Echilibru, încredere în propriile forțe, viziune, soliditate și o uriașă apetență pentru viață, pentru natură sunt trăsături definitorii ale arhitectului american Frank Lloyd Wright, care se pot vedea și în opera sa puternică, bogată în direcții pentru arhitectura contemporană.
Într-o fotografie din 1958, la 90 de ani, în plină efervescență creatoare, Frank Lloyd Wright apare sprijinit de un arbore, cu pălărie și baston, și privirea ațintită în zare. Marvin Koner, fotograful, a reușit să evoce în personajul distins, îmbrăcat în alb, într-un colț de natură, personalitatea puternică a lui Wright, care de mic a știut foarte bine ce are de făcut în viață: „Nu pretind să fiu cel mai mare arhitect care a existat până acum, vreau să fiu cel mai mare din toate timpurile!” repeta el și a primit această recunoaștere supremă postum în 1991, din partea Institutului American de Arhitectură.
Viața sa a fost aidoma unui fluviu, de muncă asiduă, hotărâre, acumulări, iubiri, îndreptându-se netulburat către marea împlinirilor creatoare.
Pentru Lloyd Wright nu exista cuvântul imposibil, nici nu spunea că ceva e greu de făcut și orice situație cât de dificilă era tratată cu același zâmbet leonardesc, detașat, aproape demiurgic. Poate că într-un fel intensa dedicație pe care a avut-o față de el mama sa și familia acesteia, soțiile iubitoare, amantele, numeroșii săi copii, l-au făcut să se simtă ca un zeu căruia nu i se poate întâmpla nimic rău, să se simtă nemuritor.
Și totuși viața sa a cunoscut încercări care pe alții i-ar fi șubrezit. Dar nu, pe el, pe Frank Lloyd Wright nu puteau decât să-l întărească.
Nu l-a doborât nici faimoasa crimă de la Taliesin, reședința sa, în care au pierit iubita lui de la vremea respectivă, Mamah Cheney alături de alte câteva persoane, ucise de un servitor negru care a incendiat și casa, reper important în traseul artistic al arhitectului. Nici datoriile pe care le făcea menținând un standard de viață adesea peste posibilitățile sale. Nici reclamațiile unor clienți nemulțumiți că le curge apă din tavan în sufragerie, sau a celor deranjați de costurile ce creșteau exponențial pe măsură ce proiectele înaintau.
El considera că dacă cui pe cui se scoate, și problemele sunt rezolvate de alte probleme deci nu are de ce să-și facă griji și fie că era bogat, fie că era îndatorat până peste cap, niciodată nu a renunțat la capriciile lui, nici la luxul cu care obișnuia să se răsfețe.
Frank Lloyd Wright a acumulat patru biografii diferite în peste 90 de ani de viață, și atunci când și-a scris autobiografia a publicat două versiuni diferite. Cu fiecare din cele patru soții a avut un teritoriu bine stabilit și a construit câte o casă emblematică în istoria arhitecturii.
Arhitect profetic, el a folosit un limbaj adeseori grandilocvent, a ridicat temple, muzee, a avut viziuni, a traversat oceane, a iubit femei, a avut numeroși copii, a renăscut de fiecare dată când casa i-a fost distrusă de flăcări.
Diversele locuințe conjugale au operat schimbări revoluționare în interiorul propriei opere. Singura legătură între atâtea existențe, case, stiluri, perioade și locuri diferite era el, un personaj mândru, la volanul unei decapotabile galbene, îmbrăcat mereu la patru ace, scund de înălțime, un mare seducător de femei și clienți, țanțoș și egolatru, intuitiv, descurcăreț, agil și abil, manierat, chibzuit, cumpătat, alunecos, preocupat exclusiv de construirea propriei imagini.
Absorbea ca un burete orice învăța înainte chiar de a înțelege, a inventat un mod de viață și a ajuns chiar să-și amintească o copilărie fericită și cultă pe care nu a avut-o, unde se făurea marele arhitect care urma să fie.
Data nașterii a schimbat-o după plac în funcție de femeia pe care o avea alături fie 1867, 1869, 1871. Sigur este că s-a născut pe 8 iunie în Richland Center Wisconsin, și vasta prerie nordamericană îi va influența viziunea despre arhitectură. Wright este adeptul orizontalității în care totul se grupează în jurul unui element central constituit de vatră și scară. Zidurile scunde și iluzia de spațialitate a interioarelor fluide, unde domină planul liber, se conjugă într-un efect de protecție și libertate, ceea ce corespunde dorinței oamenilor de a se simți liberi și apărați în egală măsură și a contribuit la succesul covârșitor al proiectelor sale arhitectonice.
