26 iulie 1893 – 06 iulie 1959
George Grosz este un reprezentant de marcă al Noii Obiectivități apărută în plastică după primul război mondial, care punea accentul pe critica socialǎ și pe ilustrarea naturalist-realistă a unor aspecte ale societății mai puțin evocate în artă până atunci. Stilul lui Grosz este polemic, mușcător și pictura sa provocator veristă este când militantă când moralizatoare, angrenată în lupta de clasă. Artistul descrie păturile sociale și viața politică cu sârg minuțios și deseori caricatural.
Georg Ehrenfried Gross s-a nǎscut pe 26 iulie 1893, la Berlin și a studiat desenul la Academia Regalǎ de Artă din Dresda și la Școala de Arte Frumoase și Meserii din Berlin.
Încă din perioada studiilor își arată preferința pentru scenele urbane: strǎzi și cafenele pline de personaje cu trăsături caricaturale. Iar în anii imediat dupa Marele Rǎzboi, unde a participat ceva vreme fiind ulterior declarat inapt pentru serviciul militar, Gross, care își schimbase numele în George Grosz, se arată un vașnic susținător al avangardei. În iunie 1920 el a organizat împreună cu Raoul Hausmann și John Heartfield primul Târg International Dada, la Berlin. În lucrările expuse, și mai ales în portofoliul de desene: “Dumnezeu este cu noi”, critica acerbă a lui Grosz la adresa nedreptăților sociale și a situației armatei, îi aduc amenzi pentru vina de a fi calomniat societatea germană.
George este atras de comuniști. Îi cunoaște pe Lenin și Trotsky, dar o călătorie de cinci luni în Rusia îi arată pericolele exceselor stângii și iese din partid în 1923. Viața lui Grosz va fi în general semănată de luări de poziție ce-i vor atrage penalizări de tot felul, iar arta lui a fost considerată degenerată de cel de-al Treilea Reich. Când situația politică s-a deteriorat în preajma celui de-al Doilea Rǎzboi Mondial, Grosz își luase deja de câțiva ani buni distanța salvatoare față de evenimentele ce au precipitat Germania în restriștea hitlerismului și a luptei pentru supremație. El plecase în America din 1933, fapt care probabil i-a salvat viața. Naziștii îl numeau Arhibolșevic, Executant al unei arte roșii instigatoare etc.
Dupǎ rǎzboi, Grosz, deși era considerat de critică drept unul dintre artiștii proeminenți ai momentului, are o situație materială precară și dă lecții particulare de desen. În 1951 revine în Europa și vizitează Franța, Germania și Italia. Vrea sǎ se reîntoarcă în Germania pentru totdeauna, dar când o face, este deja târziu, inima sa slăbită cedează și artistul moare, dupǎ o noapte de petrecere cu prietenii ce-i sărbătoreau întoarcerea în țara natală.
“Am fost suficient de arogant încât să mă numesc om de știință naturală, nu pictor și nici, ferească sfântul, satirist. Dar, în realitate, eu însumi eram toți cei pe care i-am desenat, omul bogat favorizat de soartă, care se îmbuiba și bea șampanie, precum și cel care stătea afară sub ploaia torențială , întinzând mâna către trecatori. Am fost , parcă , împărţit în două”.
Atracția pentru America a fost constantă și s-a manifestat din tinerețea pictorului când precum alți europeni de vârsta lui citea aventurile pieilor roșii și visa la libertatea Vestului Sălbatic. În atelierul sǎu din Berlin, Grosz picta viziuni americane și realități europene.
În 1916, un critic, Theodor Daubler spunea despre el: “Acum este un scriitor și desenator futurist, dar în curând va fi un mare pictor”. Tot acesta remarca faptul că în “tablourile lui Grosz nu se privește pe fereastră asupra realității, plecând din interior spre exterior ci invers, prin fereastrǎ se vǎd perechi de mici burghezi, certându-se sau iubindu-se, fete bătrâne ce-și aranjează florile în glastră ori tinere ce-și arată sânul gol și se piaptǎnă: imagini pure ale cotidianului. (…) deseori visiunea sa apocaliptică este străbătută de o rază de speranță.”
Grosz era însă un personaj cu mai multe fațete, și a știut atât de bine să reflecte în picturile lui strada berlineză pentru că era un observator abil, ce privea cu atenție trecătorii, de la masa sa de cafenea, unde stǎtea cu hainele sale la patru ace, fața pudrată, buzele rujate, baston de bambus într-o mânǎ și în cealaltă creionul pentru schițe. Grosz a folosit mult roșul în tablourile sale. Încă de la primele sale celebre luări de poziție politico-sociale cum ar fi în “Metropolis”, “Carul cadavrelor” sau “Sinucidere” din 1916-17.
“Roșu-voluptuos-arzător, senzual de purpură, lasciv ori diabolic” cum remarcau criticii, culoarea sângelui este alături de negru sau galben o armă prin care artistul militant și profund angajat care este Grosz își manifestă repulsia față de “Stâlpii societății” în persoana militarului fără suflet, a preotului bigot și prefăcut, a patriotului filistin, a politicianului corupt, care fac viața imposibilă șomerilor înfometați, invalizilor de război, săracilor de tot felul. Și toate acestea pentru cǎ, spune Grosz: “arta pentru artă îmi apărea un nonsens, iar în mine simțeam protestul unei epocl pline de putregai, de anarhie, nedreptate. Vocea sa eretico-pamfletară pare că se aude atunci când îi privești tablourile în care expresia populară este placată pe cerbicia futuristă a simultaneității mișcării aproape scenice a personajelor.
Alteori îmbină distorsiunile futuriste cu o știință cubistă a colajului și cu o precizie aproape fotografică a detaliului grafic. Expresionist în strigătul său acuzator la adresa degradării umane, Grosz este realist în redare plastică și satiric în felul în care dezindividualizează, folosind pentru a-și transmite ideile tipuri umane cu o psihologie atrofiată.
În 1921, el afirma cǎ “Omul nu mai este reprezentat individual potrivit unei psihologii subtile ci devine o noțiune colectivă aproape mecanică. Destinul individual nu mai are importanță. Sunt doar cuvinte ce anunță conflictul între individ și mase, artă și politică, părând în același timp profeții ale înstrǎinării individului în angrenajul societății, unde voința îi este manipulată ori strivită de stat și acoliții sǎi”.
După emigrarea sa în SUA în 1933, Grosz a respins stilul care îl definise și caricatura în general. În locul viziunii sale acide, satirice despre orașul german interbelic, el pictează nuduri convenționale, peisaje și acuarele. Face excepție “Cain sau Hitler în iad” din 1944.
#arhitectura #arta pop #Artisti #corp #credinta #divertisment #erotism #Expozitii #Fotografie #happening #imagine #incest #instalatii #joc #labirint #manierism #moarte #motiv #obiceiuri #profetii #relicve #suprarealism #tatuaj #Varste #Venetia Arhitectura organică Arta Conceptuală Arta latino-americană Arta Pop Artisti Art Nouveau cubism Egipt Expozitii Expresionism expresionism abstract Fotografie Picasso Realism Religie romantism Sculptura Simbolism Spania suprarealism