și puterea de a acționa asupra ei și mai ales capacitatea de a domina această putere, de a-și controla stările de transă. Pentru unii șamani amazonieni, puterea este păstrată sub forma flegmei albe conținută în zona superioară a stomacului, care conține spiritele chemate în ajutor, sau reprezintă o armă magică împotriva victimelor lor, materială și spirituală deopotrivă. Flegma șamanului se numește yachay, cuvânt care derivă din verbul „a cunoaste”. Este așadar forță și înțelepciune. Șamanii își alimentează discipolii cu propria flegmă pentru a le transmite forta si știința lor.

Puterea șamanului poate să se afle și în obiecte exterioare lui, în cântece sau acțiuni: de exemplu ca atunci când bate ritmic la tobă sau alt instrument de percuție. Uneori ei înghit plante sau insecte pentru a internaliza puterea, în zona Amazonului fiind la mare preț ayahuasa, plantă puternic halucinogenă, a cărei ingerare nepricepută poate conduce chiar la moarte. Șamanul visceralizează într-un fel misterul, invizibilul, călătoria sa interioară, fiind tradusă exterior printr-o punere în scenă spontană și elaborată deopotrivă, cu sorți de izbândă pe măsura efectului obținut asupra spectatorilor.

Pentru asta ei folosesc diverse accesorii și simboluri care reprezintă în fața publicului experiențele psihice ale șamanului și îl pot afecta într-un fel sau altul pe clientul acestuia. Șamanii nepalezi, de exemplu, folosesc veșminte speciale, cu penajul bogat ale unor păsări considerate puternice, precum și tobe, clopote, invocații, rugăciuni sau chiar cuvinte aparent fără sens pentru a crea efecte hipnotice. În acest cadru are loc moartea și renașterea șamanului, amândouă părți fundamentale ale ritualului. În aceste condiții el apare ca un adevărat showman, considerat de unii un fel de prestigitator sau șarlatan iar de alții un psihopat. Nu oricine poate însă deveni șaman, este nevoie de forță emoțională și fizică. Un om știrb, de exemplu, nu poate fi șaman. După ce o persoană demonstrează însușiri șamanice, are loc inițierea sa, care poate începe cu distrugerea de către spirite a personalității sale inițiale, ce-i va permite înțelegerea suferinței umane și creștere către un nou eu.

Un șaman canadian din comunitatea lacului Baker se reprezintă ca un om transparent, ca un schelet, sugerând dezmembrarea rituala în procesul de inițiere. Pentru a vindeca, șamanul trebuie să vadă prin pielea pacientului.

Adeseori șamanul se vede sub forma unui schelet de pe care mușchii au fost desfăcuți pe rând și în jurul căruia ulterior corpul se recompune. Un schelet ca un arbore al vieții. Atunci când are de lucru, șamanul în transă poate avea cele mai ciudate manifestări și reacții vegetative: tremură, are pielea de găină, ochii îi ies din orbite, privirea este sticloasă, respiră agitat, face spume la gură. În extaz dimpotrivă el este imobil, tăcut, concentrat înspre interior. Unii șamani nu-și mai amintesc nimic din călătoria lor în cosmosul interior sau exterior, alții afirmă că pot să-și amintească etapele pas cu pas. Este deopotrivă aventură  și căutare spirituală ce poate fi asemuită chiar unor parcursuri mitice, precum cel al lui Ulise, către propria casă, ca o întoarcere către esența sufletului său, ori pelerinului care merge pe meleagurile neliniștirii și se înfruntă cu gigantul disperării în Calatoria Creștinului de Bunyan. Pe de altă parte, șamanul pus pe șotii supraviețuiește în cultura populară ca Arlechino.