Casele preriei folosesc planul deschis pentru o mai mare luminozitate și lipsa finisajelor evocă integrarea în natură prefigurând arhitectura organică. Unitarian, Wright credea că umanul trebuie să pivoteze proiectul și construcția și pentru toate casele a folosit ca reper statura sa măruntă.
Mama sa, Anna Lloyd Jones era învățătoare iar tatăl William Wright avea mai multe meserii în care excela și cu toate acestea nu reușise să se afirme. Avocat și compozitor, cânta la șase intrumente, construia viori dar cu toții trăiau dintr-un salariu modest obținut de el ca profesor ambulant de muzică. Până când Anna a hotărât să-și ia viața în propiile mâini și soțul a plecat împreună cu copiii săi dintr-o căsătorie anterioară. Frank nu l-a revăzut niciodată, intrând cu totul sub aripa protectoare a familiei materne din care făcea parte unchiul Jenkin, reverend unitarian și surorile acestuia două fete bătrâne, învățătoare. Ei fondaseră o școală și juraseră să nu se căsătorească niciodată pentru a se dedica trup și suflet menirii de dascăl. Vor juca un rol fundamental în formarea lui Wright.
Frank și-a schimbat numele inițial Frank Lincoln Wright, în Frank Lloyd Wright în onoarea acestei familii galeze, prosperă și numeroasă. În 1876, mama sa a vizitat expoziția universală de la Philadelphia de unde a cumpărat faimoasele piese educaționale numite „blocurile lui Frobel”, folosite în grădinițe pentru stimularea imaginației copiilor. Multe din clădirile construite de Wright amintesc de claritatea geometrică a acestor piese, iar echilibrul lor aproape muzical, structura temperată se datorează poate tatălui său care își punea copiii să asculte Bach.
În autobiografii Frank își amintește și faptul că în copilăria lui mama atârna pe pereți gravuri ale unor clădiri celebre, dorind astfel să-l influențeze în alegerea viitoarei meserii. Adolescent, el își demonstra deja aptitudinile dar și aceea superioritate pe care o va afișa toată viața. Chiar atunci când nu știa mare lucru despre un subiect era nepăsător și îl aborda cu aplomb, mereu interesat de haine, pe care le comanda doar la cei mai buni croitori. Îi plăcea să se îmbrace extravagant și purta părul lung, căci mama îi spusese că coama sa bogată, leonină era „un dar al naturii”.
Se pare că nu a absolvit liceul început la Madison și poate rușinat că a fost autodidact și-a inventat studii pe care de altfel reușise să le asimileze fără înregimentări educaționale. Se crede că a urmat cursurile de inginer vreme de două semestre la universitatea Wisconsin-Madison unde s-a alăturat frăției Phi Delta Theta.
Cert este că în primăvara lui 1887, amanetează câteva cărți ca să-și cumpere biletul de tren spre Chicago, la vremea respectivă o adevărată Mecca pentru arhitecți, după distrugerile provocate de marele incendiu din 1871.
Întâlnirea cu agitata metropolă a fost benefică pentru Wright care, deși nu avea bani și nici acoperiș deasupra capului, nu a ezitat să-și folosească ultimul dolar ca să ia bilet la Operă unde a asistat la un balet. Tot la un balet, de altfel, după 40 de ani își va cunoaște ultima soție, cea care îi va impulsiona ultimele decenii de viață și mai ales transformarea sa într-un nemuritor.
După ce a hoinărit câteva zile prin Chicago, s-a dus la studioul de arhitectură al lui J.L. Silsbee, cel care construise templul unitarian unde predica unchiul Jenkin. În atelierul acestuia Frank a cerut un creion și fără să-și piardă cumpătul sau surâsul a improvizat un desen. Silsbee i-a dat de lucru. Însă după câteva luni, simțind că nu este folosit suficient a amenințat că pleacă iar patronul i-a mărit salariul ceea ce însă nu l-a oprit pe Frank să se angajeze la prestigioasa firmă Adler și Sullivan de cum s-a ivit ocazia.
