1. Karnak
“La Karnak în lumina stelelor este pace; nu pace și bucurie, ci pace – pace solemnă. Te simți ca un spirit care revine în lumea sa anterioară, ciudată și căzută în ruine” . Florence Nightingale, 1849
Mă gândesc la cuvintele lui Florence Nightingale și la acel timp când egiptomania era în floare și oamenii călătoreau cu săptămânile pe Nil, de la Alexandria la Luxor, în căutarea trecutului. Poate a propriului trecut, ca într-un basm etern “Tinereţe fără bătrânețe și viață fără de moarte”, cu eroul care a petrecut milenii într-o lume diferită, și când alege să se întoarcă acasă, află doar ruine. Amon însuși nu mai găsește întregi în vastitatea templului său din Luxor, nici mulțimea coloanelor gigantice ca o pădure magică, cu o armată de basoreliefuri colorate viu, sălile vaste încărcate cu comori, altarele pentru sacrificii, obeliscurile ce străpungeau zările ca niște cuie uriașe cu vârfuri aurite, pironind pământul peste Lumea de Dincolo care nu este decât un cer răsturnat. Când Egiptul se afla la apogeul puterii sale, și Teba era capitala unui vast imperiu, iar Amon-Ra domnea suprem asupra tuturor, templul său din Karnak poseda 81.000 de sclavi și familiile lor, 240.000 de capete de vite, 83 de corăbii, 65 de orașe și imensul lor tribut anual de aur, argint, cupru și pietre prețioase.
Karnakul acoperă o suprafață enormă, suficientă pentru a găzdui 10 catedrale europene. Numai Sala Hipostilă este suficient de mare pentru a conține Notre Dame de Paris. Sunt necesare cel puțin două zile pentru a vedea întregul complex; daca nu ai timp, atunci va trebui sa te mulțumești cu plimbarea prin templul principal, cel al lui Amon. Noaptea au loc zilnic spectacole de “sunet și lumină” în diferite limbi.
Mărimea și complexitatea sitului, dispunerea structurilor sale atât pe axa est-vest, cât și pe axa nord-sud, extinderile numeroase de-a lungul timpului și, în unele zone, starea sa degradată, contribuie la lipsa de unitate și proporție la Karnak. Dar probabil că așa a fost întotdeauna, chiar și în zilele măreției sale, copleșitor si ramificat.
Nu este un singur templu ci un complex de temple, într-o stare mai bună sau mai proastă de conservare.
Templul principal al lui Amon, de la fundațiile sanctuarului original din Regatul de Mijloc (în apropierea Salii Festivităților lui Thutmosis al III-lea) până la Primul Pilon, ridicat (probabil) în timpul dinastiei a XXX-a, a fost construit vreme de aproape 2000 de ani.
Deși zeul războiului Montu, asociat cu Teba în timpul Vechiului Regat, a continuat să fie venerat la Karnak, Amon a căpătat preeminență la începutul Regatului Mijlociu si a fost onorat în timpul Dinastiei a XII-a cu o serie de temple orientate spre vest. Tot ceea ce rămâne din acestea sunt fundațiile de alabastru, în zona cea mai sacră a extinsului templu al lui Amon, și blocurile de calcar aparținând Capelei Albe a lui Sesostris I, recuperat din temeliile pilonului al treilea si reconstruite în Muzeul în aer liber la nord de Marea Curte.
Odată cu expulzarea hiksoșilor din Egipt, după cea de-a Doua Perioadă Intermediară, primii faraoni ai dinastiei a XVIII-a l-au ridicat pe Amon la rangul de zeu național victorios, și au început să transforme Karnakul în principalul sanctuar al regatului lor. Amenophis I a construit capele în jurul templului din timpul Regatului de Mijloc, și fiul său Tuthmosis I a ridicat către vest al patrulea și al cincilea pilon și o pereche de obeliscuri. Regina Hatshepsut a adăugat încă două obeliscuri între cele ale tatălui ei și a început construcția axei nord-sud a complexului. Nepotul ei Tuthmosis al III-lea a marit axa nord-sud cu al șaptelea și al optulea pilon și a construit Sala Festivalului la est de templul Regatului de Mijloc.
În secolul care a trecut între cuceririle asiatice ale lui Tuthmosis IIl și domnia lui Amenophis al II-lea, s-a ajuns la un stil mult mai sofisticat, vizibil la cel de-al Treilea Pilon construit de acesta.