Și experiențele extracorporale în morțile clinice pot avea asemănări cu șamanismul, în ceea ce unii pacienți au afirmat că au simțit cum ieșeau din propriul trup și pluteau desupra acestuia, atrași de o lumină albă la capătul unui tunel, ca o ieșire din dimensiunea umană pentru a trece în lumea spiritelor. Dacă în acest caz, senzația predominantă este de pace și liniște, drumul șamanic poate fi plin de încercări și lupte  cu demoni și dușmani, unele producții cinematografice contemporane de știință-ficțiune reproducând bătălia șamanică dintre bine și rău.

O halucinație obișnuită la un schizofrenic de devorare oral-genitala
Desenul unui șaman inuit care reprezintă spiritul ce îl ajută
Viziunea unei devorări, comună în primele stadii ale inițierii, aici într-un desen realizat de o persoană care suferă de halucinații patologice.
În acest desen al unui schizofrenic apar culorile strălucitoare din primele stadii ale halucinatiilor vizuale. Daca ar fi pe pereții unei galerii, cu un bun marketing, ar fi de top….

În „Milionul” Marco Polo vorbește despre bakshi, șamani din țara marelui Khan, capabili să ridice cupele pline de băuturi minunate și să le facă să se apropie de Kublai, fără să le atingă. Deseori, practicile șamanice pot trezi suspiciuni, mulți crezând că este vorba de trucuri și totuși, chiar dacă poate apela la unele efecte speciale pentru a-și impresiona spectatorii, acești vraci-magicieni se folosesc de forța lor interioară și de experiență pentru lucruri care întrec orice închipuire. Șamanii yakutios pot astfel să își detașeze capul, pe care îl așează pe un raft de unde acesta continuă să vorbească, un șaman nepalez a scăpat din închisoare fără să fie văzut, ieșind pe ușă sub forma unei oi și exemplele sunt nenumărate. Pe lângă vindecători, există însă și șamanii malefici, cei care sunt un fel de vrăjitori răi care atrag nefericirea, boala și moartea asupra dușmanilor lor. Ei pot aduna oase, bucăți de piele sau tendoane de la animale moarte pe care le trimit în misiuni mortale. Șamanii au o dublă naură, umană și divină. Ei devin spirit și controlează deplin întruparea, totodată în el se pot corporaliza spiritele naturii sau ale strămoșilor.

Un șaman huichol (Mexic) îmbunează spiritul unui animal

Atunci când mor, șamanii au parte de funeralii speciale și dacă nu și-au găsit încă un succesor ei trebuie să descopere unul potrivit căruia să-i transmită propria știință prin intermediul visului. Ultimele decenii au cunoscut un reviriment al șamanismului care este important într-o lume aparent dezvrăjită ce-și caută însă cu înfrigurare calea de acces către invizibil și taină, pe care cuceririle științei și tehnicii au părut pentru un timp să le descifreze. În funcție de șamanism se poate interpreta religia, revelația, antropologia, chiar dacă creștinismul de-a lungul timpului a făcut tot ce a putut pentru a-l marginaliza sau absorbi. Șamanismul este un fenomen cameleonic care apare în diverse tradiții regionale și în diferite scenarii politice și istorice și care coexistă, deseori incomod cu marile religii instituționalizate. Fluide și inovatoare, ideile șamanice pot apărea în cele diverse locuri, la curți imperiale asiatice sau în jungla amazoniană. Șamanul exploatează puterile minții și ale spiritului, care are imense puteri, ascunse oamenilor obișnuiți. Importanța șamanismului constă în puntea pe care o trasează între lumile interne și cele externe, lumile individului și ale societății, și între lumea minții sau a corpului și cosmos.

Bibliografie selectiva:

  • “Los chamanes” El viaje del alma, Piers Vitebsky (ed. Culturas de la sabiduría) 2001
  • Memoria, la Historia de cerca, 2006
  • Fotografii si de pe internet
  • Articol Alina Cambir, Radio România Cultural, 2006

3 thoughts on “Șamanul, un prestator de servicii ieșite din comun”

Leave a Comment

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

error: Content is protected !!