Unul dintre cele mai impresionante tablouri ale pictorului german Altdorfer este Sfântul Gheorghe, din 1510, aflat la Pinacoteca din München. Pădurea pare să-l copleşească pe călăreţul pornit în căutarea balaurului ce se ascunde în nepătrunsul frunzişului, des şi întreţesut, cu o vibraţie proprie, ca şi cum ar fi străbătut de mii de gânduri şi sentimente. Natura vegetală este ca o fiinţă vie, antropomorfă, aşa cum spunea Paracelsus: cu o piele a sa – scoarţa, cu cap şi păr – rădăcinile, cu podoabe, care sunt frunzişul şi florile, înzestrată cu auz şi putinţa de a vorbi.
În tablourile lui Altdorfer apare marcantă similitudinea dintre om şi natură, pădurile lui sunt populate de puteri stranii, prezintă o „chiromaţie a fantasticului”, o forţă a basmului etern. El zugrăveşte pădurea misterioasă, un adevărat loc de tranziţie între cunoscut şi necunoscut, între raţional şi iraţional, aşa cum a apărut ea omului dintotdeauna.
Într-un desen inspirat, aflat la Muzeul Albertina din Viena, pădurea apare ca locaş al fiinţelor stranii, sălbatice, și formele oamenilor se confundă cu formele copacilor, iar mişcarea părului repetă mişcarea frunzişului, o asociere ce se regăseşte şi la alţi pictori ai Renaşterii. De exemplu, Leonardo da Vinci transforma volutele şi unduirile apei în coafuri meşteşugite și încrengăturile copacilor în forme labirintice. Un antropomorfism ce subliniază legaturile dintre om și natură / om și cosmosul care îl înconjoară.
Și la Dürer găsim călărețul care înfruntă pădurea primordială, ea insasi un “balaur”, compus din temeri ancestrale, desișul rezonând cu imaginarul secolului al XVI-lea potențat de incursiunile Conchistadorilor în Pădurile Continentale din Noua Indie.
Există însă o modernitate a straniului, a sentimentului copleşitor al naturii în pânzele, de cele mai multe ori de mici dimensiuni, ale lui Altdorfer. Tablourile lui prezintă o cosmogonie, pădurea la el este plină de tensiune dramatică, vegetaţia este dezlănţuită, vie, în încercarea de a acoperi totul, de a-l sufoca pe curajosul ce-a îndrăznit să-i pătrundă în teritoriul sacru.
În capodopera sa Bătălia lui Alexandru cu Darius de la Issus din 1529 perspectiva este amplă, peisajul panoramic, aspirând către infinit. Pe cerul imens lumina se luptă cu întunericul, în vreme ce puzderia de soldaţi care îşi dispută forţele pe pământ, sunt redaţi minuţios, cu accent pe detaliul vestimentar şi anecdotică, vanitoase furnici umane, ale căror vieţi sunt doar clipiri trecătoare şi indiferente în faţa nesfârşirii universului.
Altdorefer exaltă peisajul, oamenii fiind doar artificii ce-i confirmă acestuia măreţia. Chiar cei care au determinat cu personalitatea lor cursul luptei, se pierd în viermuiala oştenilor ce ocupă partea inferioară a pânzei sub un cer supradimensionat, copleşitor. Este ca o explozie de lumină şi din felul cum cerul se proiectează în oglinda apei, acest tablou capătă dimensiuni cosmice.
Compoziţia este abil manevrată prin spaţiu şi culoare. Întregul bazin mediteraneean este părtaş la marea bătălie. Pictând din „zborul păsării” Altdorfer se apleacă asupra detaliului cu grijă de miniaturist. „Naturalismului lui este plin de alegorii armonice, ezoterice şi în viziunile lui fantastice istoria antică şi legenda medievală se confundă”.
Atracţia pentru bizar şi fabulos, strălucitor şi artificial, intuiţie, oniric, capriciu, graţie îl apropie de Manierism iar universul tulburător pe care privitorul îl presimte în lucrările sale, chiar de mici dimensiuni, îl situază în acea venă romantică ce defineşte spiritul german, de la Nibelungi la Caspar David Friedrich sau Humboldt.