Imperiul a introdus influențe străine și noi bogății în țară si a necesitat o birocrație extinsă. Amon, care îl ajutase pe faraon să obțină victoriile a fost rasplatit cu multe daruri care au umplut cuferele templului si a sporit puterea preotilor. Tuthmosis al IV-lea s-a căsătorit cu o prințesă asiatică, iar fiul ei Amenophis al III-lea a luat-o de nevasta pe Tiy, o femeie de rând, care a ajuns sa fie înfățișată cu fast în reliefuri și statui alături de soțul și de părinții ei Yuya și Tuyu, care în 2021 au fost expuși în Muzeul de Egiptologie, dupa ce mumiile și o parte din comoara lui Tutankamon au fost mutate în alte muzee. Deși nu erau de viță regală, Yuya si Tuya au fost înmormantați în Valea Regilor și fiica lor a fost mereu reprezentată la o înălțime egală cu faraonul, soțul ei, ca dovadă a marelui repect pe care acesta i-l purta. Mumia ei, care se poate vedea astăzi în Muzeul Civilizatiei Egiptene, o arată pe Tiy, bunica lui Tutankhamon, ca pe o femeie cu o figură fină și un păr negru, bogat. Fiul lor, faraonul eretic Amenofis al IV-lea, va lua numele de Akhenaton cand va schimba religia favorabilă lui Amon într-una adoratoare a Discului Solar, Aton. Înainte de a muta capitala la Aketaten (Orizontul lui Aton) astăzi Tell El Amarna, acesta va construi unele structuri la estul complexului, unde vor fi descoperite câteva statui ce-l reprezintă, și se află astăzi la Muzeul din Cairo.
Dar revoluția de la Amarna si “monoteismul” care reducea Panteonul divin la Discul Solar nu a supraviețuit morții lui Akhenaton și domnia lui Tutankamon a marcat o contrarevoluție răzbunătoare a preoților deranjați că erezia lui Akhenaton îi privase de averile pe care le acumulau de obicei din ofrande și subvenții din partea administrației de stat.
Puterea lui Amon a fost reafirmată și, pentru a șterge orice amintire a ereziei, a conflictelor interne și a restrangerii granițelor Imperiului în timpul ultimilor faraoni ai dinastiei a XVIII-a, Seti l al dinastiei a XIX-a și-a declarat domnia o Renaștere. Atât el, cât și fiul său Ramses II au întrecut tot ce se făcuse înainte, atât în arhitectură cât și în propagandă militară. Ei au finalizat Sala Hipostilă. Dinastiile ulterioare au construit Marea Curte și Primul Pilon si templul a căpătat forma de astăzi. Ptolemeii l-au înfrumusețat, iar copții au tăiat cruci in reliefurile din piatra sau pe statui.
Dinastia a XIX-a a făcut pace cu Amon și preoții zeului au devenit tot mai puternici subordonand faraonul intereselor acestei clase. Ramses al II-lea a construit multe temple care să îl glorifice: Abu Simbel, Ramsseusumul, Sala Hipostilă de la Karnak, incinte la Luxor, și-a însușit statuile altor faraoni, a domnit 67 de ani, a avut multe soții și sute de copii. Totuși, el și-a datorat în primul rand puterea lui Amon, care a ramas zeul suprem al Panteonului și dupa moartea acestui Faraon la peste 90 de ani. După 60 de ani însă, în timpul lui Ramses al IV-lea, preoții lui Amon dețineau 7% din populația Egiptului și 9% din terenurile cultivabile, iar familia Marelui Preot controla toate taxele în numele faraonului.
Accesul principal la templu se face dinspre vest pe un scurt drum procesional, flancat de sfincși cu cap de berbec (Amon), ținand între labele din față figuri ale lui Ramses al II-lea. Un canal (est-vest), astăzi acoperit, lega cândva templul de Nil, și pe el se purta în altare-bărci statuia zeului principal când se pregătea să o întâlnească pe soția sa Mut, tot sub formă de statuie, în templul Luxor (Haremul lui Amon), situat la trei kilometri distanță, de unde urma să se întoarcă pe bulevardul sfincșilor (de la sud la nord), care a fost reconstituit și (re)inaugurat recent. Aceste festivități (Opet) se țineau anual, și aveau funcție apotropaică, totodată de celebrare a succesiunii anotimpurilor și de primenire a cosmosului cu scop de fertilitate și prosperitate. Numele festivalului derivă din „Ipt-rst”, numele antic al Thebei/Luxorului și a fost descris în detaliu pe pereții templului. În timpul sărbătorii, oamenii obișnuiți care nu puteau trece de Primul Pilon sau de Prima Mare Curte, si nu aveau acces în Sala Hipostilă sau în Sanctuar (unde intra doar faraonul și marele preot) puteau astfel să vadă statuia, sa fie aproape de Zeul suprem, să îl consulte ca pe un oracol, să ofere și sa primească daruri. Sărbătoarea, care inițial dura 11 zile, a ajuns la 27 de zile în timpul Noului Regat. Ea începea în a cincisprezecea zi a lunii a doua (paofi) a sezonului inundațiilor, numit akhet și care corespundea lunii septembrie, când apele Nilului ajungeau la înălțimea maximă și se putea face călătoria cu barca sacră. Barca-altar cu statuia zeului era dusă pe umeri de preoți si așezată în Barca lui Amon (userhat) echipată cu vâsle și potrivită pentru navigare. Tot drumul până la Templul Luxor de-a lungul țărmului oamenii dansau și cântau, preotese fluturau sistrumele, se aduceau ofrande și toată lumea se veselea ca Zeul sa fie bucuros și darnic.
