Pollock – cowboy nervos călare pe taurul picturii

 «Pictura este o stare de a fi…un mod de a te auto-descoperi. Fiecare artist bun pictează ceea ce este el de fapt.»

“Simt intens şi văd monstruos” ar putea spune Pollock care îşi exacerba toate trăirile, plonjând în abisul propriilor emoţii. Deschizător de drumuri, el plasează arta americană în istoria plasticii occidentale, o eliberează de déjà-vu-urile europene, îi dă acel vast orizont al preriilor Vestului pe care le cunoscuse pe când lucra adolescent alături de tatăl său la ferme din Arizona şi California. Este melvillan, un fel de Moby Dick, balena albă pe care o vâna cu obstinaţie Ahab, dar care este un simbol al libertăţii şi al tuturor posibilităţilor. Pollock are prospeţimea monumentală, antalică, a lui Whitman. Lucrările lui sunt rezultatul inteligenţei plastice şi nu al întâmplării, al alcoolismului său mediatizat, ce se manifesta însă în momente de depresie şi l-a afectat mai ales în ultimii trei ani de viaţă, înaintea accidentului de maşină din East Hampton, care i-a fost fatal, în 1956.

Paul Jackson Pollock s-a născut în Cody Wyoming, pe 28 ianuarie 1912, ultimul dintre cei cinci fii ai unei familii de muncitori, cu o ascendenţă trei sferturi irlandeză şi un sfert scoţiană. Mama sa avea veleităţi artistice, pe care le-a transmis tuturor copiilor ei.

Spirit subversiv, el este eliminat după doi ani din Şcoala de Artă Manuală din Los Angeles, unde se înscrisese în 1925 şi la sfatul fratelui său Charles, şi el student la arte, pleacă la New York, unde devine elevul lui Thomas Hart Benton. Acesta, pictor folcloric, baroc şi manierist, care lucra după natură, în spirit marxisto-americanist, promova idei evoluţioniste despre continuitatea istorică a Americii, evocată în lucrările sale prin elemente realiste care se întrepătrund ritmic într-un spaţiu  dinamic. Influenţa lui se va face simţită în opera lui Pollock, care culege învăţăminte şi din arta amerindienilor, descoperită tot în timpul studiilor, când este fascinat de tehnica picturii pe nisip şi de imaginile totemice care-l vor urmări până la moarte.

În 1928 îi cunoaşte pe muraliştii mexicani¹, Rivera şi Siqueiros, iar în atelierul acestuia experimentează în 1936 lucrul cu materiale diverse şi cu tehnici noi de aplicare a acestora pe pânza de mari dimensiuni, cu spray-uri, prin împroşcare sau dripping. El stăpâneşte însă şi desenul clasic iar atunci când va folosi automatismul² Pollock va exploata la maximum energia expresivă a liniei aplicate la scară grandioasă. Treptat arta sa se canalizează pe traiectoria ce-i va aduce notorietate, în care gestualismul abstract al unei picturalităţi neîndoielnice se hrăneşte din gustul său pentru tragic, din romantismul său debordant, din interesul lui pentru exprimarea impulsurilor şi instinctelor primare. Pollock considera inconştientul drept izvorul artei adevărate. «Ceea ce contează sunt emoţiile individului», spunea el, justificându-şi astfel apetenţa pentru arta primitivă, capabilă potrivit lui să exprime nemijlocit cele mai profunde emoţii ale psihicului.

Artistul dorea să găsească în el însuşi imagini mitice universale, pe care să le traducă în “tablouri enorme aflate la graniţa dintre pictura de şevalet şi cea murală”. Pentru el pictura are o viaţă proprie pe care artistul o ajută să iasă la iveală, intrând în ea, legând-o de propria sa biografie. Pensula aleargă ritmic, liber, pe pânză. «Pictura se face singură, spontaneitatea înregistrează fluctuaţiile sentimentului artistului fără să fie jenată de voinţa lui conştientă». Este o artă dionisiacă ce vizualizează impulsurile realităţii interioare. Abstracţia este totală, fără referinţe la forme naturale sau imaginare. Pollock este primul care a rupt-o cu noţiunea convenţională a unei picturi elaborate conştient, pe şevalet.

“Pe duşumea mă simt mai în largul meu. Mă simt mai aproape, o parte a lucrării, pentru că astfel pot să mă mişc în jurul ei, să lucrez la ea din cele patru unghiuri, efectiv să fiu în pictură. Asta este similar cu pictorii pe nisip indieni din Vest. Mă îndepărtez tot mai mult de uneltele tradiţionale ale pictorului  cum ar fi şevaletul, paleta, pensulele, etc. Prefer beţele, cuţitele, troliul, şi să arunc cu vopsea foarte lichidă sau o pastă groasă amestecată cu nisip, cioburi de sticlă şi alte materiale ciudate care i s-au încorporat. Când mă aflu in interiorul picturii mele, nu sunt conştient de ceea ce fac. Numai după o perioadă de “familiarizare” cu ea, mă dumiresc despre ce este vorba…pictura are o viaţă proprie. Eu doar încerc să o las să iasă la iveală, să se exteriorizeze. Numai când pierd contactul cu pânza se simt consecinţele, altfel, lucrez într-o stare de armonie, de dăruire şi avânt şi pictura îmi reuşeşte”, J. Pollock, “Pictura mea”, 1947.