Altdorfer este un intuitiv. Cu vervă capricioasă şi sens al fabulosului în opera sa uneşte lirismul german cu privirea ironică asupra vieţii, îmbinând exactitatea cerută de realismul flamand cu clasicismul italian, pe care desigur l-a cunoscut cum o arată retablul Patimile Sfântului Florian.
Acest mare reprezentant al picturii germane, figură marcantă a Şcolii Dunării, poate fi considerat primul pictor de peisaje, cu şi fără personaje, unde foloseşte perspectiva italiană într-un mod propriu, pentru a multiplica la nesfârşit succesiunea imaginilor. Personajele istorice şi religioase nu reprezintă decât un aspect din varietatea fără sfârşit a naturii.
Deşi a cultivat desenul şi gravura în cupru, Altdorfer este în primul rând un mare colorist, comparabil cu Grünewald. Poezia sa este însă mai calmă decât a maestrului de la Würzburg şi eleganţa se uneşte cu o mare spontaneitate. El îmbină evocarea panteistă a naturii cu gustul pentru detaliu, pentru realitatea de fiecare zi și mânuieşte culoarea ca pe un vehicol al emoţiilor.
Se ştiu puţine lucruri despre viaţa şi începuturile carierei sale de pictor şi gravor. S-a născut în 1480 sau 1488 la Regensburg oraș situat la 100 de km de München, în Bavaria, şi din 1505 este consemnat ca cetăţean al oraşului unde ocupă începând cu 1517 un loc de vază, în calitate de consilier, arhitect şi edil municipal. Este proprietar de case şi vii. Se crede că şi tatăl lui era pictor şi miniaturist.
Primele desene semnate datează din 1506. Lucrările de tinereţe ale lui Altdorfer sunt influenţate de Cranach şi Dürer. Picturile de început sunt pline de apariţii stranii, sălbatice, accentuând latura misterioasă a naturii vegetale, care cucereşte teritoriul vizibilului ca o prelungire a invizibilului.
Totul este treptat înghiţit de vegetaţie, aceasta fiind adevăratul balaur cu care se luptă Sfântul Gheorghe în pădure, ca mai târziu în basmele romanticilor germani. Efecte de lumină fantastice dizolvă contururile obiectelor, viziunea cosmică a spaţiului căpătând accente pre-turneriene. Anecdotica scenei pierde din importanţă în favoarea peisajului, care din fundal capătă valoare de prim plan.
Modulând culoarea Altdorfer obţine noi căi de expresie a emoţiei. Totodată figurile sunt angrenate în mişcări complexe, perspectiva este îndrăzneaţă, şi clasicismul interpretat în lumina unui sentiment panteist.
Altdorfer a avut relaţii bune atât cu curtea imperială a Habsburgilor de la Viena cât şi cu ducele Bavariei, Wilhelm IV de Wittlesbach. Pentru împăratul Maximilian a executat peste 200 de lucrări, mai ales miniaturi şi gravuri în lemn, în vreme ce lui Wilhelm i se datorează importanta compoziţie Bătălia lui Alexandru. Dincolo de adevărul istoric, marea luptă reflectă situaţia dramatică a confruntării dintre Orient şi Occident, cu turcii la porţile Vienei, precum şi schisma religioasă ce i-a despărţit pe protestanți de catolici. Însuşi Altdorfer, care moare pe 12 februarie 1538, după 9 ani de la realizarea lucrării, va refuza în testamentul său ultima împărtăşanie.
Mesajul lucrării sale este însă altul. Făcând o trecere în revistă simbolică a tulburărilor din propria sa epocă, la distanţă de peste 1800 de ani de la lupta dintre Darius şi Alexandru, concluzia lui Altdorfer este una: omul este prea mic pentru a se împotrivi forţelor oculte ale cosmosului, ale naturii, ale lui Dumnezeu.