Un templu egiptean are forma unei piramide răsturnate. Intrarea triumfală este asigurată de cele două turnuri care formează o mare poartă, pe pereții căreia sunt în general descrise scene de luptă, aducere de ofrande sau faraonul este reprezentat zdrobindu-și dușmanii pe care îi ține de plete ca într-un mănunghi. De la această intrare până la Sanctuar podeaua se înalță, tavanul coboară și vârful acestei piramide este locul unde se păstrează statuia Zeului tutelar al templului în barca altar. Toate templele sunt reprezentări cosmogonice ale muntelui original al creației lumii, Benben. Totodată evoca ierarhia divină într-o societate puternic ierarhizată precum cea egipteană.
La Karnak, primul Pilon are 113 m lățime și 43 m înălțime, și este ultimul și cel mai mare din cele zece câte au fost construite la Karnak. Datează din timpul lui Nectanebu I, dinastia XXX. Turnul de sud este mai înalt decât cel din nord și amândouă nu au fost terminate și decorate. În spatele turnului sudic se păstrează încă rampa din cărămizi de chirpici pe care se urcau blocurile de piatra. Iar în spatele turnului nordic se află trei capele destinate barcilor sacre ale lui Amon, Mut si Honsu, construite de Seti II.
Marea Curte descoperită a fost construită de domnitorii dinastiei a XXII-a, dar cuprinde și structuri anterioare. Coloane cu capiteluri din muguri de papirus mărginesc părțile de nord și de sud ale curții, în timp ce o ușă înaltă în colțul de sud-est duce la capătul sudic al celui de-al Doilea Pilon pe care se vede o scenă care comemorează victoria lui Sheshonk I (Shishak al Bibliei) asupra lui Roboam, fiul lui Solomon. Pilonul în sine a fost construit de Horemheb, un general al dinastiei a XVIII-a care a devenit dictator militar și în cele din urmă ultimul faraon al acestei dinastii, domnind după Ay (tatăl Reginei Nefertiti) care i-a succedat pentru scurtă vreme lui Tutankamon. La fel ca pilonii al nouălea și al zecelea, construiți tot de Horemheb, al doilea pilon a folosit blocuri dintr-un templu inchinat de Akhenaton, lui Aton. Ca într-un palimpsest, Ramses I și II și-au inscris numele peste cel al lui Horemheb, iar Ramses II a instalat două statui colosale din granit roz, care îl reprezintă, de fiecare parte a intrării. Din cea din stânga nu a mai ramas aproape nimic, și nici din Aleea berbecilor care începea de aici și ajungea la Nil.
În schimb, în centrul curții Taharka (Dinastia a XXV-a Etiopiana) a construit un chioșc cu zece coloane de 21 m înălțime, cu capiteluri papiriforme (papirus deschis), dintre care doar una mai stă în picioare.
Templul lui Ramses III, care intersectează peretele sudic al curții, a servit tot ca stație pentru bărcile sfinte destinate procesiunilor Festivalului Opet. Pilonul său, orientat spre nord, este decorat cu scenele de zdrobire a dușmanilor la exterior și cu scene jubiliare la interior. O curte deschisă duce la un pronaos cu patru coloane și apoi la o sală hipostilă cu opt coloane dincolo de care se află cele trei capele pentru bărcile sfinte.
In templul central, al lui Amon, trecând prin Al Doilea Pilon, se intră în Sala Hipostilă, cu siguranță unul dintre cele mai spectaculoase obiective turistice din Egipt. Turiștii circula la baza uriașelor coloane pe unde treceau cândva preoții și faraonii. Coloanele, pictate și sculptate în relief adânc, alcătuiesc o padure deasă care îl copleșește pe privitor. Este impresionant dimineața devreme și după-amiaza târziu, când efectul este accentuat de diagonalele negre ale umbrelor.