Strălucitor și arogant, Sullivan era doar cu vreo 10 ani mai în vârstă decât el, și un profesionist desăvârșit de la care a învățat foarte mult. Stilul grandilocvent al fondatorului școlii de la Chicago era pe gustul lui Frank ca și dragostea acestuia pentru poezia lui Walt Whitman.
Repede Wright a devenit favoritul șefului său care simțea uriașul potențial al tânărului său confrante cu abilități de desenator tehnic și mână de artist. Stăteau mult de vorbă iar peste timp Frank mărturisea că „să-l asculți însemna să-l îndrăgești”.
La 22 de ani i-a spus că vrea să se însoare și Sullivan i-a propus o slujbă permanentă cu un contract de cinci ani în cadrul firmei sale de pe Muchigan Avenue. Atunci, Frank l-a dus în Oak Park unde i-a arătat un teren pe care vroia să-și construiască o casă și i-a cerut în avans salariul de 5000 de dolari și Sullivan a aceeptat.
După un an, s-a născut Frank Lloyd W jr. și alți patru copii în cei cinci ani de contract. Trebuia să-și mărească casa și trăia ca întotdeauna pe deasupra posibilităților sale.
La 30 de ani era plin de datorii dar nu se tulbura din pricina asta mergând ca întotdeauna la cel mai bun croitor din Chicago. Pentru a face față cheltuielilor muncea zi și noapte, realizând comenzi pe ascuns față de angajatorul său ceea cee a dus la concedierea sa de îndată ce Sullivan a aflat. Wright în schimb a pus-o pe seama unei gelozii profesionale și cei doi nu și-au mai vorbit câteva decenii, până când Frank a mers să-și viziteze maestrul alcoolic aflat pe patul de moarte.
La scurt timp după despărțirea de Sullivan, F. Ll. Wright și-a creat primul stil caracteristic pe care îl va exploata în casele preriei. Acestea, deși construite în suburbiile ce începeau să se dezvolte în jurul metropolei, aveau elementele simbolice ale spațiilor largi, deschise, și făceau din peisaj “ecoul” imobilului punând accentul pe comfort și orizontalitate circulației și spațiilor.
Wright considera necesar să proiecteze tot atâtea stiluri arhitectonice câți oameni există și a folosit locuințele beneficiarilor ca pe niște adevărate laboratoare pentru experimentarea propriilor idei derivate din stilul Shingle, Sullivan sau Mackintosh din cadrul Arts & Crafts-ul scoțian, stilul maya geometric din templele de la Yucatan, grânarele din vestul american și orizontalitatea locuințelor japoneze, sau minimalismul vienez, mai ales operele lui Olbrich și Otto Wagner.
Se născuse cu darul de a asimila orice informație și cu un fler deosebit de a anticipa marile evenimente. Obișnuia să noteze succint tot ceea ce îl interesa din ceea ce vedea.
În “casele preriei” renunță atât la mansardă, cât și la pivniță considerându-le nefolositoare și revoluționează viziunea caselor unifamiliale unde aduce viață și lumină în fiecărei încăperi.
În acești primi ani, deschis și atent la tot Wright absorbea tot ceea ce văzuse sau i se povestise. Nu cenzura niciodată o idee și asculta pe toată lumea ca până la urmă să hotărască singur. Viața sa de familie era liniștită, înconjurat de cei 6 copii și atenția soției sale Catherine, care se ocupa de casă, de buget și datorii și își suporta soacra excentrică care vedea succesul fiului ca pe împlinirea unei profeții.
Cu bani împrumutați, călătorește în Japonia și începe să colecționeze gravuri japoneze care vor juca un rol important ulterior în echilibrarea finanțelor sale secătuite de datorii. Sau, la Chicago plimbă femei căsătorite cu decapotabila sa Stoddard Dayton și acumulează amenzi pentru exces de viteză.
Dar și așa viața devenise prea monotonă pentru Wright, care avea gustul aventurii, așa că în noiembrie 1909 se hotărăște să plece în Europa împreună cu amanta sa Mamah Cheney, soția unui client.
„Viața trebuie să o trăiești – spunea. Vreau să trăiesc cu aceeași sinceritate cu care construiesc. Am distrus multe lucruri frumoase cu speranța să le pot înlocui cu altele mai frumoase. Legile căsătoriei sunt pentru omul obișnuit și nu pentru excepțiile de la regulă, cum sunt eu. Este mult mai greu să trăiești fără reguli dar este ceea ce trebuie să facă cu adevărat un bărbat capabil să gândească”.