În opera sa el pune accentul pe mit, în spirit Jungian. De altfel el a participat la terapii psihanalitice pentru a scăpa de alcolism şi depresie în anii 30-40. Pollock vroia să dea un sens universal, mitic, lucrărilor sale. Un timp a folosit imagini totemice şi titluri mitice, cu zvâcniri de forţe primitive. Era în căutarea sublimului, a spiritualităţii. Deşi aparent legată de automatism şi implicit de suprarealism, arta lui aparţine expresionismului gestual, este artă acţiune, artă abstractă intensă, artă ce se îndreaptă spre informal, artă cu deformări expresive, ritmuri dramatice, contraste puternice de lumină şi întuneric, tonuri închise şi deschise.

Treptat referinţele la real, la figura umană, simbolurile etc., sunt absorbite într-o încrengătură de semne. Pictura trăieşte prin ea însăşi şi cum repreta adeseori, atâta timp cât se află în interiorul picturii, el nu este conştient de nimic din ceea ce face. “Refuzul formelor convenţionale, libera alegere a materialelor noi şi vivacitatea explozivă a unui temperament pasionat i-au inspirat lui Pollock mari pânze dramatice în care “taşismul” atinge culmea iraţionalului şi a subiectivului”. Este o artă în care se ajunge la un acord spontan, armonic, între voinţa creatoare a pictorului şi voinţa misterioasă a picturii.

În 1956, De Kooning arăta că « deseori un pictor trebuie să distrugă pictura: Cèzanne a făcut-o, apoi Picasso cu cubismul. Pe urmă Pollock. El a spulberat ideea noastră despre pictură şi aşa s-a putut picta din nou». Pentru Pollock realitatea picturii se află nu în referinţele la lumea fenomenelor ci în adevărul minţii pictorului, în inconştientul acestuia pe care şi-l poate revela nemijlocit, direct în actul creaţiei. Artistul desfiinţează centrul compoziţial creând un spaţiu în care întrepătrunderile de materie pulsează cu energie din toate părţile, înghiţindu-l parcă pe cel care priveşte.

În ceea ce priveşte influenţele, Pollock era un admirator înfocat al lui Picasso şi Miro. La maestrul malaghez se întorcea adesea în anii 30. Treptat însă s-a depărtat de ei. Spunea mereu : « artistul modern trăieşte într-o eră mecanică…noul are nevoie de tehnici noi…pentru a exprima lumea interioară…energia, mişcarea, forţele interioare ». Totodată îl interesa arta amerindiană. Rosenberg, un critic al Picturii Acţiune în America afirma că “într-o astfel de artă, biografia artistului contează foarte mult”, pânza este un spaţiu unde acesta poate să se manifeste nepremeditat, afirmându-şi fiinţa prin acţiune, în sens sartrian (ca în lucrarea filozofului francez existenţialist Fiinţă şi Nimic). Tablourile lui sunt viscerale. Expresionismul său abstract și gestual este intens, personal, gutural.

Atunci când Pollock îşi lasă amprenta mâinilor pe pânza din 1948 intitulată Number 1, acestea fac şi mai evidentă prezenţa artistului, personalizarea este maximă, totodată se exaltă prin contrast spaţiul enorm al lucrării.

Pollock era atras de Jazz. Îi plăceau improvizaţiile pe care le permitea acest fel de muzică.  Îl considera « singurul lucru creator ce se întâmplă în America». Bineînţeles că o influenţă asupra creaţiei lui a avut-o şi alcoolismul. Artistul eliberându-se de acestă tară în perioada 1948-50 dar revenind la ea, după această pauză,  ceea ce-l făcea mai neliniştit, mai melancolic.

Moştenirea artistică a lui Pollock este mai ales aceea spontaneitate cu care materia picturală atinge pânza, într-un gest eliberat de timpul experienţei şi conţinându-şi propriul timp, o verticalitate de trăiri cu rădăcini profunde în inconştientul artistului, parte poate a unui inconştient colectiv şi ancestral.

---

1. După criza generată de crahul de pe Wall Street din octombrie 1929, președintele Roosevelt vrea să însănătoșească economia americană și cu ajutorul artei. Așa inițiază Federal Art Project, din care va face parte și tânărul Pollock la secțiunea pictură de șevalet. La secțiunea artă monumentală se aflau muraliștii Rivera, Orozco și Siqueiros care îl vor influența pe Pollock, impresionat de vastitatea muralelor lor, mai ales că acest lucru era nemaivazut până atunci în America.
2. În perioada sa de formare ca artist, la New York, în 1937, au loc două expoziții ale artiștilor europeni care îl vor influența. Una este despre cubism și artă abstractă, unde ia contact cu operele lui Picasso și cealaltă despre dadaism și suprarealism unde îl cunoaște pe Miró. Atunci află despre omnipotența oniricului, jocul gândirii, automatismul psihic și posibilitatea ca prin aceste tehnici să invoce o realitate superioară .