Sunt 12 coloane cu capiteluri de papirus deschis de-a lungul culoarului central (inițial probabil 14) cu o înălțime de 23 m și cu o circumferință de 15 m. Este nevoie de șase bărbați cu brațele întinse pentru a le cuprinde. Seti I (la nord) și Ramses Il (la sud) au adăugat la planul initial (similar cu cel folosit de Amenofis al III-lea la templul Luxor) încă 122 de coloane cu capiteluri în muguri de papirus, formand doua aripi laterale. Cum indică și numele (hipostil = acoperit) ansamblul a avut un acoperiș iar diferența de 10 m de înălțime dintre coloanele centrale și cele din aripile laterale a fost folosită pentru a face ferestre cu zăbrele din piatră, dintre care unele încă se păstrează. Coloanele sunt decorate cu reliefuri, și se mai vad culorile cu care au fost pictate. O reprezentare recurenta este cea itifalica a lui Amon (ca Amon Min) în vreme ce faraonul îi aduce ofrande. Si coloanele ridicate de Seti si Ramses pe laterale au forme falice, iar pe pereții tempului se înfățișează victoriile militare ale faraonilor, în Libia și Palestina – Seti I – și asupra hitiților, Ramses, pe zidul dinspre sud. În ceea ce privește reliefurile, cele din timpul lui Seti sunt cu relief înalt, în vreme ce Ramses al II-lea prefera relieful adânc, mult mai spornic. Marile coloane ale Sălii Hipostile s-au așezat pe baze formate din blocuri reutilizate din vremea lui Akhenaton (în secolul XX bazele au fost înlocuite în mare parte cu beton).
La sudul Salii Hipostile se află așa numita Curte a Ascunzătorii (La Cachette), unde au fost descoperite câteva mii de statui de bronz și 800 de piatră, si alte obiecte aflate astăzi la Muzeul din Cairo sau Luxor. Tot în această parte a templului se află o stelă pe care se consemnează ceea ce se crede a fi primul tratat de pace din istorie, între Ramses Il și regele hitit dupa bătălia de la Kadesh, care este ilustrata pe pereții templelor atât Luxor cât și la Abu Simbel. Este una dintre cele mai vechi codificări ale relațiilor internaționale, și versiunea sa cuneiformă (acum în Muzeul Orientului Antic din Istanbul) a fost găsită înscrisă pe tăblițe de lut în capitala hitita, Hattufflas, la est de Ankara (Turcia).
O curte restrânsă se află între cel de-al treilea pilon al lui Amenophis II și cel de-al patrulea pilon al lui Tuthmosis I, sepărând Egiptul tradițional de cel imperial. Când al patrulea pilon încă marca intrarea în templu, două perechi de obeliscuri au fost ridicate dinaintea lui de către Tuthmosis I și Tuthmosis II. Dintre ele doar unul supraviețuiește, al lui Tuthmosis I, de 19 m. În apropiere se afla obeliscul care stă încă în picioare, ridicat de regina Hartchepsut, cu o înălțime de 29,5 m, și piramidionul acoperit cu electrum, un aliaj de argint și aur. Celalalt obelisc înalțat de ea s-a rupt și partea superioara se află lângă Lacul sacru. Tutmosis al III-lea în încercarea de a masca obeliscul mătușii sale a ridicat un zid de gresie de 25 de metri în jurul acestuia, și este evidenta în partea de sus decolorarea datorată soarelui, în vreme ce de la jumatate în jos se păstrează culoarea roz a granitului.
„Hatshepsut a închinat tatălui ei Amon două obeliscuri mari de granit durabil din sud, părțile lor superioare fiind acoperite cu electrumul cel mai bun din toate țările, de pe cele două părți ale fluviului. Razele lor inundă cele două pământuri când discul soarelui se ridică între ele, atunci cand apare la Orizont”.
Mătușa și mamă vitregă a lui Tuthmosis Il și inițial regentă a tânărului faraon, Hatshepsut s-a proclamat faraon și l-a relegat pe Tuthmosis în umbră cât timp a trăit ea. Când a ajuns la putere, cel ce va fi supranumit Napoleonul Egiptului antic, pentru numeroasele sale cuceriri asiatice, i-a șters numele de pe cartușe și a încercat să îi oblitereze amintirea.