Iubita sa Martha Borthwick Cheney era o intelectuală și o feministă. În Germania s-a ocupat de editarea unei lucrări cu opere ale lui Wright în vreme ce acesta își petrecea timpul în însorita Italie, lângă Florența. După doi ani prin Europa au hotărât să se întoarcă în State și s-au instalat într-o zonă izolată în apropierea locului natal al lui Wright unde arhitectul a construit o locuință uriașă, un adevăprat regat în miniatură Taliesin.
Primește numeroase comenzi, călătorește în Japonia unde renovează un vechi hotel la cererea Împăratului și în America concepe Midway Gardens un macrospațiu pentru petrecerea timpului liber și spectacole muzicale care anticipa gustul pentru distracție din anii ’20.
Lucurile mergeau bien și cuplul a angajat o pereche de servitori pentru noua casă. Aceștia le vor schimba însă pentru totdeauna viața, Mamah împreună cu copiii ei din căsătoria cu Cheney au fost victimele furiei asasine a majordomului, care după ce a hăcuit 7 persoane, a dat foc casei – o tragedie care a ținut multă vreme prima pagină a ziarelor la concurență cu primul război mondial. Privind la ruine FLW nezdruncinat s-a hotărât să construiască o clădire si mai mare, Taliesin II.
După un timp o cunoaște pe Miriam Noel, sculptoriță schizofrenică ce locuia la Paris și îi trimesese cu ocazia nenorocirii o scisoare de condoleanță. Împreună vor trăi o poveste de dragoste cu năbădăi până când se hotărăște să o părăsească, sătul de excesele și scenele pe care aceasta i le făcea.
După un timp însă o va cunoaște pe Olgivanna, la o reprezentație de balet. Tânără sveltă și brunetă din Muntenegru îl va face pe Wright să se îndrăgostească din nou și să intre într-o nouă etapă a vieții sale de creație.
Pe ruinele celui de al treilea Talisien, incendiat de soția sa Miriam Noel dornică de răzbunare pentru că o părăsise, Wright își va ridica o nouă reședință cu banii strânși de un grup de vechi clienți care a înființat o societate menită să se ocupe de datoriile lui și să-i canalizeze eforturile creatoare.
În noul talisien, alături de Olgivanna și de fiica lor Iovanna, arhitectul va trăi anii plenitudinii sale, dedicat muncii, experimentelor arhitectonice, conferințelor, cărților.
Noua soție l-a impulsionat să-și scrie biografia iar societatea Frank Lloyd Wright a hotărât ca noua sa casă să devină un templu al pedagogie unde arhitectul să devină un mit încă din timpul vieții. Studenții acceptați în acest loc sacru în schimbul unei taxe substanțiale învățau nu numai arhitectură ci și un mod de viață.
În acest context a avut loc întâlnirea dintre Wright și tînărul istoric de 24 ani Edgar J. Kaufmann, un admirator al său, ai cărui părinți vor subvenționa proiectele utopice ale arhitectului: “Broadacre city” , sau un planetariul pentru Pittsburgh. Pe lângă acestea cea mai vizionară creație a lui Wright este casa lor de vacanță, care va sparge toate tiparele devenind emblematică pentru arhitectura organică: “Fallingwater” : casa de pe cascadă, din 1935, o variantă utopică a modernismului american, o sculptură vie, abstractă, care se folosește de senzații și pare imponderabilă în ciuda volumelor masive, și totodată fluide, precum apele deasupra cărora se ridică pilonii de sprijin ai constucției.
Următorul său stil se va datora unui ziarist, Herbert Jacobs pentru care concepe casele usoniene, ca adevărate paradigme de locuire economică și efiocientă.
Pentru fiecare client Wright a sfidat normele tradiționale: pentru Kaufmann a construit pe apă, pentru industriașul Johnson pe stâlpi subțiri care păreau să susțină planuri drepte iar pentru cea mai faimoasă dintre clădirile sale Muzeul Guggenheim din New York a realizat o spirală inversă, un fel de zigurat răsturnat care sfida legile gravității.
Frank Lloyd Wright a realizat peste 1000 de proiecte din care s-au construit 500 de clădiri. A realizat pentru multe dintre ele decorațiunile interioare, piesele de mobilier și vitraliu și a fost un redutabil specialist în gravura japoneză.