La capătul de nord al curții se află două statui colosale din gresie ale lui Amon și “consoarta lui gramaticală” Amonet, cu trăsăturile lui Tutankhamon. Mai departe de-a lungul axei principale se afla sanctuarul barcilor sacre construit de fratele vitreg al lui Alexandru cel Mare. Decorațiunile interioare și exterioare în relief înalt și adânc le imită pe cele tradiționale egiptene și fac parte din programul ptolemeic de adoptare cu scop politic a însemnelor specifice Egiptului dinainte de 332 ien. În spatele sanctuarului, către nord se află o încăpere construita de Hatchepsut care mult timp a fost ascunsă de un zid al lui Tuthmosis III, păstrând astfel prospețimea originală a culorilor. Amon, cu pielea vopsită în roșu și cu un picior în fața celuilalt, și, Amon-Min, itifalic (un zeu al recoltei adesea amalgamat cu Amon) cu pielea neagra, Mai există în apropierea sanctuarului si Zidul Consemnarilor lui Thutmosis al III-lea, ridicat după bătălia de la Megiddo (Armagedon) din nordul Palestinei, purtată în aprilie 1479 î.Hr. Tuthmosis a fost primul care a construit un imperiu, în adevaratul înțeles al cuvântului. În zonele cucerite el nu si-a distrus dușmanii ci a organizat noua administrație în favoarea Egiptului si pe copii conducătorilor i-a dus să învețe la scoli egiptene astfel încât reveniți în patria lor să muncească în beneficiul țării care îi cucerise. Anual pe Zidul Consemnărilor el nota cota din tribut care îi revenea lui Amon.
În spatele sanctuarului se afla templul inițial din Regatul de Mijlociu, locul acestuia fiind indicat de pietrele de fundație de alabastru rămase. La est de templul original se află Templul Festivalului lui Tuthmosis III, cu multe coloane și stâlpi care au păstrat parțial culoarea originală. Aici faraonul iși sărbătorea jubileurile, acele revigorări ale puterii temporale și ale spiritului divin. În perioada creștină s-a trasformat în biserică și pe stâlpi s-au pictat imagini ale Sfintei Fecioare sau sfinți aureolați. Capitelurile, ca niște clopote sau cupe inversate, sunt incizate și pictate cu modele de frunze suprapuse și dungi verticale.
In spate se afla așa numita Grădina Botanică cu tot felul de plante de prin țările cucerite de Thutmosis în reliefuri pe pereți, unde se reprezintă și animale ciudate sau cu defecte genetice pe care le aduseseră egiptenii din Asia. Către nord vest se afla obeliscul lateran (32,3 m) luat de aici la ordinul lui Constantin cel Mare, in secolul al IV-lea, apoi dus la Roma si așezat în 357 e.n în Circus Maximus, iar în 1588 ridicat în fața Catedralei San Giovanni in Laterano. Probabil acest obelisc este geamănul celui care a ramas în patul lui de granit la Aswan și care se poate vizita astăzi în incinta Muzeului Obeliscului Neterminat.
În sudul complexului se află Lacul Sacru, restaurat și cimentat. Intr-o parte, către est, o tribună își primește oaspetii la spectacolul de sunet și lumina, în vreme ce la vest, se află scarabeul uriaș dedicat de Amenophis Il lui Atum, zeul soarelui răsare. Turiștii obișnuiesc să se rotească în jurul lui, pentru a avea noroc, bani, a se căsători sau a divorța, în funcție de numărul de rotiri.
Către sud începea Aleea Sfincșilor care, restaurată, conduce astăzi la Templul Luxor. Nu toți sfincsii sunt întregi, multe piedestaluri sunt goale, dar încă din timpul președintelui Mubarak s-au demolat clădirile care acopereau această arteră lungă de 3 kilometri. De fapt, nu este prima oară ca Templul își primește drepturile în defavoarea oamenilor obișnuiți. La Karnak s-au descoperit spații de locuire și obiecte care au aparținut vechilor egipteni ce au trebuit să își părăsească locuințele pe măsură ce “Palatul” lui Amon creștea.
In perimetrul Karnakului mai există și alte temple, închinate lui Ptah, Mont, sau unul foarte bine păstrat lui Khonsu, zeul lunii, acesta fiind un clasic al arhitecturii Regatului Nou.
Urmează în postările viitoare Templele Luxor, Kom’Ombo, Philae, Abu Simbel, Deir el Bahari (al Reginei Hachepsut), Abydos, Dendera, Edfu, Habu.
Bibliografie selectivă:
- Fritze H. Ronald – Egiptomania
- Haag Michael – Egypt
- Handbook of Egyptian Mythology
- Tignor L. Robert – Egypt. A Short History
- Fotografii internet și @admin
Pingback: 10 temple egiptene pe care merită să le vezi, II - TuriSmArt